Epilog

10. Epilog

Ei bine, cam asta a fost! Sfarsitul (mai mult sau mai putin previzibil, depinde).
Multumesc inca odata tuturor celor care si-au facut timp sa citeasca si in special fanei nr.1 al acestei nuvele (tnx Sunet!)
In continuare pentru oricine altcineva care mai da peste aceasta nuvela...parerile sunt binevenite, fie ele rele sau bune.
E posibil sa fie mici diferente intre ultimile capitole si cele mai vechi (scrise cam acum un an). De-a lungul timpului mi-am facut timp sa mai corectez una alta, dar nu garantez ca am scapat peste tot de typo-uri, greseli de ortografie sau pur si simplu fraze ilogice sau fara sens.
In originalul meu din Word, am niste fonturi destul de misto pe care le-am folosit, dar din pacate Blogger nu le poate reproduce. Daca cineva doreste o copie mai aratoasa, mai corectata si mai usor de citit, lasati-ma sa stiu.

Daca e cineva curios, o sa las si titlurile cantecelor (da, sunt cantece) de unde am luat versuri/alte indicii pe care le-am folosit fie la inceputurile capitolelor fie in mijlocul actiunii. Acestea sunt urmatoarele:

1. Metallica - Master of Puppets (deschidere in Prolog, Epilog si capitolele 1 si 6)
2. Agalloch - Dead Winter Days (deschidere in capitolul 2)
3. Judas Priest - The Ripper (aluzie in capitolul 2)
4. Godsmack - Serenity (deschidere in capitolul 3)
5. Iron Maiden - The Number of the Beast (indiciu in capitolul 3)
6. Iron Maiden - The Wickerman (deschidere in capitolul 4)
7. Led Zeppelin - Stairway to Heaven (indiciu in capitolul 4)
8. Helloween - Victim of Fate (deschidere in capitolul 5)
9. Metallica - Sad But True (indiciu in capitolul 5)
10. Cargo - Baga-ti mintile-n cap (aluzie in capitolul 5)
11. Pantera - Walk (indiciu in capitolul 6)
12. Katatonia - Ghost of the Sun (deschidere in capitolul 7)
13. Bullet For My Valentine - Cries in Vain (deschidere in capitolul 8)
14. Moonspell - Nocturna (deschidere in capitolul 9)
15. Nightwish - Slaying the Dreamer (indiciu in capitolul 9)
16. Vama Veche - Hotel Cismigiu (indiciu in capitolul 9)

Puteti sa luati lista ca pe un soundtrack.
In rest a mai existat o mica aluzie la romanul Shining de Stephen King (n-as putea spune exact pe unde) si una la adresa lui Richard Ramirez - tipul care m-a inspirat de la bun inceput sa scriu chestia asta.
Cam asta e... :D

Megadeth - Endgame

Ma enerveaza la culme comparatia dintre Megadeth si Metallica. Este de multe ori inutila si argumentele aduse sunt dintre cele mai idioate. Mustaine a facut parte din Metallica...da, pentru cateva luni! Luni, nu ani, nu decenii. Cateva luni. Nu a inregistrat nimic niciodata cu trupa dar a lasat intr-adevar cateva cantece foarte bune in urma inainte sa fie dat afara.
Dave Mustaine este un chitarist extrem de talentat, asta n-are cum sa o conteste cineva. Are o viziune buna asupra muzicii, un stil propriu destul de interesant. Dar sa spui ca Metallica nu a mai fost buna odata ce Dave a fost dat afara sau ca odata ce nu au mai avut ramasite din inspiratia lui Mustaine au inceput sa scrie muzica proasta - asta este de-a dreptul aberatie.

E de altfel foarte aiurea ca aproape mereu cand se vorbeste de Megadeth, se aduce in discutie si Metallica. Lumea le compara ca si cum intr-adevar ar exista o concurenta intre ele (probabil si Mustaine inca crede asta). Culmea ca atunci cand cineva vorbeste in schimb de Metallica, rareori se aduce vorba de Megadeth. Intelegeti unde bat? Culmea, cad si eu in pacatul asta. Daca lumea le tot compara, eu de ce sa nu o fac?
Metallica este trupa mea preferata. Megadeth ascult doar baza - clasicele lor. Oricat de subiectiv as putea fi, oricine cu putina viziune ar vedea ca per total Metallica este o trupa mai buna. Ca sa fii bun nu trebuie neaparat sa canti 100 de note pe secunda intr-un solo la chitara si sa abordezi doar teme lirice fie foarte naive, fie foarte pesimiste.

