VI...

Captolul VI

Expeditie elfeasca

In celalat capat al continentului Faldoras,tabara elfilor prinsese deja contur,ba chiar evoluase neasteptat de repede.Reveniti in lumea in care se nascusera,elfii fusesera cuprinsi de dulceata vietii.Devenisera foarte harnici,binevoitori,odihniti indiferent de efortul pe care il depuneau.Totul incepea sa mearga foarte bine.In ultimele zile,vremea tinuse cu ei,ninsoarea lipsind cu desavarsire...Fusesera de asemenea binecuvantati cu lemnul incredibil din padurea din apropiere,lemn ce se dovedise a fi foarte usor de manuit,taiat,modelat,carat.Uneori te puteai intreba daca nu cumva lucrurile mergeau...prea bine.

Enya devenise si ea mai fericita.Somnul si mintea ii ramasesera in siguranta si de neatins dupa ultima ei intalnire cu Leus.Chipul ei fusese vizitat din nou de zambet ,la o buna bucata de timp de la plecarea lui Krom si Herus.Era mai mult decat multumita de cum evoluasera lucrurile cu tabara.In fiecare dimineata se trezea si facea o plimbare pe un pisc undeva de unde putea vedea panoramic intreg satul.Fiindca intr-adevar in aceasta dimineata,regina avea dinaintea ochilor ei cenusii un sat.Construisera o coliba de dimensiuni impresionante,ce avea rol de sala de tron.Acolo se strangea seara intreaga populatie pentru recreere,cina si alte planuri.In jurul salii tronului se asezasera intai niste corturi(Enya il avea imediat langa intrarea in coliba),dar acum majoritatea fusesera inlocuita cu niste casute frumoase din lemn.Cine avusese sansa,reusise sa si personalizeze usor locuinta,regina vopsindu-si locul cu un bleu azuriu,extras din plantele henyene.In aceasta seara insa,Enya avea sa provoace niste priviri serioase si putine griji,caci intentiona o expeditie...

*

Dupa o zi intreaga de descoperiri care de care mai minunate ale printului Hildon,regina Enya inchise cartea si o tranti usor suparata pe jilt.Era dadatoare de dependenta.In cele din urma,se imbraca intr-o rochie atat eleganta cat si comoda,alba ca ninsoarea Henyei dar si foarte scurta,dezvaluindu-si foarte mult picioarele frumoase,ramase palide in ciuda frigului de afara.Isi stranse in jurul soldurilor o curelusa subtire de care agata Ujlphia.Incalta niste sandale si iesi afara din casuta.Cerul se innorase,nicio stea nu putea fi vazuta pe cer,doar nori,nori de zapada ce foarte probabil aveau sa planga deasupra Henyei cat de curand.Un lucru care o nemultumea pe Enya.Si-ar fi dorit ca vremea sa fie ceva mai favorabila in timpul expeditiei ce urma.Fara alte momente pierdute,pasi catre sala tronului,care era plina.Toti elfii se adunasera,presimtind parca ce avea sa urmeze.”Desigur ca habar n-aveau ce are sa urmeze” gandi Enya.Cu pasi repezi urca doua trepte catre jiltul ei,salutand din cap pe toti ce ii ieseau in cale.Se aseza pe tron...si se ridica imediat.Locul era foarte rece,si destul de departe de semineul in care zburdau vesele flacari sangerii.Fara a mai sta pe ganduri,isi trase jiltul mai aproape de foc,langa o familie de elfi care mancau si discutau destul de zgomotos.Regina isi sprijini capul in palme ascultand in liniste...

Persoanele insarcinate cu mancarea incepura sa distribuie alimentele vanate in timpul zilei.Enya primi si ea un platou argintiu umplut cu bunatati:paine scoasa cu un minut in urma din cuptor,carne de caprioara(presarata cu frunze de mochyz) si o cana de lapte.Tanara elfa infuleca plina de pofta din cina...Apoi sorbi zgomotos din cana cu lapte,privind la toti cei din sala.Pareau veseli,multumiti...de ce ar fi avut nevoie sa faca expeditia? “Pentru ca asa trebuie” isi raspunse ea.La un ceas dupa,Enya trase inapoi jiltul acolo unde ii era locul si se ridica in picioare semnalizand cu mana faptul ca are un anunt de facut.Toti o privira usor uimiti.Si nu avea sa fie decat inceputul:

-As vrea sa stiu,incepu ea,daca toata lumea se simte confortabil si fericit aici,in noua noastra locuinta.Locuinta pe care cu aceasta ocazie as vrea sa o numesc Villaege...

DA-uri vesele se auzira de peste tot.Toti o priveau cu admiratie si bunatate pe regina.Asadar incepuse bine.

-...desi nu se compara cu ce oferea Sangre’Vor,continua ea.

Chipurile tuturor se intunecara.Sangre’Vor...putini vroiau sa-si aminteasca de ea.Fusese capitala lor,cel mai stralucitor si inaltator oras din cate existasera vreodata.Si trebuisera sa-l paraseasca fara a sta pe ganduri.Nimeni nu vroia sa-si aminteasca momentele de teroare cand orcii asaltau necontenit rasa elfa.Era o amintire neagra.Timpul se asezase pe aceasta cetate de-a lungul a o suta de ani...

-As vrea...,maine daca e posibil sa iau cu mine pe cine este dispus,catre Sangre’Vor pentru a explora ce a ramas din civilizatia elfilor pe Henya.

Nimeni nu scoase un cuvant.Exista un risc,un risc enorm...Dupa un secol,cele mai mari orori ale lumii ar fi putut ocupa capitala si totusi regina vroia sa mearga.

-Nu voi obliga pe nimeni sa mearga,dar daca nu voi strange cel putin paisprezece persoane,voi fi nevoita sa contramandez...

Un elf ceva mai trupes privi usor dezamagit la regina sa.Dezamagit ca nimeni nu ii era alaturi.Nici macar el...Dar de ce?Habar n-avea...De aceea se ridica acum in picioare si vorbi:

-Va puteti baza pe mine si pe fii mei,maiestate!

Ceilalti se holbeaza la el.Probabil chiar si fii sai,Tevius si Kalldos,dar nu-i pasa.El,Gturil nu se va da niciodata inapoi din drumul de ajutorare a reginei.Imediat altii se imbarbateaza si ei...Hundolin,fierarul,Iokat,fauritorul de armuri ...si altii.Cu totul sunt 14 plus regina...15.Si a doua zi vor fi gata de drum...dar ce riscuri ii asteapta mai departe?

*

Nu se putea spune ca era ziua...Cerul era acoperit complet,de parca cineva ar fi gonit pe Emerel cat mai departe.Intr-un fel totul se potrivea cu scopul zilei aceleia...Nu avea sa fie o vizita de curtoazie si ei cu totii stiau asta.Fix paisprezece elfi asteptau in fata casutei Enyei,echipati si inarmati cu cele mai bune armuri si arme.In principiu cu totii aveau sabii lungi,asezate in spate,cate-un pumnal la brau(sau o toporisca avand un maner scurt,dupa preferinte),plus arcul si sagetile.Unii dintre ei apelasera la armuri grele,care i-ar fi protejat strasnic dar i-ar fi incetinit considerabil,in timp ce altii purtau armuri din piele,care nu ofereau o siguranta la fel de mare precum cele din fier,dar ofereau mai multa agilitate si libertate de miscare.Privind la cei douazeci si unu,puteai spune ca fusesera alesi cei mai demni si curajosi razboinici pe care ii oferea in acel moment micutul Regat al Elfilor...Desigur asta daca il excludeai pe Krom.

Grupul era format din persoane devotate si gata de orice,cel putin din punct de vedere fizic daca nu mental. Gturil,era ca sa spunem asa,primul dintre ei...El se oferise cel dintai sa-o insoteasca pe regina catre Sangre’Vor.Gturil era ca meserie razboinic,fiind printre primii pe care-i luai cu tine in caz de razboi.De-a lungul vietii sale fusese alaturi de Ricar’Dor in lupta,pana in momentul in care blestematul de Kal’Cedrak ii luase viata marelui general.Luptase cu cea mai mare daruire alaturi de Balthasar,in special in Batalia Regatelor,alaturi de Leus.Dupa ce isi pierduse si acest al doilea rege,veteranul nu avea sa se dea inapoi in a –o sprijini pe Enya.Fara sa mai intrebe macar,Gturil ii asigura reginei si serviciile celor doi fii ai sai,Tevius(cel mai in varsta) si Kalldos(mezinul).In seara ce tocmai trecuse,cei doi(in special Kalldos) reprosasera tatalui lor decizia luata.Copiii sai erau insa destul de mari pentru a fi nemultumiti.Singura persoana care-l intelese,si care ii intelesese mereu devotamentul fata de suveran,fusese sotia sa...Si asta il proteja impotriva ambilor sai fii rebeli,care in final aveau probabil sa-i multumeasca pentru oportunitatea de a participa la aceasta aventura.

