Godsmack - The Oracle

Stiu ca am postat putin spre deloc in luna asta, dar mi-am zis ca daca n-am starea necesara sa scriu si poate nici prea multe subiecte...sa nu o fac. De la o vreme nu ma mai tine in priza internetul ca pe vremuri, asta si faptul ca am avut o saptamana PC-ul paralizat din cauza monitorului. Am folosit laptopul mamei pentru a muta filme/seriale de la el pe televizor si asta a fost tot. Sa vedem daca resuscitez ceva.

Pe plan muzical 2010 e un adevarat festin! Se anunta o gramada de concerte si albume noi, care de care mai interesante. A venit randul unor vechi favoriti de-ai mei - Godsmack! Godsmack lolalta cu Metallica au fost trupa care m-au facut pe mine sa ma intereseze metalul. Si ce-as putea sa spun despre ei, sunt printre putinele trupe americane moderne care chiar imi plac mult.
Godsmack sunt heavy, dar nu depasesc o anumita masura, ca si cum niciodata n-au vrut sa fie mai complecsi decat e nevoie, astfel incat sa fie inghititi de piata americana, care sa fim seriosi - e la pamant legat de orice inseamna rock/metal. Uneori regret enorm ca Godsmack nu sunt europeni (nici nu prea au turnee pe continent aici) dar uit ca o buna parte din muzica lor e inspirata din vechile culturi amerindiene si nu numai.

Godsmack inseamna Sully Erna - o voce remarcabila si un muzician desavarsit la foarte, foarte multe instrumente. Mai inseamna Tony Rombola care a stiut intotdeauna sa scrie riff-uri foarte misto si inteligente. La tobe, bateristul meu preferat - Shannon Larkin ale carui dueluri in percutii cu Sully m-au facut sa-mi doresc sa pun mana si pe niste tobe la un moment dat. Si ultimul, dar nu cel din urma - Robbie Merill al carui bass mi-a cutremurat sistemul 5.1 cand am ascultat pentru prima data dvd-ul Changes. Impreuna formeaza o trupa extrem, extrem de cool.

Dupa ultimul lor material din 2006 - "IV", Godsmack au luat o vacanta mai lunga, incununata cu un Best Of pentru zece ani de cariera (si un cover dupa Led Zeppelin - Good Times, Bad Times). In 2009 au scos un single - Whiskey Hangover - foarte misto piesa, efectiv m-a uns pe suflet groove-ul ei. Acum, la aproape un an distanta apare si materialul full - fara Whiskey Hangover dar cu cateva bijuterii de piese.

Albumul se deschide cu Crying Like A Bitch - o piesa care initial nu m-a convins dar care a inceput sa-mi placa tot mai tare la fiecare auditie. Aparent subiectul se refera la un conflict dintre Godsmack si Motley Crue, baietii aia batrani care s-au imbracat toata viata lor ca niste fete. Ups, ce malitios am fost. Asa, trecand peste, piesa are multa atitudine si este extrem de catchy, dovada ca a primit si primul videoclip de pe album.

Urmatoarele 3 - Saint and Sinners, War and Peace, Love-Hate-Sex-Pain sunt usor caracterizabile prin riff-uri misto si performante vocale marfa de la Sully. Liniile de tobe sunt extrem de inspirate si se imbina armonios cu bassul.

What If are un groove asemanator cu ce au facut baietii pe coloana sonora de la jocul Prince of Persia Warrior Within, coloana sonora care merge serios ascultata pentru atmosfera fantastica creata. Un soundtrack memorabil pentru un joc memorabil. Din nou percutiile sunt cea mai tare chestie din melodie. Shannon freakin' rulz!

Devil's Swing este superba. Pe langa stilul foarte Chad Kroeger-esque (Nickelback) de a canta a lui Sully, care-l prinde bine, exista un duel solo intre chitara electrica si muzicuta. Now how cool is that?
Good Day to Die este si ea foarte misto, dar de la aceasta a 7-a piesa observ ca pe albumul asta baietii sunt obsedati de riff-urile sacadate gen gajaiala-pauza , gajaiala-pauza. Dar chestia asta se compenseaza prin voce, percutie si modul in care curge fiecare piesa.
Forever Shamed si Shadow of a Soul sunt oleaca mai generice. Forever Shamed are pasaje un pic thrashy, ceea ce e interesant. Per total insa constat ca Godsmack a incetat sa mai sune vreun pic a Metallica. Sunt inca mari fani Alice in Chains, asta se cunoaste.

Albumul se incheie cu The Oracle, un instrumental de 6 minute si ceva invaluit in mult mister din pricina liniilor melodice creepy si a percutiilor superbe, superbe, superbe...

Per total Godsmack au scos-o bine la capat. Albumul este agresiv, are un sound nativ american dar e de calitate, si sunt piese bune, bune. Sincer abia astept sa-i aud live si poate incep si ei sa concerteze prin Europa, incet incet si in Romania. Dar nu anul asta ca suntem full de concerte bune.

Enjoy the music video!

Farewell Dio!

