Ensiferum - Unsung Heroes

Pentru unii dintre voi nu mai e un secret că sunt un adorator al Finlandei. Îi ador pentru ce reprezintă drept ei ca şi cultură în secolul 21. Îi ador pentru că deşi istoria îi contrazice, ei sunt foarte mândrii să fie urmaşi ai vikingilor...sau dacă nu, măcar un popor care locuieşte acum pe fostele teritorii ale vikingilor. Şi nu în ultimul rând, ador Finlanda pentru muzică. Este un popor care respiră şi trăieşte metal-ul din toţi porii. Există o adevărată şcoală de metal finlandez.
Grămezi de trupe geniale vin din Finlanda...Children of Bodom, Nightwish, Korpiklaani, Apocalyptica, Fintroll şi deşi nu-mi plac...HIM, Lordi sau Sonata Arctică. Şi mai sunt şi cei de la Ensiferum.

Acum mai bine de un an vedeam Ensiferum live la Arenele Romane într-un show genial al cărui singur defect a fost lungimea...mult prea scurt. Chiar dacă aş putea spune că Children of Bodom îmi plac mai mult, în seara aceea la Bucureşti, Ensiferum le-au dat clasă lui Alexi Laiho & co.

Să asculţi Ensiferum este ca şi cum ai juca Skyrim. Momente instrumentale domoale şi plăcute, memorabile, precum şi răbufniri fulgerătoare de rapiditate, agresivitate şi multe astfel de momente epice...îmbinate într-un ansamblu unic denumit simplu - Viking Metal.

Unsung Heroes debutează în purul stil clasic al trupei cu Symbols, un instrumental desprins parcă din copilul ascuns a lui Game of Thrones cu Lord of the Rings. Nimic nu prevesteşte parcă prima piesă adevărată a acestui material.
In My Sword I Trust se numeşte melodia şi este de asemenea şi primul single extras de pe album. Riff-ul galopant, vocea lui Petri Lindroos pierdută printre armonii de coruri şi o linie de chitară melodică fină fac din In My Sword I Trust un început promiţător pentru un material pe care l-am aşteptat de mult timp cu interes.
Un alt lucru care mie-mi place mult la Ensiferum sunt solo-urile de chitară care sună mai modern decât restul stilului piesei şi care deşi ar părea "out of place" iniţial, fac ceva inedit.
Pe la minutul 4 intră în scenă un riff care se ia la întrecere cu clapele. Deşi o voi aprecia mereu pe Emmi pentru că reprezintă o parte plăcută privirii pe lângă ceilalţi 4 patru burtoşi păroşi din trupă, mărturisesc că riff-ul ăla ar fi sunat mai bine de unul singur decât în combinaţie cu clapele.

Trecem mai departe...title-trackul Unsung Heroes nu mi s-a părut din păcate prea nemaipomenit, deşi respectă ca la carte fiecare moment pe care-l găsim în alte cântece memorabile de la Ensiferum. Moment agresiv, moment lent epic, instrumental solid. Vocile în schimb parcă dezamăgesc. Petri nu poate suna decât într-un singur fel...răguşit. Dar ceilalţi...Markus, Sami şi vocile de cor adăugate...parcă nu dau destulă forţă. Şi veţi vedea mai încolo pe album că asta va lua mult din valoarea albumului.

Burning Leaves...aceaşi reţetă. Dar de data asta merge. Riff-ul este mai bun, liniile melodice vocale sunt mult mai catchy. Lejer avem cea mai bună piesă de pe album. Mi se pare foarte mişto ideea de a avea un riff domol ca de cimpoi combinat cu growl-ul agresiv a lui Petri. Breakdown-ul de la sfârşit cu incantaţiile în finlandeză...genial! Apoi un solo superb. Asta da bucată de Ensiferum!!!
Se ia o pauză cu Celestial Bond care este o baladă cap-coadă cu un guest-voice feminin. Mi-a adus aminte de ultimul album Nightwish şi de Anette care reamintesc, este grozavă pe Imaginaerum.

Ajunge cu odihna. Retribution Shall Be Mine este thrashy şi te scoate din visare înapoi în mijlocul bătăliilor din piesele lor. Ce lipseşte este o linie melodică mai reuşită la voce. De asemenea, pasajele de clean vocals sunt cele care trag piesa în joc cel mai mult aici. Ceea ce-i ciudat ţinând cont că vorbim de Ensiferum care au ştiut întotdeauna să gestioneze momentele astea. Ah...şi solo-ul la clape...yuuk. Not cool at all.
Star Queen (Celestial Bond II) începe domol şi progresează tot mai mult de la ritmuri uşor heavy la câteva solo-uri drăguţe. O piesă care vrea să se apropie puţin de geniala Lai Lai Hei. Nici pe-aproape, dar nu sună chiar rău.

Phjola este uşor de uitat din păcate, dar din nou revine problema cu vocile uşor cam plictisitoare şi riff-urile nu foarte remarcabile. Dacă ar fi un lucru pe care-l apreciez aici este finlandeza. Voi admira tot timpul trupe venite din ţări nevorbitoare de limbă engleză şi vor reuşi să se impună şi cu limba lor. Mai puţin Rammstein, că nu-mi plac de nicio culoare.
Last Breath este încă o baladă, de data asta cu o voce masculină. Duios cântat.

Albumul se pregăteşte de un final epopeic cu Passion Proof Power. 17!! minute are această piesă. Ceva momente de coloană sonoră, ceva mai mult metal. O ascultare interesantă, chiar dacă nu-şi justifică mereu lungimea.
Ca bonus, Ensiferum au înregistrat un cover surpriză. Şi într-adevăr este o alegere neobişnuită care m-a dus instant cu gândul la Children of Bodom şi coverurile lor nebune (ultimele nebunii - Jessie's Girl de la Rick Springfield şi I'm Shipping Out To Boston de la Dropkick Murphys). Ensiferum au făcut cover după Bamboleo de la Gipsy Kings
Şi este chiar reuşită. Tranziţia de la chitară clasică la riff death metal este grozavă. Petri mi se pare că exagerează cu vocea care trece de la obişnuitul death la ceva ce sună aproape black. E la limită să sune nasol dar are noroc că refrenul e genial, la fel şi riff-ul şi solo-ul.

Şi aşa se termină Unsung Heroes. Un album modest, zic eu. Ensiferum puteau mai mult de-atât. Burning Leaves este singura piesă pe care aş aşeza-o fără teamă lângă clasice precum Token of Time, Iron, Ahti, Twilight Tavern sau Treacherous Gods.
Problema este că poate au încercat prea mult. Uneori am uitat că ascult Enisferum şi chiar aveam senzaţia că am schimbat pe Therion. Prea multe coruri. Prea multe momente instrumental-simfonice, prea puţine momente viking. Nu e nimic rău în metalul simfonic. Dar sună slab pentru că genul ăsta nu este pentru Ensiferum. Este pentru Therion, Nightwish sau Blind Guardian
Mixajul mi s-a părut şi el dubios. Vocile clean uneori se înneacă efectiv în mixaj iar Petri îmi dă senzaţia că prestează prea puţin.

Chiar şi-aşa, m-aş duce imediat să-i văd live dacă vor reveni în România. Live sunt un deliciu.