Cel de-al doilea care se oferise reginei,fusese Hundolin,strasnicul fierar al regatului.Nimeni nu ti-ar fi faurit mai bine o sabie sau o armura...Reusea sa modeleze metalele ca pe o frunza si sa le creeze o rezistenta incredibila.Era usor sa-l recunosti printre grupul reginei.Era imbracat din cap pana-n picioare cu o armura argintie si extrem de solida.Iar sabia sa ar fi putut sa despice si o stanca.Hundolin nu avea familie...Si-o pierduse in timpul retragerii de pe Henya catre Servah.Fetitele sale pierisera intr-unul dintre clinchurile cu orcii prin Munti,iar sotia sa nu a rezistat prea mult suferintei,si murise de inima-rea.Dar Hundolin isi gasise refugiul in atelierul de fierarie,devenise cunoscut si acest lucru ii alinase si cu timpul,indepartase durerea.Odata ce se oferise el,imediat se ridicase in picioare si Iokat.Iokat era doar un copil pe vremea retragerii de pe Henya.Dupa ce elfii se stabilisera in Padurea Nimanui,a urmat confruntarea lor cu orcii lui Kal’Cedrak,batalie din care Iokat si-a pierdut ambii parinti.Hundolin il adoptase,iar mai tarziu,cand crescuse indeajuns il facuse ucenicul sau,in ultima vreme Iokat fiind cel ce faurea armurile,cu o maiestrie greu de depasit(poate doar de propriul sau maestru).

Urmatorii voluntari fusesera tinerii cvarteti...Erau printre putinii care se puteau lauda cu faptul ca se nascusera pe Servah,si se nascusera cu totii in acelasi moment,din aceeasi mama.Era destul de greu sa-i deosebesti pe unul de altul,de aceea ei purtau mereu vesmintele vopsite pentru a fi recunoscuti.Cu toate acestea,tot trebuia sa ai o memorie buna...Cel ce purta verde era Kaydos,cel in rosu , Hettdos ,cel in galben, Gilleos, cel cu vesminte vesnic albe , iar ultimul,mereu invasmantat in negru era Jaydos,despre care puteai spune ca este cel mai carismatic.Erau tineri,destul de intelepti pentru varsta lor,si dornici de aventura.Avea sa fie printre primele lor experiente in lupta.Asta desigur,daca se ivea cazul...

Un altul fusese Roy’Hur,un tanar elf ,divinizat poate in mod excesiv de fetele regatului datorita frumusetii sale desavarsite.Pentru el era de-ajuns sa-si fluture putin pletele sale de culoarea spicului de grau,si sa arunce o privire azurie misterioasa,pentru a da peste cap orice tanara necasatorita.Cu toate acestea era o persoana inteligenta,mereu simtindu-se usor necomfortabil cu statutul sau.Muncea din greu pentru a-si desavarsi arta in manuirea arcului,cu ajutorul caruia putea face multe victime printre dusmani.La nevoie putea folosi si sabia,dar mereu prefera arcul.Alaturi de el,se oferisera in ajutor trei buni prieteni de ai sai,cu care copilarise,pe numele lor Qutos ,Cefron si Nybbelin .

Cam acestia erau toti,asteptand rabdatori in fata casutei reginei,discutand in soapta despre ce avea sa urmeze.Apoi usa se deschise, de unde aparu Enya,intr-o armura destul de lejera,de care ii atarna la brau Ujlphia.Pe-acolo pe undeva era si Akkadur...Asteptand doar sa fie invocat.Privindu-i pe toti pregatiti,regina trase de la incheietura o curelusa mica ,strangandu-si parul blond la spate si cautand privirle celorlalti.Griul din ochii ei stralucea...Avea in fata ei persoane devotate,gata sa o ajute...Stia asta.Avea oare si un discurs pentru ei?In adancul mintii ei,stia ca era datoare cu unul...

-Ce vreau sa fac nu este lipsit de pericol,dar binecuvantat fie Emerel ,sa nu exageram...Putem merge catre Sangre’Vor si...ei bine sa exploram,sa vedem ce am lasat in urma...Sa vedem ce putem recupera sau inspira de acolo pentru a da mai multa stralucire saracaciosului Villaege.Multumesc tutoror ca ati acceptat provocarea mea.Desi se pare ca vremea nu ne incurajeaza foarte mult,sper ca inimile voastre sa pastreze inca determinare si curaj.Atat am avut de spus...Sunteti gata?

DA-uri energice rasunara in aceasta trista dimineata.Restul populatiei privea curioasa la cei cincisprezece aventurieri.Enya se ocupase de tot,isi lasase ca inlocuior un majordom,daduse ordine destul de stricte,sperand sa nu fie nevoita sa lipseasca mai mult de sase-sapte zile...

*

Emerel se afla inca in spatele lor,in momentul in care exploratorii nostrii parasisera Villaege.Desi astrul divin stralucea cu destula putere,pe drum incepuse deja sa ninga.O luasera cat mai spre vest posibil,pentru a preveni blocarea in munti.Relieful in care calatoreau acum semana destul cu Askarandul,folositor pentru o cetate.Dar Sangre’Vor fusese mai ceva decat Askarand.Sangre’Vor fusese bijuteria din intreaga Aurora MacroGranter.In sufletul Enyei ardea focul dorintei de descoperire,dorintei de a accede acel minunat loc in care-si petrecuse o parte a copilariei.Ca prin vis isi amintea incredibilul palat construit din Welkonda,un material gasit adanc in Muntii Henyei,material care slefuit aducea a bolta cereasca pictata cu stele.Gradinile imperiale...un om de pe Terra si-le-ar fi imaginat ca reprezentand Raiul.Era incredibil de linistita acolo,la marginea unei fantani arteziene,pe cand statea intinsa,lasand soapte subtiri de apa cristalina sa-i sarute obrajii albi.

Isi amintea ce culoare frumoasa lua parul ei blond in momentul in care se imbaia in apa aceea divina,cum ii straluceau firele ca spicul,cum simtea atingerile vantului si cum intreg peisajul ii mangaia privirea ochilor ei gri.Cat de frumos era atunci cand tatal ei venea la ea si o cara in spate,ea trecandu-si mainile pe dupa gatul lui,simtindu-i obrajii fini ca ai sai,parul castaniu de care isi sprijinea capul ca sa se odihneasca...

Isi amintea cum se proptea apoi la pieptul lui Ricar’Dor,amandoi intinsi in iarba de un verde crud,parfumata cu cele mai deosebite miresme de pe aceasta lume si ascultau...pe de-o parte chemarea naturii...Pe de alta harpele ce aducea atat de bine cu sunetul izvoarelor cu stralucire de diamant ce curgeau pe Henya in anotimpul dezghetarii.

Isi amintea orele petrecute in imensa biblioteca,unde citise tot ce gasise mai interesant...Tainele cerului,tainele magiei,aventurile si faptele eroice ale poporului elf,marturii care de care mai interesante si dadatoare de fiori din trecut,istoria crearii Ujlphiei!Cat de mult adora mirosul cartilor,ce nu aduceau a vechime ci a dorinta,dorinta de a descoperi cat mai mult.

Isi amintea...Enya isi amintea...isi amintea cum era ea fericita!

Nu este bine sa traiesti din amintiri,si ea stia asta.De aceea ii fu mai mult decat recunoscatoare lui Gturil cand acesta o trezi din visare...

-Maiestate...se intuneca.Poate ar fi mai bine...

Regina isi aseza mana pe umarul veteranului si raspunse aproape soptit:

-Sa gasim un loc de adapost si sa facem un foc!

Zis si facut.In minutele urmatoare toti cei cincisprezece elfi stateau in jurul un foc vesel si mancau fericiti.Chiar si Enya care se parea ca zambea dupa o buna perioada de timp...Dupa o ora,poate doua,focul se stinse si toti se culcara in asternuturile pe care le adusesera cu ei.Noaptea fu mult mai linistita...Fara pic de zapada sau vant,asternandu-se o liniste uneori cam infioratoare.Nu puteai auzi nici macar un urlet de animal salbatic.Deoarece nici animalele salbatice nu mai indrazneau sa se apropie de Sangre’Vor...

*

Emerel paru sa faca un efort foarte mare sa rasara dupa stanca uriasa dupa care se adapostisera elfii.Primu se trezi din lumea viselor ,chipesul Roy’Hur.Isi masa chipul impietrit de la aerul rece si uscat.Topi in palme putina zapada si isi racori obrajii,apoi isi stranse pletele aurii la spate,infasca de jos asternutul din piele de urs pe care dormise,il indesa in boccea,lua in spate arcul si sagetile si porni la o mica plimbare de recunoastere.

Picioarele i se afundau in zapada fina nu mai groasa de cinci degete,pasind printre copaci plesuvi si scrutand imprejurimile.Ochii sai de culoarea cerului priveau usor nesiguri in jur in momentul cand descoperi ca se departase cam prea mult de tabara.Inima incepu sa-i bata cu putere,aidoma unor tobe de razboi.”O teama de fraier” gandi el indignat,dar asta nu-l linisti.Isi trase din spate arcul facut din lemn luat din Padurea Nimanui si porni sa ia drumul inapoi al propriilor sale urme.Apoi se auzi ceva...Scepticul Roy’Hur incerca sa evite sa acorde atentie...Cel putin asa ordona mintea sa...Sa nu acorde atentie...Putea sa fie o craca uscata prabusita sub greutatea zapezii,vantul batand mai cu putere,sau...

