tag:blogger.com,1999:blog-48742641690723378992024-03-13T02:35:04.868+02:00Stephen's BlogTimpul schimbă dar năravul baStephen G.http://www.blogger.com/profile/05533139010689775386noreply@blogger.comBlogger718125tag:blogger.com,1999:blog-4874264169072337899.post-64595160172185557832013-02-16T23:46:00.002+02:002013-02-16T23:46:32.877+02:00Dishonored<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://f0.bcbits.com/z/11/79/1179574270-1.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" src="http://f0.bcbits.com/z/11/79/1179574270-1.jpg" width="400" /></a></div>
<br />
Întotdeauna am simţit acut lipsa unui joc stealth care să fie redat dintr-o perspectivă first-person. Genul ăsta de joc reprezintă an de an o porţie delicioasă şi exagerat de scurtă din orice joc Call of Duty de la primul Modern Warfare încoace. Seria CoD nu a vrut niciodată să devină prea complicat sau hardcore pentru amatorii de shootere spectaculoase care necesită eforturi minime aşa că la fiecare titlu am avut fix o misiune de genul ăsta, uneori nici atât. E păcat pentru că mie mi s-au părut a fi cele mai bune momente din acele jocuri. Nu o să uit niciodată scena memorabilă de la Cernobîl când jucătorul dimpreună cu un partener trebuiau să stea pitiţi prin iarba înaltă în timp ce fix în direcţia lor se găsea ditamai armata rusească. Memorabil, vă spun.<br />
<br />
Din fericire, anul 2012 a adus Dishonored. Cred cu tărie că din amalgamul de jocuri stealth jucate de mine, Dishonored intră (cel puţin la acel capitol) în top trei, alături de cele două jocuri Batman (Arkham Asylum şi Arkham City) şi seriile Splinter Cell (îndeosebi Chaos Theory). Alţi aşa-zişi pretendenţi ai unui sistem de stealth precum Assassin's Creed, Skyrim, Amazing Spider-Man sau Hitman ar trebui să ia lecţii.<br />
Nu spun că aceste jocuri ar fi neapărat proaste dar fac o treabă slabă la capitolul "joc din umbre" devenind de multe ori lamentabile.<br />
<br />
Dishonored nu este nici pe departe un joc strict de stealth dar în umila mea opinie, abordarea aceasta pune jocul în cea mai bună lumină. Jocul se bucură totuşi (pe bună dreptate) de faptul că se poate adresa oricui - şi celor ca mine care vroiau un FPS stealth cât şi celor care mai degrabă preferă o acţiune mai directă precum seria BioShock. Dishonored le face bine pe toate dar din punctul meu de vedere străluceşte când este jucat cu o atitudine cât mai secretoasă şi orientată spre o incursiune cât mai discretă.<br />
<br />
Acţiunea se petrece în oraşul fictiv Dunwall într-un univers fascinant ilustrat care combină o atmosferă de epocă victoriană cu elemente science-fiction şi supranaturale. Combinaţia se numeşte steampunk şi este genială. O aromă de Jules Verne, HG Wells şi HP Lovecraft înconjoară în permanenţă jocul. Eroul titlului este Corvo, ultimul bodyguard al împărătesei. Corvo este tipul de erou tăcut, nebeneficiind de o voce tocmai pentru a permite jucătorilor să se identifice mai bine cu personajul. Pentru ca tabloul să fie complet, Dishonored are trei finaluri posibile, în funcţie de cum va aborda fiecare jucător situaţiile ce i se vor ivi.<br />
<br />