Astazi s-a stins din viata o voce legendara, o personalitate remarcabila a rockului, genul de solist pe care eu personal nu-l voi uita niciodata. Ronnie James Dio suferea de cancer si avea programat alaturi de Heaven & Hell concerte pentru Sonisphere, inclusiv pentru Bucuresti. RIP Dio, I hope you rock wherever you are!



In alta ordine de idei, AC/DC au concertat aseara la Bucuresti si am inteles in general ca receptia a fost una buna. Iris si Down au fost in deschidere. Acum fara sa vreau sa fiu rautacios, dar Down sunt extrem de cool, poate prea cool pentru a deschide pentru AC/DC. Iris - nu pot spera decat ca au bagat in setlist cantece adevarate nu lacrimogene de pe ultimele albume. Din ce am vazut la tv, publicul nu prea a fost de specialitate, ceea ce e nasol sincer pentru o formatie de cota lui AC/DC. Paraleli de genul lui Huidu sau Geoana cred ca au fost destui. Vedeam ca primele randuri din fata scenei erau in extaz in timp ce unii mai in spate se uitau ca la teatru. Repet, e ce am vazut eu la tv, poate ca a fost mai bine de-atat. AC/DC si-a facut treaba, au livrat un show bun, asa ca ma bucur.
Apropo, eu cred ca la Sonisphere va fi de cateva zeci de ori mai misto decat ce a fost aseara. Pentru ca pe langa spectacolul scenic oferit de AC/DC, The Big 4 vor avea si cea mai badass muzica din lume!

Nebunie totala...pe 15 august Iron Maiden vor reveni in Romania, la Cluj-Napoca de data asta, pentru a-si promova albumul ce va aparea in vara. Ok, de ce naiba se aduna toate intr-un an? De ce? Pe langa The Big 4 as fi vrut sa vad si AC/DC si Maiden si pe Ozzy, damn it! De unde bani? Si de ce anul asta? De ce?

Assassin's Creed II

Intr-o lume de demult, mai buna, mai libera, mai lipsita de griji si mai plina de timp liber, Stefan juca Assassin's Creed si facea un review la el pe blog la scurt timp dupa.
S-au dus vremurile alea...2008! Ce an! Acum la 2 ani distanta, iata-ma cu Assassin's Creed 2 dus aproape pana la capat, jucat foarte rar, printre reprizele de romana, istorie si geografie. Dar ce altceva as mai putea sa scriu pe-aici?

Primul lucru pe care as vrea sa-l mentionez este intreg scandalul provocat de Ubisoft si al lor sistem de protectie, menit sa-i infunde definitiv pe pirati, crackeri si fani ai torrentelor de toate varstele. Ubisoft intotdeauna au vrut ei sa fie miezul din dodoasca la sisteme de protectie si n-au facut altceva sa ingreuneze inutil situatia pentru cumparatorii lor. Assassin's Creed 2 a fost spart, la fel cum de-a lungul timpului au patit si Prince of Persia 3, Splinter Cell Double Agent, Assassin's Creed I sau Avatar. Poate a durat un pic mai mult dar a fost spart. Sunt uluit ca in continuare crackerii dau peste nas unor investitii de mii de dolari si sparg intr-o luna un sistem foarte laudat si mediatizat.
Assassin's Creed 2 trebuia sa se joace doar cu acces permanent la internet iar salvarile urmau sa existe doar pe serverele Ubisoft. Ingeniozitatea crackerilor a creat un emulator virtual pentru accesul la internet si pentru serverul de salvari. Dupa doar o luna de la lansare. S-ar putea spune ca au stat putin pe ganduri grupurile de crackuit jocuri, dar categoric au gustat provocarea.
Ca dovada ca Splinter Cell Conviction, scos acum vreo 2 saptamani a fost crackuit cu o saptamana inainte de lansare, desi folosea aceeasi protectie ca si AC2.

Cam atat cu detaliile tehnice. Assassin's Creed ...daca cititi review-ul de-acum 2 ani, era foarte promitator si facea lucrurile asa cum trebuie pana la un anumit punct. Interveneau apoi niste chestii stupide, desprinse din mama nerealismului si a prostiei. Lupte demne de Kill Bill cu 40 de templieri (total nerealist si enervant), misiuni repetitive si...nu in ultimul rand...cersetori, carausi, leprosi care boicotau incognito-ul eroului cand iti era lumea mai draga.

Partea a doua vine cu imbunatatiri majore si este cu adevarat mai bun decat predecesorul sau. S-au scos misiunile repetitive. De fapt, desi exista side-questuri, nu sunt foarte interesante sau obligatorii, iar misiunile care urmaresc povestea sunt fiecare in parte destul de interesante incat sa te tina in priza. Partea cu lupta unui singur ins cu o armata intreaga este inca posibila dar din fericire si evitabila. Eroul nostru are in sfarsit posibilitatea sa fuga din fata a orice si oricine. Ca doar n-o sa fie un asasin o versiune renascentista de Jet Li. Cersetorii si leprosii au disparut...au fost inlocuiti cu menestreli - menestrelii circula in haite si au acelasi look si voce. Este de departe cel mai prost aspect al jocului dar se poate scapa usor de ei cu o mana de monede. Misto ideea, trebuie sa recunosc. Carausii din pacate exista in continuare, cu tot cu lazile lor fragile si cu inteligenta unui pestisor auriu.