Aici intervenea inima sa...Inima sa ii spunea ca se afla in pericol.Se ducea o lupta in interiorul sau,in timp ce el,Roy’Hur continua sa se deplaseze,pe urmele ce le facuse.Apoi se mai auzi inca odata.Acelasi sunet...Coincidenta ar fi fost prea mare.Elful isi trase o sageata din spate si o aseza in arc,intinzand cu putere si rotindu-se stanga-dreapta.Dar nu era absolut nimic.Statu acolo mai bine de zece minute si nimic nu se mai intampla.Fara a se mai gandi,lansa sageata in directia de unde se auzisera sunetele.Desigur ca aceasta zbura si fu ingropata in zapada.Intre timp,elful isi lua talpasita si se intoarse in tabara.Acolo erau cu totii treji si gata de drum.

-Unde ai fost?il intreba Cefron,unul din prietenii sai.

-M...m-am plimbat,raspunse Roy’Hur.Doar atat.

Ce nu stia el este ca facuse mai mult decat sa se plimbe.Daduse de stire “cuiva” sau “la ceva” ca ei se apropiau de Sangre’Vor...

*

Isi continuara drumul de-a lungul unei poteci invechite de timp si zapada.Roy’Hur nu spusese nimanui de ceea ce...simtise?Nu.El era un realist.Se baza mereu pe fapte si prea putin pe suflet.Ar fi trebuit,asa ii spunea sufletul...sa-i spuna Enyei.In cele din urma se hotari sa ignore totul.

Incepuse sa ninga...Cu fulgi mici,nemodelati,ce se topeau la prima atingere cu lucrurile lumesti.Cel putin asa vedea Enya fulgii de zapada...Veniti dintr-o alta lume,una mai buna,mai pasnica,mai frumoasa.Credea ca zapada cade din cer pentru a mantui si binecuvanta pe cei ce nu faceau lucrurile dupa regulile cerului.Cerul avea regulile sale,lumea pe ale ei.Iar fulgii de zapada veneau pe aceasta lume pentru a incerca sa converteasca realitatea la regulile cerului...Numai ca fulgii adeseori erau ignorati si foarte des se topeau,murind odata cu ei si mesajul ceresc...

Drumul incepu sa se ingusteze de-a lungul potecii,fiind nevoiti sa calatoreasca in sir,unul in spatele celuilalt.Vantul incepu sa bata din directia opusa,astfel ca ninsoarea ii izbea direct in fata,insa n-ar fi avut rost sa se opreasca,era inca dimineata.Fiecare isi propri barbia in piept ferindu-si cat mai mult privirea de zapada marunta ce pica din cer...Curand se gasira urmand o carare intre doua stanci solide,pe care zapada refuza sa se aseze.Se formase o carare atat de ingusta incat era foarte greu sa mearga cate doi in linie.Incepura sa paseasca atenti.Cu totii stiau ca asta este calea,si poate cel mai bine o stia Gturil. In cazul in care cititorul isi aduce aminte,Enya mentionase in mai multe randuri ca intamplarile de tranzitie Henya-Servah ii erau foarte neclare,ca in ceata,ca si cum mintea ei refuza sa-si aduca aminte.Mai toti elfii suferisera aceasta transformare,insa dupa moartea lui Balthasar amintirile incepusera sa revina,dovada faptul ca Enya reusise ulterior sa gaseasca Poarta Henyei spre planeta natala.

Acum,pe masura ce inaintau spre Sangre’Vor imagini vechi de un secol incepura sa se deruleze in mintea lor.Nimeni nu protesta sau se arata ingrijorat de aspectul drumului pe care il urmau in acel moment.Cararea era ingustata de cele doua stanci de-o parte si de alta.Era asadar o singura directie-inainte.Pe masura ce urmau calea insa,cele doua stanci pareau sa se inalte tot mai mult,oprind lumina lui Emerel sa patrunda prea mult,si parca si divinii fulgi de zapada esuasera sa patrunda in aceasta poteca gaunoasa.

Dar nu se temeau....Cu totii isi ascultau sufletul ,chiar si efebul Roy’Hur.Inaintau fara oprire,locul se intuneca in jurul lor,aproape ca ridica un acoperis intunecat deasupra lor.Intuneric...dar ei continuau.Dupa o calatorie neagra de mai bine de cinci,poate zece kilometri,totul se inchise in calea lor.O stanca imensa oprea calea.Singura cale era in sus.Nimeni nu statu sa se gandeasca de doua ori.Proptindu-si cu atentie mainile si picioarele in piatra zimtata,neregulata incepura sa escaladeze.Ce dintai ajunse Enya.Pe de-o parte datorita trupului ei mladios si usor si pe de-alta datorita agilitatii ei de felina.Ajungand sus se culca la pamant,oboseala acaparand-o cu totul.Dupa ea,atinsesera varful Tevius si Kalldos,fii lui Gturil.Urma Iokat,ucenicul lui Hundolin dimpreuna cu cvartetii,Roy’Hur si cei trei prieteni ai sai.Cei din urma ajunsesera mai varstnicii Gturil si Hundolin.La inceput nu observara nimic,apoi...

...privira cu totii orizontul.Puteai vedea totul atat de clar in ochii lor surpinsi.O constructie incredibila,mai uriasa decat orice mai vazusera vreodata,mancata de timp,acoperita cu milioane de plante agatatoare,bantuita de niste fulgi de nea ratacitori si acel...ceva care intuneca intreg cerul din jurul ei.Aceasta era Sangre’Vor.Ajunsesera in sfarsit...Dar ce ii astepta acolo,nici macar preaslavitul Emerel nu putea spune...

*

Stand si minundandu-se de colosalul peisaj,nu observau insa ce se intampla sub ei.Stanca pe care tocmai se suisera era atat de roasa de vreme si instabila,incat foarte curand se auzi zgomot de pietre sfaramate.Nimeni nu realiza ce se intampla.Doar Enya se trezi la realitate dar prea tarziu.Se prabusira cu totii adanc pe partea cealalta a stancii...

*

Aterizarea fu ceva mai blanda decat caderea in sine.Daca in timpul caderii simtisera pe propria lor piele roca dura zgariindu-i groaznic,la aterizare nu simtira decat atingerea ceva mai severa a zapezii.Dura cateva momente bune pana cand isi revenira cu totul. Dupa ce totul redeveni limpede in mintea lor se ridicara de jos si mergeau de acum cu pasi marunti si foarte atenti catre poarta principala spre Sangre’Vor.O poarta uriasa dintr-un metal extrem de dur se inalta la mai mult de trei metri in fata lor,statui dintr-un bronz murdar acoperit de plante de un verde intunecat priveau tacute de pe zidurile gaurite.In spatele acestora se inalta urias Sangre’Vor-ul ,mai precis curtea regala si sala de primire.

Era nevoie de forta tuturor celor cincisprezece exploratori pentru a urni poarta din loc.Aceasta se deschise cu un harjait jalnic si infiorator,incat lui Gturil simti cum i se strange stomacul.Apoi pasira cu totii...in Sangre’Vor .

Odinioara calea catre curtea regala era alcatuita din forme de verdeata de-a lungul potecii.Acum ce mai ramasese din acele infatisari odata facute din plante verzi si frumos-mirositoare dobandisera acum forme aproape abominabile,ajutat foarte mult de negura ce se incapatana sa inconjoare vechea capitala.Cu totii erau inspaimantati de peisajul in care calatoreau.Cu totii isi asezasera maini tremurande pe manerele armelor lor.Chiar si Enya,a carei palma fina si firava tinea strans de Ujlphia,facand-o sa straluceasca in albastrul ei mistic.Daca priveai cu atentie,puteai vedea si o vaga raza verzuie pe lama elfeasca.Acela era Akkadur...

Dupa cateva minute,trecura de poteca si de infatisarile din verdeata amestecate cu alte plante agatatoare.Stateau acum in curtea regala,in mijlocul careia trona o fantana arteziana,ce din cunostintele lui Gturil,cel mai in varsta si cu cele mai ample cunostinte despre tot ce avea legatura cetatea,isi lua pe vremuri apa din munti.Fantana arteziana era formata dintr-un piedestal de piatra si un sarpe,chiar Akkadur ,ce statea incolacit in jur,deschizand larg botul in jurul a ceva ce dorea sa infatiseze Ochiul.Apa ar fi trebuit sa iasa prin mai multe orificii,dar e evident ca acum nu mai functionau.Doar din botul sarpelui de piatra susura un lichid ce aducea a apa dar avea o nuanta maronie.In jurul fantanii erau ziduri,majoritatea sfaramate,prabusite haotic pe solul lipsit de viata ; si scarile...scarile ce duceau inauntru,acolo unde Balthasar obisnuia sa-si primeasca oaspetii.Fie ei orci,sau cercetasi elfi.Era singura cale de a intra...de a reintra in castel.Statura cateva momente privind.Totul era atat de intunecat,atat de lipsit de viata...si totusi simteau cum ceva ii urmareste,si acel ceva era nemultumit,si odata cu el,intreaga cetate parea sa-i impartaseasca sentimentele.

Astfel de lucruri gandeau cei cincisprezece elfi in acele momente,dar erau ganduri adanci,fugare pe care momentan nu le credeau sau nici macar nu le dadeau atentie.Dar ele existau acolo...si erau aproape sa iasa definitiv la iveala...Enya recomanda sa faca tabara chiar in curte,urmand ca a doua zi sa intre in castel.Cvartetii se oferira sa pazeasca ei jumatate de noapte,urmand apoi a fi inlocuiti.Era ironic sa spui pe timp de noapte.Locurile acestea pareau abandonate de Emerel inca din ziua parasirii lor definitive...