Corvo se întoarce dintr-o călătorie din care a încercat să caute ajutor pentru Dunwall. Oraşul este cuprins de o epidemie de ciumă extrem de severă care face tot mai multe victime. La întoarcerea sa, face o vizită împărătesei pentru a-i povesti la ce concluzie a ajuns. Nu trece mult timp şi împărăteasa este asasinată sub ochii neputincioşi ai lui Corvo de nişte indivizi cu puteri supranaturale. Corvo este suspectat din start şi încarcerat în timp ce oraşul cade sub un haos supus unei rigori demne de 1984 (romanul).<br />
<br />
De-aici nu are rost să vă mai stric povestea. Corvo va trebui să evadeze şi să se lupte pentru a-şi spăla numele şi pentru a o salva pe Emily, fiica împărătesei. Misiunile sale se vor învârti în jurul asasinării unor oameni cheie ce trebuiesc eliminaţi pentru restaurearea ordinii in Dunwall.<br />
<br />
Pe parcursul aventurilor sale, Corvo va învăţa tot felul de trucuri supranaturale foarte folositoare, de la teleportări la scurte îngheţări de timp şi chiar invocări de şobolani mâncători de oameni. Se va folosi de asemenea de tot felul de gadgeturi ingenioase tocmai în ideea de a-şi croi drum printre sutele de inamici. Abordarea, precum v-am mai spus, poate fi ori extrem de discretă sau extrem de violentă. Asta va fi influenţa la final chiar finalul jocului.<br />
Povestea este fascinantă. Ajutată enorm de mecanica jocului, acţiunea ne poartă prin o grămadă de stări, peisaje şi sentimente. Personajele nu sunt neapărat excepţionale dar sunt foarte bine portretizate de o grămadă de actori cunoscuţi şi au foarte multă credibilitate. Chiar dacă poate necesită puţin antrenament, gameplay-ul ajunge la final să se simtă foarte cursiv şi intuitiv. Dacă abordarea stealth nu este adoptată, Dishonored seamănă destul de mult cu BioShock.<br />
<br />
Pentru doritorii de stealth, jocul va fi totuşi un deliciu oferind posibilitatea ca pe parcursul întregii aventuri să nu fie nimeni omorât direct de mâinile lui Corvo. Alternative sunt o grămadă. Level design-ul este şi el foarte drăguţ, reuşind tot timpul să vină în ajutorul...discreţilor.<br />
<br />
Grafica nu încearcă în niciun moment să fie realistă (aşa cum ar face-o un shooter clasic) dar emană foarte multă personalitate ce se îmbină cu povestea, personajele şi întregul concept steampunk gândit pentru acest joc. Sunetul joacă o altă parte foarte importantă şi o face bine, cu o muzică plăcută care contribuie din plin la atmosfera şi-aşa originală. Printre actorii cunoscuţi care-şi împrumută vocile îi găsim pe Susan Sarandon, Lena Headey (Cersei Lannister din Game of Thrones), Carrie Fisher (Leia din Star Wars), John Slattery şi Chloe Grace Moretz (o puştoaică în ascensiune).<br />
Dacă ar fi un lucru la care totuşi Dishonored suferă, acela este ritmul. Începe relativ încet dar pe parcurs ne bombardează cu o grămadă de elemente străine ce produc un pic de confuzie. Pe măsură ce povestea inaintează, lucrurile se clarifică şi ele. Din păcate din acel moment nu mai durează mult până când se termină tot jocul. Misiunile au acelaşi defect (dacă-i putem spune aşa). De fiecare dată când jocul străluceşte prin ritm, poveste şi mecanică, momentul e aproape să se termine. Fie e gata misiunea, fie e gata întreaga acţiune.<br />
<br />
Jocul se termină destul de repede din nefericire şi e mare păcat pentru că reprezintă o aventură fascinantă, plină de suspans şi originalitate.<br />
<br />
Dishonored a fost creat de Arkane Studios şi publicat de Bethesda, semn că ceva din experienţa gigantului care a creat seria Elder Scrolls s-a lipit şi de Arkane.<br />