Dar sa trecem peste asta, ideea e ca Endgame a fost indelung laudat de Mustaine si probabil ca orice fan Megadeth ar vedea albumul ca pe ceva excelent. Sunt si eu de acord ca suna bine - un album muncit - dar caruia ii lipseste ceva, o explozie - un ultim dram de inspiratie ca sa nu-l faca sa fie prea comun. Aici parerea mea ca nu prea le-a iesit. Sigur, e thrash! Thrash de buna calitate, de acord! Dar nu are nimic deosebit, nimic din ce nu am mai auzit pana acum.

Albumul se deschide cu Dialectic Chaos - un instrumental de doua minute - care din punctul meu de vedere este cam a doua piesa ca valoare de pe Endgame, desi ea se vrea mai mult a fi un intro pentru ceea ce urmeaza...adica This Day We Fight. Prima impresie pe care o am e legata de voce. Niciodata nu mi-a placut cum canta Mustaine. Nu are nimic catchy. A devenit solist probabil pentru ca Megadeth era copilul sau, creatia sa, si evident ca a vrut sa fie front-man-ul. Si acum ascultand piesele de pe Endgame, vocea lui (aproape neschimbata dupa atatia ani) ma lasa rece, e pur si simplu inexpresiva. Piesa nici ea nu-mi spune prea multe, in afara de faptul ca e foarte rapida.

44 minutes are un intro tipic metalului anilor '80, lucru care chiar mi-a placut. Dar apoi se intampla ceva cu piesa. Mai ales riff-urile - mi-aduc aminte de Bullet for my valentine, indeosebi ceva de pe Scream Aim Fire (un fel de mix) - solo-urile la fel. Daca n-ar fi vocea inconfundabila a lui Mustaine, chiar as crede ca ascult ceva de genul asta. Interesanta abordare...mai degraba cred ca Bullet s-au inspirat cate putin si din stilul Megadeth, asa cum au luat putin si de la Metallica si Maiden. Dar asta a fost prima mea senzatie.
Urmatoarele piese 1320, Bite the hand si Bodies nu au iarasi nimic deosebit. Sunt rapide, pline de solo-uri si nu depasesc 3-4 minute.
Per total veti observa ca Endgame este un album scurt, osciland undeva intre 40 si 50 de minute. Mustaine s-a multumit sa faca ceva simplu dupa reteta proprie.

Title-trackul Endgame mi s-a parut de-a dreptul dezamagitor. Chiar ma asteptam la ceva mai deosebit, ca doar na, poarta titlul albumului. Singura diferenta este ca are un ritm ceva mai scazut fata de restul pieselor.
Urmeaza singura balada de pe Endgame. Un nume tare complicat - The Hardest Part Of Letting Go...Sealed With A Kiss. Acum nu ca as vrea sa critic prea tare. Spre exemplu, imi place A Tout Le Monde - e o balada foarte reusita, la fel si In My Darkest Hour (daca poate fi considerata balada) dar asta cu nume lung de mai sus...nu stiu, poate ca Mustaine nu e facut sa scrie astfel de chestii. Instrumental suna ok, dar versurile sunt...ciudate. Cred ca sunt putin lipicioase, asa. Chiar un pic cam cheesy.

Head crusher este cea mai buna piesa de pe acest album. Punct! Din pacate versurile sunt destul de plictisitoare si videoclipul (pe care-l veti vedea mai jos) este de-a dreptul slab si cliseistic. Nu stiu de ce trebuie sa se asocieze wrestlingul cu metalul, mie nu mi-a suras niciodata combinatia.
Ultimele doua piese - How the story ends si The Right To Go Insane sunt mai mult ca niste fill-ere, ca sa iasa numarul de piese de pe album. Desigur, multe dueluri solo intre Mustaine si Chris Broderick - dar devin plictisitoare dupa o vreme - adica am inteles principiul inca din primele 2-3 piese.

Nu spun ca Endgame este un album rau, dar categoric nu este ceva inovator. Sirius spunea ca este foarte, foarte greu sa mai inovezi ceva in thrash si poate are dreptate. Poate din cauza asta Metallica a ales sa faca 2 albume hard-rock (albume pe care eu le ador de altfel) si unul de heavy-metal (poate mai putin reusit, dar deosebit in felul sau) . Poate de asta este Death Magnetic atat de bun - pentru ca a fost o noua eliberare creativa din partea trupei intr-un stil pe care-l abandonasera de ceva timp.