*

Cand imprejurul lor paru sa se lumineze din vointa naturii,se trezira cu totii din somnurile lor atat de fragile.Cine ar fi putut dormi linistit in aceste locuri?Luara cate-o imbucatura de vanat de fiecare,isi racira gatlejele cu apa,apa limpede,se inarmara cu tot ce aveau si isi dadeau seama ca erau gata.

Enya privea in liniste.Era gata...atat cat ar fi fost posibil.Fara alte cuvinte si timp pierdut,cei paisprezece pasira pe scarile de marmura crapata,mancata de necrutatorul timp,cei mai tineri dintre ei se opintira in usile imense de fier,pe care erau sculptate zeci de intamplari istorice.In momentul in care acestea se deschisera...ceva cu totul ciudat incepu,si nu avea sa se sfarseasca decat spre finalul acestei riscante expeditii.

“De ce este riscanta?”se intreba Gturil . Noi am parasit orasul,orcii au trecut pe aici,nu au zabovit prea mult si ne-au luat urma in munti...care ar fi riscul?Ce s-ar fi putut intampla in acest secol de ratacire pe un alt taram? Ce orori ar fi putut ocupa aceasta bijuterie ingropata in timp si nepasare? De ce ar trebui sa ne temem ? De ce este riscanta?...

In momentul in care usile se deschisera...ceva,ca un sunet,ca o soapta acoperi intreg campul sonor.Avea un accent grav,lung,simuland cumva un soi de preludiu bisericesc(de pe Terra).Suna atat de misterios,de sobru : Mmmmmmmmmmmmmmmmmmm......si apoi un.....ueeeeeeeeeeeeeeemmmmm . Era o voce nestiuta,o voce ce nu dadea afara un sunet...ci un suspin.Nimeni nu-si mai putea auzi propriile ganduri.Roy’Hur aprinse o torta,Gturil,Enya si Gilleos(unul dintre cvarteti) ii urmara exemplul.O lumina atat de pala si de timida le arata drumul in fata pentru cel mult cinci pasi.Apoi Zduuuuuuuuum ! Usile se trantira violent in spatele lor si apoi incercara fara succes sa revina la pozitia initiala,multumindu-se in final sa oscileze din pragul de la intrare si un pas in afara.Nu fusese altceva decat vantul...Aerul proaspat patrunsese inauntru,se facuse curent...si nimic mai mult.Cu totii rasuflara usurati.Incercand sa nu mai priveasca in spate,continuara sa paseasca inainte,privind in jur si luminand cu ajutorul tortelor orice parea suspect de intunecat...

Enya avea o amintire...Isi amintise cum vazuse ultima data sala aceasta.Tinuta strans de mana de tatal ei,Ricar’Dor,trasa cu forta pe aceste coridoare,ce de pe atunci pareau deprimante ; isi amintea cum si altii fugeau,fugeau in jurul ei,toti grabindu-se spre iesire,spre o scapare in munti...Si isi mai amintea ceva.Un baiat...un tanar elf,putea sa jure,si-l amintea ca si cum s-ar fi intamplat acum o zi,un baiat se impiedicase de treptele de pe coridor si cazuse la pamant.Dar nimeni nu ii acorda atentie.Cu totii fugeau...Enya vedea si acum chipul trist si in agonie al baiatului,nimeni in jurul sau nefiind dispus sa-l ajute,nimeni...Isi amintea si locul...Era aproape,da! dupa columna asta ,pe treptele ce duceau jos in sala principala de primire,era chiar...acolo!

Regina Enya privi horificata,ramase fara aer in piept,nefiind macar in stare sa strige,sau sa-si deslipeasca ochii de la peisaj.Mana ce tinea torta ii era intepenita in acea directie,refuzand sa se miste,sa intunece oribilul peisaj.In acelasi loc,in care cu o suta de ani in urma vazuse acel banal incident,statea acum,in aceeasi pozitie un schelet de umanoid.Ce mai ramasese din straie o asigura pe Enya ca amintirea era cat se poate de veridica...straiele acelea rosii,aidoma celor pe care baiatul le purta atunci,erau si acum...acolo.O mana de oase alba isi intindea degetele pana pe ultima treapta,maxilarul larg deschis,si o bucata de par ce se intindea peste orbite ,crutata de moarte si timp compuneau peisajul infiorator.Dar orbitele nu erau goale.Mare Emerel,Enya si-ar fi dorit sa fie asa...Doi ochi,ochi galbeni o priveau obsesiv.Erau doua bucati de carne moarta,uscata ce nu se opreau sa o priveasca,si sa o impiedice sa se miste...

Gturil pasi usor in spatele reginei,lumina mai mult in fata sa,zari scheletul si de asemenea pe Enya inghetata in propriile ei temeri si amintiri.Ii acoperi privirea cu palma sa dreapta,si o trase la o parte cu mana stanga.Se departasera destul de mult de restul grupului.Cand se alaturara la loc celorlalti,veteranul inmana torta sa si a Enyei lui Tevius si Kalldos,moment in care genunchii reginei cedara si se prabusi pe podeaua rece si alba.Gturil ingenunche langa ea,si ii ridica barbia cu privirea spre el.Din ochii ei frumosi si cenusii curgeau lacrimi...dar in continuare se pastra o tacere de mormant.Gturil simti cum lacrimile i se prelinsera pe mana sa,si o imbratisa pe Enya cat de calduros putu,poate mai sentimental decat o facuse vreodata cu fiii sai.

-E in ordine,ii sopti el la ureche.A trecut...nu a fost decat o amintire.Gata...

Elfa dadu drumul la un usor suspin,se ridica in picioare,isi aduna lucrurile ce se rasfirasera pe jos in urma prabusirii si incuviinta din cap ca e bine.Se pusera din nou in miscare,in timp ce...acea soapta continua sa bantuie pretutindeni mergeau,continua sa se auda...pana cand simtira ca se aude tot mai tare.

Trecusera de locul unde Balthasar isi primea oaspetii,cutreierasera alte trei saloane.Acum mergeau pe un coridor destul de ingust,pe care unii dintre ei si-l aminteau...ducea catre cazarmele garzii regelui.Putin mai departe de acolo se afla sala tronului.In acele momente soapta se amplifica.Arcuri si sabii iesira la iveala,dar fara folos.Nu era nimic in jur...Cu totii isi doreau sa treaca cat mai repede de acest coridor.Intrara in cazarme dupa ce impinsera cu usurinta o usa.Aici trona aceeasi soapta blestemata,si aceeasi tacere.Un miros putred ii inconjura...Toti se oprira din miscare.

-Ce se intampla?intreba dezorientat Kalldos.

-Taci si casca ochii,i-o taie tatal sau.

Pasi,pasi siguri,dezinvolti se apropiau de ei,insa era imposibil de spus din ce directie.Orice ii intampina acum,era la el acasa...

Se auzi un sunet metalic,ca de o sabie retrasa din teaca si apoi un hash! si soapta reveni la volumul obisnuit,iar pasii disparura.Nybellin,unul din cei trei prieteni ai efebului Roy’Hur se prabusi la pamant.Toti se ingramadira in jurul sau si observara cu oroare ca trupul fusese lipsit de cap.Fara vreun avertizment,fara vreun sunet...Fara nimic! Nybellin fusese decapitat in mai putin de o clipa! Un marait jalnic de durere se auzi din plamanii lui Roy’Hur,in timp ce toti ceilalti ramasera impietriti...

Gturil arunca o privire Enyei,si regina incepu sa se simta oribil.Era evidenta expresia fetei veteranului: Unde naiba ne-ai adus ?

*

Trupul decapitat fu asezat langa o columna de marmura neagra.Rugaciuni complexe erau acum rostite de vocea tremuranda a lui Roy’Hur.Dupa ce isi incheie cuvintele,desprinse de pe incheietura prietenului sau mort,o amuleta argintie.Se ridica apoi din genunchi si merse direct catre Enya:

-Suntem gata sa ne continuam drumul...

Regina privi trista si dezorientata...

-Poate ar fi mai bine sa...plecam de aici,rosti ea cu ezitare.

-Ce???

Roy’Hur se apropie mai mult de ea...

-Prietenul meu nu a murit in van! Calatoria trebuie sa mearga mai departe.El ar fi vrut sa terminam treaba...

Enya tacu.

-Poate ca din pricina mortii prietenului tau nu ai observat ce s-a intamplat de fapt,rasuna vocea unuia dintre cvarteti,si anume a lui Kaydos,cel in verde.

Efebul ii arunca o privire plina de ura acestuia.Buzele ii tremurau,pumnii de asemenea.Chipul sau era ravasit iar replica lui Kaydos veni ca un pumnal veninos...