<br />
În închiere...îl recomand. Este o surpriză extrem de plăcută şi o gură de aer proaspăt de la duzinele de jocuri care se învârt în jurul aceloraşi teme plictisitoare şi reciclate.<br />
<br />
9/10 !Stephen G.http://www.blogger.com/profile/05533139010689775386noreply@blogger.com22tag:blogger.com,1999:blog-4874264169072337899.post-448125557701615712013-02-12T10:16:00.002+02:002013-02-12T10:16:28.694+02:00Bullet For My Valentine - Temper Temper<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://www.hai-online.com/var/gramedia/storage/images/hai2013/entertainment/music/news/bullet-for-my-valentine-rilis-artwork-temper-temper/9841337-1-ind-ID/Bullet-For-My-Valentine-Rilis-Artwork-Temper-Temper_haibaru650x431.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="265" src="http://www.hai-online.com/var/gramedia/storage/images/hai2013/entertainment/music/news/bullet-for-my-valentine-rilis-artwork-temper-temper/9841337-1-ind-ID/Bullet-For-My-Valentine-Rilis-Artwork-Temper-Temper_haibaru650x431.jpg" width="400" /></a></div>
<br />
Ultima dată când am scris înainte de lunga mea pauză, v-am prezentat un album foarte reuşit (în umila mea opinie) de la o trupă nou-înfiinţată de Matt Tuck de la Bullet for My Valentine care a simţit nevoia să se depărteze un pic de ce făcea în trupa lui pentru un sound mai agresiv şi un pas mai aproape de direcţia extremă a metal-ului. Axewound au fost ca o gură de aer proaspăt pentru mine. Pentru că deşi semăna destul cu muzica celor de la Bullet, au mers mai departe cu agresivitatea exact atât cât poate a avut nevoie muzica galezilor încă de la primele materiale.<br />
<br />
Temper Temper însă...m-a lăsat uşor sedus şi abandonat. Mai ales când am auzit că înregistrările au fost influenţate mult de cum a mers treaba cu AxeWound, chiar am sperat că în sfârşit BFMV se vor da pe brazdă şi vor lansa în sfârşit albumul pe care-l aşteaptă toţi fanii muzicii metal.<br />
De ce tot sper eu lucrurile astea? Pentru că trupa asta a început cu un EP şi un album full (Hand of Blood şi The Poison) care le-au pus de la început eticheta de 'promiţători' fără a atinge nivelul ăla de muzică cu adevărat perfectă. The Poison a reprezentat o ecuaţie bună care mai mergea îmbunătăţită dar care oricum a reprezentat ceva mişto. De la nişte riff-uri foarte Iron Maiden-ish la alternaţii growl-clean şi solo-uri halucinante, metalcore-ul practicat de Bullet avea câte puţin din toate - versuri siropoase şi muzică îndeajuns de antrenantă încât să placă unei categorii cât mai largi. Nu îi dădea afară profunzimea şi nici nu era nevoie pentru un album de debut. Că nici Kill'Em All nu a fost remarcat vreodată pentru versurile nemaipomenit de inteligente.<br />
<br />
Scream Aim Fire a dat senzaţia că trupa vrea să se ia mai în serios. Au încercat un sound mai legat, mai puţin lălăit în care să-şi găsească totuşi identitatea de pe Poison. Din păcate n-a fost să fie. Deşi SAF are câteva piese foarte bune, are şi câteva piese foarte proaste. Sigur, title-trackul şi alte cântece la fel de reuşite precum Waking the Demon, Hearts Burst Into Fire sau Say Goodnight - or să sune tot timpul foarte bine dar fiecăreia îi lipseşte un ultim pas care să le treacă de la reuşite la excepţionale.<br />