De altfel eu cred ca la fel ca in cazul lui Axl Rose, si Mustaine ar trebui sa-si redenumeasca trupa in Megadave (da, stiu - veche gluma). Mi se pare foarte bizar cum cel mai vechi membru pe langa Dave este bateristul (Shawn Drover) este din 2004! Fuge lumea de tine, Dave?

In concluzie, ascultati Endgame. O data de doua ori...alegeti 3 piese si mergeti mai departe. Eu asa am facut. Decat daca sunteti fani Megadeth, atunci vi se va parea un album excelent si nu o sa neg asta. Este o demonstratie de forcing din partea lui Mustaine. Inca poate sa faca muzica, asta e cert.

Portal

The Cake Is A Lie !

Jocurile inovatoare (cel putin alea pe PC) au disparut de ceva timp. Acum nimeni nu se mai gandeste sau nici macar nu mai incearca sa gaseasca o idee inovatoare pentru un joc. Toti se gandesc ce motor grafic ultra-uber-mega performant, costisitor si puternic sa foloseasca...sa creeze un gameplay decent (preferabil inspirat dintr-un predecesor indelung apreciat) si eventual o poveste interesanta. Dar de ceva timp nu mai apare nimic deosebit, special - asa ca idee. Este ca un fel de criza de imaginatie. Sau poate toate ideile bune au fost epuizate. Cine stie?

Mai exista si exceptii. Portal este una dintre ele. Aparut la finele lui 2007 in pachetul The Orange Box, creatia celor de la Valve este fara indoiala una dintre cele mai originale creatii ilustrate vreodata intr-un joc video.
Desi aparent este un FPS, jocul ascunde in spatele sau o inventivitate unica. Pe scurt, vom intra in pielea unei fete - Chell. Nu stim foarte multe despre ea. Cine este si cu ce se ocupa...dar aparent se afla intr-un centru stiintific de testare. Ce trebuie ea sa testeze? Dispozitivul se numeste Aperture Science Handheld Portal Device sau mai pe intelesul tuturor - portal gun-ul. Chestia respectiva creeaza o conexiune fizica si vizuala intre doua locuri. Se pot crea simultan doua portale...astfel incat sa zicem ca faci unul pe un perete intr-un loc inaccesibil in mod normal, si unul langa tine. Instantaneu se creeaza o cale tridimensionala intre cele doua. Daca nu ati inteles asa...folositi-va imaginatia astfel : creezi un portal aici si unul acolo. Intri pe-aici si brusc...esti acolo! Now how cool is that?!

Ce trebuie apoi jucatorul sa faca este sa treaca printr-o serie de camere de testare, toate organizate sub forma unui puzzle, folosindu-se de arma pentru a avea un progres. Este nevoie de cat mai multa imaginatie si putina logica. Veti vedea ca ASHPD-ul (arma) nu cunoaste limite. Si desi niste camere de testare ar putea parea plictisitoare si banale, credeti-ma...este incredibil de antrenant si amuzant jocul.
Amuzant mai este si din cauza lui GLaDOS (Genetic Lifeform and Disk Operating System)...robotul a carui voce o insoteste pe Chell pe parcursul intregului joc, cu scopul de a da indicii sau asistenta. Curand veti descoperi ca intreg centrul de testare nu e chiar tocmai ce pare si ca GLaDOS este un pic (mai mult) defecta. Virusi, bug-uri, cine stie?! Cert este ca e ceva neinregula cu ea.
Umorul negru si "sangele" rece specific robotilor sunt un adevarat deliciu. Totul este incredibil de amuzant si da o savoare unica jocului. Cu cat GLaDOS o ia mai mult razna, cu atat vor avea loc schimbari mai mari in joc. Daca la inceput veti depasi camerele fara prea mult stres, ca niste puzzle-uri (incredibil de inventive)...catre final veti lupta sa scapati cu viata din testele tot mai problematice impuse de robotul virusat.
Nu vreau sa va stric surpriza povestii, pentru ca este intr-adevar un joc ce nu trebuie ratat. Ba mai mult, pentru finalul experimentului, GLaDOS promite lui Chell un tort ca premiu.