-Chiar nu te intrebi,Roy’Hur, cum a murit...? Si chiar vrei sa risti sa sfarsesti si tu asa? Nu te ingrijoreaza deloc aceste...aceste soapte blestemate,si acel lucru care s-a apropiat de noi,tacut si MORTAL ?I-a scurtat zilele fara un cuvant,fara sa ii ia mai mult de o secunda. Apoi catre Enya : Maiestate,cu tot respectul,dar nu cred ca vreunul a venit aici pentru o actiune sinucigasa.Nimeni nu a stiut ce este aici,adevarat! Dar ce ne mai obliga sa stam aici ? Datoria ? Eu nu m-am nascut pe Henya,dar nici nu cred ca dorinta de cunoastere m-ar arde atat de tare incat sa-mi risc viata.Aici salasluiesc forte pe care noi nu le putem intelege...Ar trebui sa plecam cat mai putem...

-Ma tem ca nu mai putem...adauga Gturil care se apropie de ei in intunericul dens.

Chipul ii era palid la lumina tortelor.Nimeni nu observase cand el se departase,luase rapid calea inapoi si...

-Usile ce dau din coridor pana in sala de primire sunt ferecate.M-am proptit in ele cu toata forta si n-au dat vreun semn ca s-ar putea clinti.Se pare ca va trebui sa ne continuam expeditia.

Kaydos impietri.Apoi se avanta catre veteran,se opri la o jumatate de pas de el:

-Ce incerci sa demonstrezi?Loialitatea ta fata de regina ?Este si regina noastra si o iubim si respectam,dar asta nu este un motiv pentru a ne da vietile in cel mai oribil mod.

-In cazul in care nu observi,tinere,regina nu doreste ca noi sa continuam,decat daca...

Gturil isi orienta privirea catre Enya.Elfa era la randul ei ravasita.

-...decat daca suntem cu totii de acord.

-Si nu suntem!

-Ti-am mai spus,Kaydos,intoarcerea este blocata!

-Si eu iti spun ca nu te cred...Imi voi lua fratii si pe Iokat si Hundolin.Sa vedem daca 4 elfi tineri si in putere si un fierar priceput vor putea sa deschida usile acelea ferecate...

Intr-adevar,cei patru frati si Iokat,ce se oferise sa-i insoteasca isi luara fiecare cate-o torta si luara calea inapoi. Ceilalti aveau sa ramana pe loc si sa astepte confirmarea.Daca spunea Gturil adevarul sau nu...

Din pacate il spunea...Ajunsi acolo,cei cinci tineri se proptira fara succes in usile imense ce faceau legatura-coridor intermediar-sala de primire.Era ca si cum ar fi incercat sa traga de un perete de stanca masiv.Respiratia lui Kaydos deveni mai neregulata...mai agitata! Il puse pe Iokat sa umble la suportul de sustinere,dar fara succes.Acesta incerca toate sculele pe care le avea.Calea era blocata! Intrigat,Kaydos lovi in disperare de cauza cu pumnii in usile de metal apoi sa prabusi in sezut cu spatele pe obstacol.Gilleos,fratele sau purtator de straie albe se apropie de el:

-Nu are rost sa pierdem vremea pe aici.Sa mergem inapoi!

-Cu ce folos?Suntem morti!

-Frate,nu vorbi astfel.Suntem impreuna pana la sfarsit.Am rezistat cu succes si in Batalia Regatelor,de ce sa renuntam acum?

-Fiindca infruntam ceva ce nu cunoastem,si de ceea ce nu cunoastem ne e frica.De aceea suntem singurii din grup care suntem foarte ingrijorati.Suntem singurii nascuti pe Servah.Si am mostenit frica de necunoscut de pe meleagurile oamenilor.

Cel care vorbi acum era Jaydos,cel in negru.In acest timp,si cel din urma frate Hettdos se rezema de un perete ascultand.Toti patru stateau asezati pe jos in timp ce Iokat ii privea din picioare,usor ingrijorat.Sa-i fi cuprins nebunia pe cvarteti?Ar fi fost o tragedie.

Apoi avu loc un fenoment ce devenea familiar.Soaptele...se amplificara din nou,in timp ce zabrelele usii se agitau incontinuu.Din nou un sunet metalic,de data asta ceva mai indelung si...soaptele revenira la normal.Cei cinci erau in continuare dezorientati.Apoi Hettdos realiza ca ceva strapunsese peretele pe care el se rezema si...il strapunsese si pe el.Ceva in forma de...halabarda ??!! statea infipt in el .Dupa cateva secunde,fratii sai observara inmarmuriti,la fel si Iokat.

Sangele incepu sa-i curga pe gura siroaie,siroaie.Apoi halebarda din piept se retrase inapoi in interior,de-acolo de unde lovise.Era tarziu sa mai fi facut ceva pentru el...

-Mer...eti si ...a...tati E...ya sa... calat....sca in continuare!spuse Hettdos cu un ultim efort,dupa care adormi...pentru totdeauna,plecand in negrul voiaj al Lumii Umbrelor.

Jaydos,Iokat si Gilleos ramasera fara vlaga.Totul se intamplase atat de repede si pe neasteptate.Insa din plamanii lui Kaydos rasuna:

-NUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU!!!!!!!!!!!!

*

Strigatul de durere ajunse pana la urechile Enyei,care tresari deodata si se salta in picioare.Ii venea sa porneasca in cautarea cvartetilor si a lui Iokat,dar atat Gturil cat si Hundolin o oprira.Explicatia era destul de logica,doar plecasera cu propriul risc.Se hotarara sa astepte...Daca nu reveneau in cel mult trei-patru ceasuri,era mai mult decat evident ca pierisera si ca era inutil sa-i mai astepte,sau sa porneasca in cautarea lor.

Gandirea umana este cu mult diferita de cea a elfilor.Este ceea ce ii face mai speciali pe acesti umanoizi.Pentru cititor(care fara indoiala ca este un om) ,sangele rece si raceala cu care elfii au trecut printre toate aceste intamplari,poate fi de neinteles.Insa Henya nu era Servah,era dominata de alte forte,alte credinte,alta atitudine,lucru care devenea tot mai clar in mintile elfilor.Devenise clar in momentul in care se intorsesera pe Henya,atunci cand se simteau revitalizati...De multe ori,mai in gluma,mai in serios,intr-o vreme in care lupta parea o cauza nobila,Leus acuzase de multe ori pe elfi ca ar avea “inimi de gheata” . Acelasi caracter se manifesta si acum,in aceste relatari.Poate fi greu de inteles pentru gandirea umana cum elfii trec peste dificultati destul de usor...cum razbat fiecare necaz,sperand de asemenea ca totul va fi in final...bine.Insa precum mentionase si Jaydos,elfii nascuti pe Servah semanau atat de mult cu rasa umana.Lipsiti din pruncie de valorile mai mult sau mai putin bune ale Henyei,ei s-au dezvoltat aidoma oamenilor , intr-o lume a oamenilor .Ce ii mai facea pe cvarteti elfi in acele momente erau darul unei vieti indelungate,in raport cu oamenii,charisma si curajul caracteristic si...cam atat.Ce facea deosebita rasa elfa de cea umana insa,putea fi regasita la cei nascuti pe Henya.

Dura mai putin de doua ceasuri,si Kaydos,Jaydos,Gilleos si Iokat se intoarsera in cele din urma,terminati din punct de vedere psihic si fizic,povestind tragica intamplare,cerand iertare(cel putin Kaydos) Enyei si lui Gturil si ingaduind ca restul grupului,acum in numar de treisprezece sa-si continue drumul prin Sangre’Vor...

... cea ce si facura.Din pozitia lor actuala era aproape de cazarmele garzilor regale.De fapt le lua cateva minute sa ajunga acolo.Soaptele continuau,in ritmul lor “pasnic” . In cazarme,se multumira sa exploreze cat mai putin si sa gaseasca cea mai rapida cale catre sala tronului,ce se afla in imediata vecinatate.In timp ce cautau,Gturil reaproviziona intreg grupul cu torte noi,culese dintr-un loc binecunoscut de veteranul elf,si nimeni nu indrazni sa ia mana de pe sabie,respectiv arc,sau sa se aventureze si numai cu un pas de langa ceilalti.

Frica nu era ceva caracteristic elfilor,dar Sangre’Vor devenise locul unde acestia isi testau vechile caracteristici,si noile caracteristici,dobandite in secolul petrecut pe Servah.Din fericire pentru ei,cel putin pe moment,nimic nu ii ataca in timpul drumului prin cazarmi,dar desigur ca in sufletul lor incoltise un sentiment imens de frica,foarte mare pentru cei trei ramasi,nascuti pe Servah.Enya se gandi ca acum stiau cum se simteau Akha’Ghdan si razboinicii sai,vanati de o forta cu mult peste puterile lor.Curand insa,regina avea sa gaseasca o cale spre a razbate frica si inamicul.Elfii nu aveau sa accepte aceasta vanatoare...

*

Erau la o usa distanta de sala tronului.Cazarmele erau direct legate printr-o cale destul de ascunsa ochiului,undeva in lateral,pitite dupa niste scari,ce foarte usor se desprindeau una de alta si lasau cale libera.

Odinioara aceasta era un avantaj.In caz de primejdie,garzile regale puteau ajunge rapid langa conducatorul lor.Intrarea principala in sala tronului fusese blocata de elfi in timpul marii retrageri,cand au reusit cu putin ajutor de la Ochi sa pravaleasca niste stanci gigantice peste arcada ce aducea in scaunul regelui.Fusese doar unul dintre cazurile pe care ulterior,in fata lui Leus,Kal’Cedrak mentionase nerespectarea armistitiului cu privire la Ochi de catre elfi...