Fever a pornit pe acelaşi drum. Partea bună este că trupa a reuşit să-şi aşeze mai bine stilul, să-l cizeleze. Cu ceva mai multe piese bune decât predecesorul, materialului din 2010 dar balanţa începuse deja să se încline mai mult spre hard-rock decât spre heavy-metal.<br />
<br />
Ei bine, cred că Temper Temper cade zgomotos în hard-rock. Chiar nu cred că e cazul să mai numim ceva pe albumul ăsta ca fiind metal. Din păcate Bullet au ales să meargă complet pe calea comercială şi cumva să întoarcă spatele nişei pe care tot au tachinat-o când cu momente promiţătoare când cu unele foarte jenante. Nu le mai prevăd o a doua prezenţă la Wacken cu materialul ăsta care pe lângă că sună generic este aproape în totalitate foarte slab.<br />
<br />
AC/DC meets Guns N'Roses in 2013... cam aşa sună Bullet din punctul meu de vedere. Sigur, graţie tunning-ului Drop C, ne dăm seama că e aceeaşi formaţie care a scos Poison, SAF sau Fever dar ca stil parcă s-a ciopârţit tot ce era metal din materialele precedente şi s-a încropit un album care parcă n-are nici cap nici coadă.<br />
<br />
<b>Breaking Point</b>. Început glorios, ţipăt triumfător, riff solid... Apoi Matt începe să cânte în timp ce chitara dă drumul celui mai generic riff de chitară din muzica rock...ever! Refrenul e aproape pop. Avem un breakdown care ar fi fost interesant fără versuri, versuri care ruinează momentul pentru că ştim cu toţii că Bullet n-au fost niciodată mari poeţi. Păcat că uneori Matt nu ştie să tacă din gură. Solo-ul este o adiţie plăcută dar prea scurtă pentru o piesă mediocră. Cred sincer că bucata asta ar fi prins doar un B-Side dacă apărea undeva între 2006-2008.<br />
<br />
<b>Truth Hurts</b>. Începutul iarăşi poate fi considerat ok dar iar se prăbuşeşte totul când la versuri avem acelaşi tip de riff sacadat şi generic. What the fuck? Ce e asta, criză de inspiraţie? Apoi în loc de solo, Matt hotărăşte să se joace cu nişte efecte de voce. Superb, exact aşa a ruinat şi Your Betrayal de pe Fever. Refrenul ar fi ok dacă s-ar combina cu ceva mai heavy. Dar piesa nu iese o clipă din zona de comfort.<br />
<b>Temper Temper </b>e prea scurtă şi simplistă ca să ruineze ceva cu adevărat. Intro-ul e drăguţ, riff-ul principal e metalcore toată ziua, versurile sunt infantile iar refrenul îndeajuns de catchy. Asta mi-a surâs totuşi. Am pus-o sonerie la telefon. S-o luăm ca atare, e doar un party-song.<br />
<br />
<iframe allowfullscreen="" frameborder="0" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/kuF4YSPxL-E" width="560"></iframe><br />
<br />
Deja am ajung la piesa 4? Ok. Prima baladă.<b> P.O.W</b> se numeşte (abreviere de la Prisoner of War dacă nu v-aţi dat seama...). Intro-ul e simpluţ dar versurile şi melodicitatea lor sunt iarăşi ameţitoare. Oricât m-ar enerva băieţii, întotdeauna o să mi se pară mişto baladele lor pentru că sună catchy. Matt ştie să cânte o baladă. În rest, instrumentele nu fac cine ştie ce. Jay dă drumul la nişte ţipete anemice care nu aduc cu nimic din sunetele fioroase pe care le auzeam pe primul lor album.<br />
<b>Dirty Little Secret</b> începe promiţător. Deja mă pregăteam să zic că în sfârşit Bullet şi-aduc aminte de cine sunt. Intro frumos şi un riff care...se termină prea repede pentru că din vâjâiala aia heavy o dă înapoi într-un ritm siropos. Piesa asta nu ştie exact dacă e baladă sau altceva şi nici tranziţia nu este tocmai reuşită. Sfârşitul aduce un solo şi nişte variaţii de riff-uri drăguţe. Dar şi mai drăguţ era dacă Matt nu repeta obsesiv refrenul cel banal. Off...<br />