Tot ce inseamna sunet este impecabil realizat. De la coloana sonora discreta dar bine-gandita pana la efectele diferitelor dispozitive, arme, roboti - totul suna cat se poate de veridic. Grafica arata foarte bine, folosind motorul de la Half-Life 2. Nu sparge gura targului (si nici n-ar avea nevoie sa faca asa ceva), dar arata foarte bine.

Nu pot decat sa mentionez inca odata umorul excelent care sta in spatele acestui joc, la un loc cu actiunea relaxanta si antrenanta in acelasi timp. Ce este foarte frumos la Portal este ca nu devine plictisitor. In medie, il veti termina cam in trei ore. Este un joc scurt, nu are deloc momente cand devine plictisitor. Va exista o perioada dupa ce-i veti face capatul cand il veti juca din nou. Credeti-ma pe cuvant!

N-as exagera daca as spune ca Portal este o creatie de geniu. Totul la acest joc este realizat impecabil, si simplitatea sa la un loc cu ingeniozitatea - fac din el o experienta ce nu trebuie ratata. Mai jos va voi lasa o schema care explica cum functioneaza arma. Luati-l, nu stiti ce pierdeti!



Nota: 10/10 !

US Open 2009

Am urmarit ultimul grand-slam al anului in cel mai atipic mod. Am vazut, asa cum n-am facut niciodata, majoritatea meciurilor din primele runde inferioare difuzate pe Eurosport. Si cand a venit vremea finalelor, le-am ratat pe amandoua.

La feminin mi s-a parut ca a avut loc spectacolul cel mai extraordinar. Chiar cu putin inainte sa devin eu foarte interesat de tenis, Kim Clijsters se retragea din circuit din pricina unei accidentari. Tin minte si acum ca presa spunea despre ea ca e o mare jucatoare care se retrage prea devreme. Intre timp ea a facut si un copil ca sa revina la doi ani dupa anuntarea retragerii.
Si ce revenire a fost! Ascultam impresionat cat de bine juca in turneele preliminare Flashing Meadows-ului. Pentru ca in momentul in care a inceput sa joace la New York sa nu o mai poate opri nimeni. Impresionant mi s-a parut cum le-a invins pe rand pe surorile Williams pentru ca in finala sa nu dea vreo sansa Carolinei Wozniacki.
A fost ca un basm. Jucatoare fortata sa se retraga din activitate revine si invinge rand pe rand toate adversarele si cucereste un grand-slam - cu atat mai impresionant cu cat a participat la turneu primind un wild-card de la organizatori.
Intr-adevar Kim are un stil de joc greu de egalat si asta s-a vazut. Mi se pare in schimb trist ca cele 3-4 jucatoare de care eram mai interesat au jucat foarte modest. Sharapova, Ivanovic, Carstea si Jankovic, toate au fost eliminate timpuriu din competitie.



La masculin spectacolul a fost garantat si nici aici nu au exista surprize. Favoritii s-au mentinut binisor. Supraevaluatul (parere personala) Murray a pierdut in fata lui Cilic, care apoi a pierdut la randul sau surprinzator in fata lui Del Potro (spun asta pentru ca la un moment dat croatul avea o perioada excelenta in joc). Favoritii mei Nadal si Federer au jucat pana la un punct aproape de perfectiune. Nadal s-a oprit in semi-finale, invins de marea surpriza Del Potro.
A fost un an care a inceput aproape perfect pentru spaniol se termina socant de slab. Accidentarile s-au tinut lant de el. Revenit dupa accidentarea de la Roland Gaross (care l-a tinut departe de Wimbledon) Rafa a practicat un joc ok, dar fizic mie mi s-a parut ca nu arata prea grozav, dovada ca si slabise foarte mult si alura sa fizica era foarte diminuata. A pierdut relativ usor in fata lui Del Potro si incheie 2009 cu doar un grand-slam. Nu e rau, dar asteptarile erau mai mari de la el. Din pacate intre timp a pierdut si prima pozitie din clasament.
Federer a fost imperial...cel putin pana in finala. N-am vazut finala dintre el si Del Potro (ora tarzie, scoala a doua zi) dar am fost socat sa aud cum ca argentinianul a cucerit primul lui turneu de grand-slam.