Din nou se chinuira putin pentru a putea deschide usile,dar in cele din urma se aflau...in sala tronului.Hotarara sa se odihneasca putin aici,daca era posibil,unii dintre ei sa si doarma.Asezara mai multe torte de-a lungul laturilor imensei sali,luminand cat de cat locul nerazbit de vreo raza de lumina de un secol.Doar colturile si alte unghere ferite vederii pastrau vechea intunecime,dar fiecare avea acum incredere sa hoinareasca singur ceva mai departe de ceilalti.Enya era de nerecunoscut de cand intrasera in sala tronului.Daduse drumul parului legat strans la spate,acum chipul fiindu-i acoperit de valuri aurii.Privea ca intr-o transa tablourile agatate de peretii scorojiti,tablouri infatisand sute de evenimente istorice ale elfilor.Se opri mai mult decat incantata asupra unuia...

...era tabloul care infatisa pe printul Hildon,in confruntarea sa finala cu dragonul din Generus pentru obtinerea comorii legendare.Tanarul print,tinea deasupra capului o sabie frumoasa(dar nu era Ujlphia) cu care se pregatea sa loveasca gatul descoperit al bestiei.Enya avea o replica a acestei picturi in cartea sa.Hildon nu castigase cu aceasta lovitura.Pielea dragonului se dovedi atat de impenetrabila,inca printul elf a trebuit sa se lase inghitit,si sa ucida creatura din interior.Parea un basm...desi nu doar odata,tatal ei,Ricar’Dor ii spusese ca legendele elfesti nu sunt basme,si cea mai mare parte erau destul de veridice.

Petrecu mai bine de un sfert de ceas in fata tabloului,apoi isi tarai picioarele obosite catre tronul regelui elfilor.Zambi in sinea ei cand isi spunea ca acum,ea avea tot dreptul sa stea acolo...Tatal ei sezuse pe acel tron,fiind la scurt timp urmat de Balthasar.Si acum era randul ei...Se uita in spatele ei.Ceilalti stateau unul langa celalalt.Mai putin Gturil,pe care nu-l vedea acolo...Dar veteranul o urmarea pe regina de cand intrasera in sala tronului.In cele din urma isi lua inima in dinti si se aseza...

Se afla ca intr-un fel de transa...Nu se simtea diferit.Inca vedea sala tronului,doar ca...i se parea ca mai dobandise o pereche de ochi,o pereche care vedeau cu totul si cu totul altceva.Incet,incet pierdu din vedere peisajul realitatii,si isi orienta intreaga atentie catre...viziune.Acum isi dadea seama ca avea o viziune.Isi stranse palmele de bratele tronului,incat varfurile degetelor i se albira.Buzele-i trandafirii se crispara...in minte i se derulau rapid imagini.Intai cu elfi,printre care il recunoscu pe Balthasar...si chiar pe Gturil,ce privea linistit intr-un colt al salii,apoi se schimbara...elfii disparura,aparura orcii,dintre ei il recunoscu pe Kal’Cedrak.Orcii disparura si ei; apoi umbre incepura sa se miste cu repeziciune prin sala tronului(caci in viziune ea vedea sala tronului,suferind schimbari).Umbrele incepura sa se amestece si sa formeze o silueta.O silueta inalta,puternica,ce avea ochi rosii,plete ce se desluseau in intuneric,brate groase care sustineau o sabie si o halebarda.Apoi vazu cum silueta se pune in miscare si lovea in gol,fara oprire.Doar ca din locul unde lovea,auzea sunet de carne taiata,si sange tasnind in siroaie rosii.Apoi din intreg intunericul(din care se distingea insa silueta) aparu o lumina albastra.Dupa cateva momente,Enya vazu ca este Ujlphia,plutind fantomatic in intunecimea deasa.Sabia parea ca... “priveste” la silueta si apoi lovi o singura data.Creatura ce luase nastere din amestecul umbrelor scoase un urlet de durere si se prabusi,evaporandu-se apoi intr-un fum negricios,preschimbandu-se la loc in umbra...

Apoi Enya pierdu contacul cu cealalta pereche de ochi.Avea din nou acces doar la realitate.Il zari pe Gturil; ceea ce era ciudat era faptul ca veteranul statea in acelasi loc in care il zarise in viziune,si o privea in linste...Regina stia ce vazuse.Intelese mai mult decat va intelege probabil cititorul,desi amandoi au zarit acelasi lucru.Intreg trupul i se molesi si apoi se prabusi de pe tron intr-un lesin ce puse pe jar intreg grupul.

Tot ce putea vedea era o lumina alba.Incet,incet lumina deveni mai clara,si se transforma in chipul usor intristat al lui Gturil.Enya simti suprafata tare pe care era asezata si scoase un scancet.Si totusi nu se auzi pe sine,desi era sigur ca sunetul ii iesire pe gura.Mai astepta cateva secunde,si apoi auzi un sunet ca de un dop sarind dintr-o sticla sub presiune.Intai auzi soaptele ce-i tot urmareau de cand intrasera in Sangre’Vor,isi auzi propriul scancet(cel de-al doilea) si apoi vocea calda a lui Gturil:

-Maiestate...sunteti bine?

-Asa cred...raspunse ea cu dificultate.Cred ca mi-am pierdut cunostinta pentru un moment.

-Au trecut doua ore,de-atunci,maiestate...sopti de langa ea cineva.Era Roy’Hur.

Isi ridica trunchiul de jos si privi in jur.Fusese luata de langa tron si asezata langa bagaje,si acoperita cu o patura.Mintea ii era limpede acum...De fapt,incepea sa se simta mai bine cu fiecare secunda.Doar trupul ii era cam obosit,dar se simtea...libera...si scapata de povara.Povara care o apasa de cand parasisera Villaege.Cumva vina pentru aceasta calatorie si pentru moartea celor doi...se evaporase.Extenuata,se intinse la loc si inchise ochii,soptind:

-Ma simt bine,trebuie doar sa ma odihnesc putin,si ne vom relua calatoria imed...

Nu mai apuca sa termine,caci pe data soaptele se intensificara.Trecusera de doua ori prin situatia asta,nimic nu se schimbase de atunci.Se parea ca cineva trebuie sa moara...din nou.Facura un cerc in jurul Enyei cu armele pregatite.Faceau lucrul asta de forma.Daca acel “ceva” ucigator vroia sa mai omoare pe cineva,nu era nimic sa-l opreasca.Pasii se apropiara,din nou fiind imposibil de spus din ce directie.Era o singura pereche de pasi,ce parea ca se apropie din toate partile.Pasii incetara pentru un moment.Cefron,unul din cei doi prieteni ai lui Roy’Hur se simti luat pe sus de o forta invizibila,si apoi fu aruncat cu o putere incredibila in cel mai apropiat perete.Simti cum ceva din spinarea sa se rupe.Se prabusi la pamant cu respiratia taiata.Pasii se pusera din nou in miscare.Un sunet de metal greu rasuna lung.Ceva taie aerul si apoi izbi.O lama imensa de halebarda(invizibila in continuare) trecu prin umarul elfului-victima.Lovitura fu atat de puternica,inca facu o crapatura imensa in perete.Bratul stang al lui Cefron se desprinse cu tot cu umar de restul corpului.Tipete,tipete disperate rasunau in continuu.Ceilalti priveau ca trasniti.Se auzi apoi un sunet de sabie,retrasa din teaca...Mai auzisera si asta...Curand capul lui Cefron avea sa fie despartit de trup.Da nimeni nu observase cum Enya se ridicase de jos si se indrepta catre elf si catre “ceva” –ul pregatit sa dea lovitura de gratie.Desi nu-l vedea pe atacator,Enya infasca pe Ujlphia si para in ultimul moment sabia adversa.Blocajul fu atat de puternic,incat sunetul fu extrem de strident.Apoi Enya contraataca.Soaptele revenira la stadiul lor obisnuit,si tot ce ramase din atacator fu o bratara...Bratara ce cazu in momentul atacului Ujlphiei.Tot la pamant se afla si halebarda “ceva” –ului. In timp ce il ajuta pe Cefron sa se ridice,si sa-i acopere oribila rana,ceilalti se apropiau tematori...

Gturil examina bratara...

-Ce e asta?intreba el.

Roy’Hur trase gulerul tunicii sale in jos si descoperi prin mai multe talismane o bratara legata de un lant ; o bratara indentica...

-Este o bratara pe care orcii o poarta cand merg la razboi,raspunse efebul.Eu am luat-o pe asta in timpul Bataliei Regatelor...

Inmarmurire totala...Era evident ca atacatorul nu pierise,dar tocmai isi descoperise identitatea.Sau mai bine spus...o parte din ea.

*

Cefron sangera abundent.Rauri,rauri de lichid rosu se prelingeau din ce ii mai ramasese din umar,se scurgea printre mainile Enyei,care incerca sa acopere rana si pica jos,pe podeaua rece.Se crease o baltoaca de sange...Respiratia ranitului se intensifica,lacrimi calde ii mangaiau obrajii palizi.Era destul de clar ca nu mai avea mult de trait...