Astea fusesera aspectele care ma deranjasera cel mai tare la primul joc, si trebuie sa recunosc ca majoritatea au fost inlaturate sau imbunatatite.

Acum povestea. In prima parte era asa...Desmond Miles, un tip din secolul 21 e luat prizonier de niste oameni care aparent fac experimente pe el. In realitate este prins intre un razboi antic dintre ghilda Asasinilor si ordinul Templier, care dateaza din Evul Mediu si pana in prezent. Desmond este urmasul unei puternice linii de asasini si isi viziteaza amintirile stramosilor sai impregnate in ADN-ul sau cu ajutorul unei masini - Animus (care in latina inseamna suflet, pretty cool, huh?).
Asadar primul joc se invartea in jurul amintirilor stramosului Altair din Orientul Mijlociu.

A doua parte se concentreaza pe Italia Renascentista. Scapat din mainile templierilor, Desmond acceseaza noi amintiri pentru a putea capata cunostintele si abilitatile stramosilor lui. Il acceseaza pe Ezio de Auditore, un tanar din Florenta al carui tata fusese el insusi un asasasin (au scos si un film de scurt-metraj cu tatal asta). Povestea imi da senzatia ca seamana cu un fel Zorro (ala cu Banderas si Catherine Zeta-Jones) - tatal si fratii sunt ucisi, eroul cauta si gaseste razbunare devenind un asasin desavarsit si omorand pe toti cei responsabili pana-si da seama ca exista o conspiratie la nivel inalt si ca taica-su era doar un mic pion in intreaga ecuatie. M-ati pierdut? Bine.

Spuneam ca jocul e mult mai bine structurat, povestea e decenta, astfel incat face ca totul sa nu duca la plictiseala. Misiunile principale sunt interesante si diferite. Problema e ca jocul pune mai mult baza pe puzzle-uri si platforming - dorind din tot sufletul sa fie o fuziune de Prince of Persia cu Splinter Cell. Dar din nou o spun - Assassin's Creed nu are sistemul de platforming din Prince of Persia. PoP e o capodopera la capitolul asta, AC doar o copie ieftina (producatorii sunt aceiasi). Nu merge la fel de lin, intuitiv si spectaculos, motorul de miscari si interactiuni are multe defecte si asta duce la multe momente de frustrare.

S-a introdus si un sistem de comert prin care eroul isi imbunatateste echipamentul. Asta cel putin pana cand capata acces la o armura antica - cea mai buna din joc - de-acolo e lipsit de griji in ceea ce priveste protectia, mai trebuie doar atentie in timpul misiunilor - sa mori dupa ce ai luat armura aia este aproape imposibil. Mi s-a parut interesanta integrarea prostituatelor, hotilor sau mercenarilor ca elemente ajutatoare pentru Ezio, pentru a putea fenta mult mai usor garzile care stau intre el si tinta, ce nu mi-a placut a fost sistemul de stare. Modul in care poti sa atragi atentia asupra ta nu functioneaza la fel de bine ca atunci cand vrei sa intri in anonimat. Si viceversa. Dar per total, sistemul de stealth merge mult mai bine decat in prima parte.

Voice-actingul e hilar, mi se pare ca accentul italienesc e foarte fals, desi sunt si pasaje intregi vorbite in italiana, nu-mi suna mie veridic (eu fac spaniola la scoala :-D ). Design-ul oraselor e senzational. Nu stiu cat de fidele sunt reproducerile dar nu conteaza. Arata incredibil. Milano, Florenta, Venetia - sunt vedetele din joc. Mai sunt si alte locatii dar categoric astea trei tin capul de afis. Faptul ca m-am putut catara in varful domului din Florenta si al celui din Milano a fost genialitate pura! Simpatice si aparitiile unor personaje faimoase al vremii - Leonardo Da Vinci sau Nicollo Machiavelli. Daca dati cautari pe net veti mai recunoaste si alte figuri - Caterina Sforza sau Lorenzo de Medici .Zborul cu prototipul lui Da Vinci mi s-a parut insa tratat cu superficialitate desi a fost amuzant.
Sunetul e ok, nu se remarca dar nu se comporta rau. Muzica are darul sa fie alterta si sa se integreze bine in actiune.

Grafica este iarasi foarte reusita, pastreaza motorul din prima parte dar arata mult, mult mai bine - chiar n-am ce reprosa aici. Practic in afara de tampeniile alea din sistemul de platforming, nu stiu ce i s-ar putea reprosa jocului. Se pune in discutie cat de buna e povestea si realismul din anumite situatii, dar deja uitam faptul ca...vorbim de un joc pe calculator.

In concluzie, da! Bun! Mai bun ca primul, si nici primul n-a fost de lepadat. A meritat efortul crackerilor!

Nota 9/10