Bravo lui! Intr-adevar e un jucator interesant, poate viitor rival pentru cei doi giganti ai momentului. Sunt si acum uimit ca a castigat, pentru ca Federer jucase efectiv perfect pana atunci, dar asta inseamna ca Roger nu a avut un adversar care sa se dea gata cu una cu doua.



Si cam asta a fost cu tenisul la nivel foarte inalt anul asta. Mai urmeaza cateva turnee de Masters anul acesta, inclusiv un Turneu al Campionilor la final - ceea ce ar trebui sa fie interesant cu atatia jucatori promitatori intrati in cursa intre binecunoscutii granzi. Intre timp Nadal ar face bine sa nu mai poarte tricouri asa gay (ca ala de la Paris) si sa se puna pe mancat ca nu-i prieste fizicul asta. In rest...numai de bine :)

School Shit. Banal

Asa as caracteriza inceputul de scoala. Aglomerat, plictisitor si pur si simplu banal. E foarte ciudat sa fii cel mai mare din liceu, presupun ca exista si o chestie misto la a fi clasa a 12-a faptul ca la poarta nu mai stau tot felul de idioti care se cred mai mari si, intr-un mod cu totul eronat, mai inteligenti. Duse sunt zilele in care nu le puteai spune - da-te mai incolo sa intru - au plecat care pe unde au apucat.
Am ramas doar noi.

Nu stiu daca ne simtim cu totii atat de mari pe cat se pare ca suntem. Au fost trei ani care s-au scurs uluitor de repede dar schimbarile sunt cu atat mai frapante. Ma uitam socat la "Stefan-ul" din urma cu 2-3 ani. Ma uit si ma intreb...cine naiba e asta? Ce schimbare fizica si...(mai ales) ce schimbare mentala. Baiatul ala a ramas acolo, ratacit in poze. Eu imi aduc aminte foarte putine in legatura cu el.

Ma uitam la BAC intr-un timp ca si cum ar fi fost "The Big Bad Wolf" - ceva de care sa te sperii, sa-i porti respect si atentie - o chestie de genul asta. Acum dupa mare inovatie a Abramburicii de la Minister lucrurile par sa se fi simplificat. 3 probe scrise si 3 orale. 3 probe scrise - asta e simplu, am facut o chestie asemanatoare in a 8-a. Deci ar fi firesc sa fie accesibil oricui. Romana, Istorie si??? Inca ma gandesc la proba nr.3, probabil Geografie? Altceva care sa-mi convina nu gasesc.
Probele orale - aici vine marea smecherie. Mi se par prost-gandite si implementate dar imi pasa cu atat mai putin cu cat nu voi da decat una. Cum asa? Simplu. Se da la romana (aparent nimeni nu scapa de ea), engleza si TIC (unii ii zic informatica dar n-are nimic de-a face cu stiinta respectiva). Eh si acum vine partea frumoasa. Aparent nu mai este nevoie de probele orale daca ai luate atestatele de ECDL (pentru TIC) si Cambridge (pentru engleza). Ce misto ca eu le am pe amandoua ! :D.

Intr-un fel eu...si altii...trisam. E un fel de a spune. Desigr mi se pare normal ca certificatele alea sa fie recunoscute si in tara asta (doar sunt folosibile in restul Europei, nu?) dar e putin aiurea cum unii si-au concentrat munca pe mai multi ani in fragmente mici (neintentionat, desigur) iar altii vor trebui sa ia in piept tot greul anul asta.
Stau si ma intreb oare de unde le vin ideile astea? Oare ministrii astia ai Educatiei erau cu totii pe veceu cand le-au conceput? Nu ma refer neaparat la masura asta dar la toate...asa, in general.

Ma mai gandeam cat de frumos ar fi sa dau BAC-ul si sa plec din Romania sa studiez in strainatate (era o chestie cu o bursa in Anglia). As scapa de toata mizeria si tampeniile complicate din tara asta. Poate as pierde relatii importante (familie, prieteni) dar hai sa fim seriosi! Nu se merita?
Doar timpul va stii ce va urma. Un lucru e cert, lucrurile se anunta a fi interesante.

In rest, la mine la liceu continua dictatura uniformei si in special a cravatei, desi s-a schimbat directoarea. A venit la sefie adjuncta, care desi intotdeauna mi s-a parut o persoana ok, astazi m-a facut din nou sa-mi pun la indoiala parerea.

In rest, chestiile obisnuite. Septembrie a inceput ploios si acum mori de cald...Tipic!