Hundolin,fierarul se intampla sa fie si un bun lecuitor.Inspecta cu atentie rana care-l transformase pe bietul Cefron intr-un handicapat.Fusese inspectat cu atentie...Apoi Hundolin se indeparta si o chema atat pe Enya cat si pe Gturil...

-Rana este mai mult decat grava...Este fatala! Sangereaza atat de tare incat va avea o moarte teribila.Este imposibil sa-i oprim sangerarea...Ori ii crutam noi suferinta,ori va muri in chinuri...Trebuie sa facem ceva.

Tacere.Era inca unul din acele momente apasatoare.Enya privi cu atentie pe cei doi,intai pe Hundolin apoi pe Gturil.Dar nu spuse nimic,nu inca.In cele din urma,veteranul isi lua inima-n dinti si vorbi:

-O voi face eu...ii voi cruta suferinta...

Din nou pentru cititor,aceasta decizie ar putea parea intrigant de usor luata.Insa inca odata puteti sa intelegeti cum erau elfii,sau mai bine spus,cum era Henya.

Din privirile celorlalti,Cefron intelese care-i era soarta de acum...Inchise ochii,sopti in elfa numele lui Emerel de cateva ori apoi incuviinta din cap catre Gturil.

Gturil la randul sau incuviinta cu un gest scurt.Trase sabia din teaca de la brau,masura distanta dintre gat si pozitia initiala a sabiei.Trase aer in piept si...

...Enya il opri.Ceilalti privira surpinsi.Regina isi dadu supusul in spate,ingenunche langa Cefron si ii sopti ceva la ureche,ceva ce il facu pe acesta sa zambeasca printre multele grimase de durere pe care chipul sau le desena.Primind ,se pare, confirmarea ,Enya o dezvalui de sub mantia ei pe Ujlphia,ce stralucea acum intr-un albastru mai mistic ca niciodata.Elfa ridica sabia in aer si lovi cu ea in gol,moment in care din ea se scurse un lichid argintiu,ce incet,incet se materializa in Akkadur.Sarpele privi in liniste in jurul sau,arunca o privire spre stapana sa si isi apropie apoi botul imens de capul lui Cefron.Acesta inchise ochii,schitand un zambet vag.Apoi avatarul deschise botul si lasa afara un soi de praf,ce pluti direct spre Cefron,care il inspira si se prabusi de podea.Parasise lumea celor vii...Pentru totdeauna.Enya inclina din cap in semn de multumire catre sarpe,isi aseza sabia la loc si isi indemna restul companionilor sa mearga mai departe.Sala tronului mai continea o iesire...Iesirea catre biblioteca.

Mai ramasesera acum nu mai putin de unsprezece,plus Akkadur,despre care se parea ca nu se va intoarce in Ujlphia prea curand.Gturil mergea alaturi de regina,incercand sa-o intrebe ceva.Dupa ce Enya descoperi usa catre biblioteca,si reusi:

-Maiestate...probabil ca in biblioteca,acea creatura...ne va astepta din nou.

-Va fi acolo,incuviinta Enya scurt.

-Nu este prea mult sange-rece in cuvintele tale? Va trebui din nou sa mai moara cineva?

-Nu de data asta...De data asta sunt pregatita,spuse Enya rar,si-si indrepta privirea spre veteran.Totul se va sfarsi in biblioteca.Voi avea eu insumi grija de asta.Si nimeni nu va mai muri!

Ajunsi in biblioteca,ii strabatu pe toti un fior rece.Miros de hartie veche,un miros de putregai bantuia in intreaga constructie imensa.Enya nu parea sa se mai teama...Pasea nestingherita destul de departe de restul grupului,dand foc tortelor agatate de perete si stinse de un secol.Lumina prinse viata peste tot.Pentru cei trei frati ramasi din cvartetii nascuti pe Servah,peisajul era infiorator si impunator.Rafturi inalte de peste sapte,poate chiar opt metri,erau dosite de carti,manuscrise si alte parafe ingalbenite.Kalldos si Tevius priveau fermecati.Nu stiau daca mersesera de-a lungul scurtei lor perioade petrecute in Sangre’Vor de cel putin doua ori in aceasta minunata biblioteca.Priveau uluiti titlurile scrise in litere aurii de pe cotoarele cartilor...ar fi dat orice sa le infasce pe toate si sa plece cu ele in Villaege.Asta daca n-ar fi avut usorul sentiment de teama in privinta “ceva” –ului .Cei trei frati,veniti in acelasi timp pe lume,si lipsiti de cel de-al patrulea,priveau in liniste la cartile asezate pe rafturi pline de praf,dar si de cunoastere.

Gturil in acest timp,avea o revelatie.Totul i se derula in minte,ca si cum s-ar fi intamplat foarte de curand.Tinea minte fiecare pas...se indeparta serios de ceilalti dar nu-i pasa.

“Culoarul al treilea de la fereastra,raftul cincizeci si cinci,in spate...in spatele celor doua carti despre Plantele Henyene...” Le dadu la o parte si descoperi incantat,bucurandu-se ca un copil,o carte pe care o lasase in urma. “Crearea neamului elf” – se descoperi dupa un suflat sanatos ce indeparta tot praful.Mai mult decat fericit,Gturil se dadu jos de pe scara unde era cocotat si se aseza pe primul jilt pe care il zari.Cu maini tremurande deschise copertile fragile.Pe loc mai multe pagini se dadura la o parte,descoperind un semn de carte...Acelasi semn de carte pe care Gturil il lasase ultima data cand citise aici,in biblioteca.Se intamplase cu exact doua saptamani inainte de marea retragere.Lasand la o parte orice altceva,veteranul se aseza mai confortabil si porni sa citeasca...

Roy’Hur inspecta niste manuscrise foarte vechi,datand din perioada Dinastiei Magiei.Intre timp,singurul prieten care-i mai ramasese in viata,Quutos ,ii arata o minunata carte plina de ilustratii pictate in ulei ce continea cele mai frumoase legende elfesti.De la distanta,Enya putea vedea o imagine,a lui Hildon,izbind catre dragonul din Generus.Avea si ea o copie,asezata pe jiltul cabanutei ei din Villaege.

Intre timp,Hundolin ii arata lui Iokat una dintre armele adapostite in biblioteca,arme ce nu fusesera salvete in timpul marii retrageri.Erau inchise bine in niste sipete cu geam,prin care puteai vedea magnificele arme.Hundolin ii recomanda sa priveasca cu atentie la una anume,una pe care o numea Kwaliodao . Era o sabie-sulita cu taisul in forma de semiluna...(cunoscatorii ar putea asocia-o,corect de asemenea cu un kwan-dao de pe Terra).

Toti erau fermecati de locul unde se aflau,toti erau absorbiti de ceea ce ii atragea cel mai mult.Deodata insa,urma un moment greu,unul dintre cele mai agitate petrecute in Sangre’Vor.Soaptele se intensificara! Pentru a patra oara.De data asta insa ,se parea ca erau mai pregatiti.Enya privi rapid in jur.Aproape toti erau in jurul ei,mai putin Gturil.Striga catre Roy’Hur si apoi o lua la goana pe coridoarele semi-intunecate.Efebul isi infasca de la pamant arcul si tolba cu sageti si isi urma regina,luand apoi o cale mai rapida catre locul de unde se auzise strigatul...de data asta,strigatul lui Gturil.Cei trei frati auzira si ei si o luara in acea directie.La fel si cei doi fierari...Hundolin o lua inainte.Iokat ramase in urma,privi putin la Kwaliodao,sparse cu pumnul,geamul sipetului,lua sabia-sulita si isi urma prietenul si tatal-adapotiv care fusese de-a lungul anilor,batranul Hundolin.

Enya ajunse la locul unde statuse Gturil.Cartea era aruncata cat-colo,si cativa pasi mai incolo,se auzeau strigate disperate,dincolo de un raft imens.Acolo zari la cinci-zece metri distanta pe Gturil cazut la pamant,si cu sabia pierduta undeva langa unde statea ea acum...Deasupra sa se putea vedea...un brat,un brat de orc,de culoare verzuie,caracteristica rasei orcesti.Bratul tinea o halebarda si regina n-ar fi ajuns sa-l salveze pe veteran.Dar undeva deasupra rafturilor era Roy’Hur cu tot cu arcul si sagetile.De data asta vedea ce trebuie sa ocheasca.Aseza in mai putin de o clipita o sageata in arc,ochi si trase.Bratul plutitor fu lovit din plin,si Gturil scapa nevatamat.Din partea opusa aparu Iokat,inarmat cu nimic altceva decat Kwaliodao.In spatele sau era Hundolin,ce rasufla greoi dupa alergatura si socul suferit,pentru ca ucenicul sau sterpelise arma.Iokat lovi aparent in gol,dar lovi de fapt direct in “ceva” .De data asta,soaptele nu disparura,devenira mai puternice ca oricand.Din inertia loviturii,Iokat se prabusi pe podea.Ridicandu-si privirea zari pe jos,o centura care din cunostintele sale o purtau elfii pe cand locuiau in urma cu un secol pe Henya.O purtau un caz de razboi.Dar inaintea sa,mai avea ceva.Da! Chiar acel “ceva” ! Enya privea socata si nu prea. Avea in fata ei,varianta clara a creaturii ce se materializase in viziunea ei din acele umbre.Creatura era abominabila.Parea facuta din mai multe bucati...Un brat era de orc,celalalt de elf.La fel si picioarele.Capul era injumatatit,jumate elf,jumatate orc.Purta niste plete negre imense...Ochii ii erau rosii,membrele puternice,chiar herculiene ce sustineau o halebarda,caracteristica neamului din Askarand,si o sabie aidoma fostilor locuitori din Sangre’Vor.Vazandu-se descoperita,creatura scoase un sunet nemaiauzit pana atunci,un sunet oribil,disperat prin gura stramba.Privi cu atentie in jur...era incruntat,cu o figura necrutatoare.Apoi o zari pe Enya...

