Ieri a aparut primul single Metallica ce va fi extras de pe noul album - Death Magnetic (ce va aparea pe 12 septembrie 2008). Este prima lor piesa dupa 5 ani, de la aparitia albumului mult-prea-criticat - St.Anger. Ei bine, The Day That Never Comes n-are nimic in comun cu St.Anger si suna uluitor de bine. La prima auditie poate nu spune nimic. Eu sunt la a 6-a sau a 7-a ascultare (in timp ce scriu articolul asta) si de fiecare data imi place tot mai mult.
Noul producator al trupei, Rick Rubin - a sfatuit trupa sa incerce sa regaseasca stilul anilor '80 (cu precadere catre albumul Master of Puppets). Si au reusit! Sa nu uitam ca vorbim de o balada. Sigur... Piesa nu se poate ridica la nivelul lui "One" , "Welcome Home (Sanitarium)" sau "Fade to Black", dar este extrem de misto.
Intro-ul este superb. Melancolic si foarte melodios. Vocea lui Hetfield isi face intrarea relativ neasteptat. Pe tot parcursul cantecului, vocalele nu ies cu nimic in evidenta, semn ca James nu poate atinge cine-stie-ce note gen Kill'Em All sau LoadReLoad. Versurile sunt linistitoare chiar daca momentan nu le inteleg foarte bine. Conform lui Kirk Hammet - vorbesc despre realtiile dintre oameni. Ah, si venind vorba de Hammet...
...cam de pe la minutul 5, cantecul o ia razna! In sensul bun, desigur. Avem o bucata instrumentala nebunesc de rapida. Heavy, thrashy, simply mind-blowing! Pana la sfarsit avem 2 ghitari incredibile. Hammet canta repede. Fooaaaarte repede. Bucati din solo-uri ma duc cu gandul la niscaiva muzica (,) clasica. Dar suna bine...foarte bine, semn ca au cei patru au redescoperit radacinile heavy-metal-ului clasic. Cu toate astea, piesa nu suna absolut deloc a anii '80. Are un ecou foarte modern cu acel iz de Metallica "at its best".
Numai de bine cu albumul asta pana acum...
Dar piesa are si mici defecte. Normal ca trebuie sa critic putin... Piesa are in prima ei jumatate stilul lui "Fade to Black", numai ca aici refrenul este cantat si din voce, pe cand in balada de pe Ride the Lightning aveam doar un refren instrumental. Cum spuneam...pe la minutul 5, piesa o da in niste dracii rapide si super-heavy. Are momente cand te duce cu gandul la "One"...un "One" poate nu la fel de misterios dar mai modern. Cum spuneam, Hetfield nu m-a dat pe spate cu vocea dar nici nu canta rau, Hammet este excelent, Robert Trujillo...nu m-am concetrat prea mult pe bass. Probabil ca bass-ul este acolo! Ce imi place cel mai putin sunt bateriile. Ma asteptam la ceva mai multa ingeniozitate din partea lui Lars Ulrich. De multe ori pe parcurusul cantecului Lars mentine acelasi beat. Vroiam si de la el ceva spectaculos, o "mitraliera" reinventata...ceva. Tobele sunt acolo, nu ies din decor dar e pacat ca de multe ori par ca se repeta.
Per total, piesa e foarte misto si asa pare ca va fi si albumul. Yaaaay!
6 comentarii:
Nu stiu ce sa zic. Melodia e buna, imi place finalul. Dar lipseste ceva. Am senzatia ca se putea si mai bine. Nu mai are aceeasi senzatie ca atunci cand am ascultat prima melodie Metallica. La asta ma asteptam. Oricum daca si albumul suna la fel de bine ca melodia asta, nu am de ce sa ma plang.
perfecta..nici nu mă aşteptam la altceva..
It is suckage.
I'm waiting for some good arguments Raty ! :p
In the riddle, they are.
Piesa e foarte buna. De cand nu ati mai auzit ceva nou, atat de rotund, profund,intens,si heavy metal in acelasi timp? chiar si st anger a fost bun, dar death magnetic e mai bun ca master of puppets, raportat la zilele noastre...
Trimiteți un comentariu