...si se repezi asupra ei.Elfa para prima si apoi a doua lovitura,de sabie si halebarda.Era rapida...Desi era masiva,era incredibil de rapida.Creatura izbi apoi cu ura cu ambele arme deodata.Regina se feri,astfel ca in loc de ea,victima cazu un raft imens plin de manuscrise si alte carti,ce se prabusi peste creatura.Pentru o clipa toti isi trasesera sufletul.Evenimentele relatate mai sus se petrecusera cu o viteza incredibila.Apoi raftul sari in sus,creatura se napusti din nou asupra Enyei.Aceasta se retrase un pas in spate,aparand fiecare sarja cu lama indestructibila a Ujlphiei.Roy’Hur ochi si mai lansa o sageata.Incredibil insa,creaturase feri in ultima clipa,infasca o bucata de lemn masiv si-o arunca spre efeb cu o precizie uluitoare.Efebul se prabusi la pamant,fiind lovit din plin.Iokat mai incerca un atac surpriza,dar aproape ca fu omorat.Creatura il para si apoi lovi cu ura din halebarda.Norocul fu insa de partea lui Iokat,caci Hundolin reactionase si blocase la randul sau.Restul ramasesera inghetati,neputand a se misca,sau a se trezi in uluirea in care se aflau.

Tentativele de ajutor ale companionilor ei,fusesera insa o gura de oxigen pentru Enya.Aceasta se redresa si incerca sa atace.Creatura desena in aer cercuri,cercuri cu ajutorul celor doua arme,creand un scut impenetrabil .Dupa ce simti ca regina nu mai poate continua asaltul,adversarul trimise alte doua lovituri fulgeratoare.Enya o bloca pe prima dar se lasa descoperita pentru a doua,scena incepu sa se petreaca in reluare,zarind cu coada ochiului halebarda ce era tot mai aproape de a o izbi si de a o opri pe vecie.Cu viteza gandului insa,credinciosul Akkadur sari de cine-stie-unde si musca bratul ucigator,deviand lovitura aproape de tot,regina alegandu-se cu o taietura serioasa pe piept.In acest timp insa,avatarul nu se opri.Aflandu-se intr-un chin continuu se incolaci in jurul intregului trup al creaturii,sfarsind cu botul in jurul gatului acesteia.Acolo deschise larg botul si imobiliza capul sa se mai miste.Cu restul trupului insa,sarpele ducea o confruntare titanica.Corpul creaturii se zbatea violent,apoi odata cu trecerea timpului,zbaterile transformandu-se in spasme brusce.Apoi nu se mai misca nimic...doar pieptul ridicandu-se rapid sus-jos intr-o respiratie agitata.

Enya ignora total taietura,desi sangera destul de tare.Se duse langa creatura.Privi trista...Ridica sabia deasupra capului si lovi in gatul creaturii.Si o decapita,la fel cum blestemata facuse cu bietul Nybellin,cu acelasi sange rece cu care il strapunsese pe Hettdos,si cu aceeasi cruzime cu care il spulberase pe Cefron.Dupa aceasta decapitare,Akkadur dadu drumul din stransoare,moment in care trupul creaturii se transforma in...fum.Fum si umbra,risipindu-se prin intregul Sangre’Vor,si nemaiputand sa tortureze vreodata aceasta cetate...

Nu-si mai adresasera unuia altuia niciun cuvant.Dupa ce se odihnisera cu adevarat dupa multa vreme,parasisera Sangre’Vor,pe aceeasi cale pe care venisera.Inainte sa paraseasca biblioteca,Enya lua cateva carti,printre care si cea intitulata “Istoria Neamului Elf-An cu an” .Si Iokat,pastra dupa ceva munca de convingere cu Hundolin, Kwaliodao.Ingropasera cum se cuvine trupurile celor trei:Nybellin,Hettdos si Cefron.Apoi ,dupa inca o zi petrecuta in fosta mareata cetate,se intoarsera cu totii in Villaege.

*

Xeriador,majordom al Villaege in lipsa reginei Enya, privea in aceasta seara apusul lui Emerel,asa cum privea de fiecare data,de cand se intorsese pe Henya.De sase-sapte zile insa,privea mai cu atentie,mai cu nerabdare,sperand cat mai curand in reintoarcerea reginei,si a companionilor ei.

Responsabilitatea ce ii fusese atribuita nu-l deranja,dar pe de-alta parte il facea sa se simta neonfortabil.Nu se simtea bine sa fie intrebat zi de zi,de locuitorii Villaege-ului daca stie ceva de regina.Oricum,de unde ar fi trebuit sa stie?Nu locuia oare la un loc cu restul populatiei?De ce ar fi stiut ceva in plus fata de ceilalti.

Un imens sentiment de bucurie il cuprinse insa cand zari un mic grup de oameni,apropiindu-se din padure.Tresalta si mai mult cand o recunoscu pe regina Enya,si apoi pe Gturil.Nemaiputand sa-si tina gura,Xeriador urla.Urla de-a dreptul prin toata mica cetate:

-Regina! Regina Enya s-a intors!

Intreaga populatie era extrem de fericita.Si exploratorii pareau ca sunt mai mult decat fericiti sa-si revada caminul.

Enya se duse direct catre Xeriador.Il imbratisa,ii multumi de faptul ca gasea Villaege asa cum il lasase si...ca acceptase sarcina.

-Cu placere maiestate! Acum,daca n-as fi prea indiscret,as putea intreba daca ati gasit ceea ce ati cautat , in Sangre’Vor.

Intrebarea nu o surprinse de loc.Ii zambi lui Xeriador si ii spuse:

-Da,am gasit...

-Si ce anume...?

Uneori nu era bine sa fii prea curios...Asa gandea ea.Dar isi aminti ca era regina,si ca era de datoria ei...

-Am gasit linistea sufleteasca! raspunse ea sigura.

Xeriador privi usor surprins.Enya il batu pe umar si se indrepta spre cabanuta ei.Fusese un drum de intoarcere lung si avea nevoie de odihna.

Inauntru, arunca cat colo sabia si desaga(plina cu carti).Lepada hainele de calatorie,lua galeata de apa calda asezata langa usa si o rasturna in copaie,apoi se aseza in apa,masandu-si incheieturile mainilor,si spalandu-si pielea fina de murdaria,praful...si soaptele Sangre’Vorului.Apoi lua pe ea o toga subtire si scurta si se aseza in pat.Curand trecu in lumea viselor...

...se trezi cateva ore mai tarziu,de data asta cu inima in pacata.Niciun oaspete nepoftit nu-i tulburase somnul.Doar Gturil,ce se apropie de cabanuta ei,batu la usa si intra,fiind primit.Veteranul zambi.De-afara rasunau cantece in memoria celor trei cazuti in Sangre’Vor.Enya privi incantata la cel ce o ajutase atat de mult pe parcursul calatoriei.Parea un cu totul altul,acum scapat de armura,arme si murdarie.Discutara cateva momente,dupa care Gturil i se adresa foarte serios:

-Simt ca trebuie sa va intreb maiestate...Nu ati vorbit cu nimeni despre asta.Si eu cred ca stiti prea bine...cu ce ne-am luptat acolo? Ce anume i-a ucis pe Nybellin,Hettdos si Cefron?

Enya se gandi o vreme ce sa raspunda.Apoi spuse:

-A fost un element ajutator...Noi am mers acolo,in numele poporului elf.Am mers fiindca am considerat ca desi noi am fost cei ce l-au parasit,Sangre’Vorul a fost luat prematur dintre noi.Acea...creatura nu a fost altceva decat o amintire.O amintire a cetatii,o amintire plina numai de lucrurile rele ce s-au petrecut acolo.Amintirea s-a contopit intr-o amestecatura de elf si orc.Omorand acea amintire,am readus lucrurile bune in Sangre’Vor.Acum vom avea motivatia sa facem din Villaege o varianta mai buna a fostei noastre capitale.

Gturil fu multumit de raspuns.Saluta si iesi afara...Enya se culca la loc,si visa...Visa ceea ce se intampla in acele momente in Askarand.Ce se intampla si ceea ce avea sa se intample.Cand se trezi,ii spuse lui Gturil ceea ce visase.Acesta incuviinta la parerile Enyei.Decizii aveau sa fie luate imediat.

Dupa ce vorbi cu Gturil,Enya se intoarse in cabanuta ei,se aseza la masa,scoase din desaga cartea “Istoria Neamului Elf – An de An “ .O deschise,adauga niste notite proprii la ea,apoi lua o foaie de manuscris si incepu sa aseze: “Villaege arata foarte bine,astfel ca am stabilit sa mergem...”.