<br />
<b>Leech</b> sună iarăşi ca un B-Side, unul nereuşit. Partea a doua a cântecului are un breakdown care sună neaşteptat de bine dar care se şi termină repede pentru încă o porţie de cântat plictisitor. Am menţionat că în afară de începutul de la Breaking Point nu am auzit niciun ţipăt veritabil? Niciunul!!!<br />
Nu ştiu exact ce e mai rău, să copiezi o altă formaţie sau să te copiezi pe tine? Dacă copiezi altă formaţie e ok, mulţi o fac într-un fel sau altul. Dar să faci o baladă identică cu Say Goodnight de pe SAF?<b> Dead To The World</b>. Sună binişor dar iarăşi se strică pe final treaba. Bullet sunt mari fani Metallica, de ce nu învaţă pe de-a întregul structura unei balade heavy? Ok, instrumental, cântat, refren, instrumental, cântat, refren şi instrumental la sfârşit unde dai tot ce ai mai bun. Nu mai cânţi încă o dată refrenul pentru că ia din toată puterea solo-urilor de dinainte.<br />
<br />
<b>Riot</b> este al doilea single cu videoclip după Temper Temper. Matt s-a tuns de seamănă cu Billy de la Green Day. Piesa e dureros de banală şi generică. Michael Padget scoate un solo total irelevant pentru întreaga piesă. Parcă Bullet au făcut cu albumul ăsta ce au făcut Metallica cu Load. Doar că fără cele 5 albume excepţionale pe care James & Co. le scriseseră înainte. Plus că deşi Load se depărta de stil, avea totuşi muzică bună şi complexă. BFMV au luat doar depărtarea de la stilul care i-a consacrat şi părul scurt. Awesome...Riot!<br />
<br />
<iframe allowfullscreen="" frameborder="0" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/IE9YmOprijk" width="560"></iframe><br />
<br />
Saints & Sinners e iarăşi generică. Cam ce am auzit cu Breaking Point şi Truth Hurts auzim şi aici. Godsmack au o piesă care se numeşte la fel dar care e mult mai mişto. S-o căutaţi pe Youtube.<br />
Tears Don't Fall, Pt.2. Oh da, n-am ştiut ce să cred prima dată. Acum mi se pare chiar amuzant. Las la o parte că din punctul meu de vedere nici prima parte nu este cea mai răsărită piesă scrisă vreodată, modul în care vrea să semene fără să fie chiar acelaşi cântec mi se pare de-a dreptul pueril. Părţile de chitară şi melodicitatea versurilor sunt identice şi sună ca şi cum cineva a încercat să plagieze originalul şi a eşuat lamentabil. Partea heavy de la sfârşit sună exact ca o parodie. Iar Matt care lălăie nişte woooh ooh ohh pe fundal nu ajută deloc.<br />
<br />
Livin' Life (On The Edge of the Knife) începe cu Moose bătând agresiv la tobe şi un riff interesant care iar se sacadează în cea mai banală manevră rock. Deja patru cântece pe acelaşi album care au aceeaşi notă de chitară pe versuri. Înţeleg că sună foarte comercial & shit dar e de-a dreptul dezamăgitor.<br />
Teoretic aici se termină albumul dar mai există încă trei bonus-uri.<br />
Not Invincible începe cu un riff thrashy dar sfârşeşte în aceeaşi rutină plictisitoare a întregului album. Nu neg că plictiseala asta se instaura şi pe anumite piese de pe Fever sau Scream Aim Fire dar nu pe tot materialul.<br />
Playing with Fire are...aţi ghicit!!! acelaşi riff sacadat pe care l-am înjurat deja de patru ori. Eu renunţ...<br />
<br />
Matt nu dă măcar un growl amărât timp de 13 piese. Are acelaşi cântat plat şi neinspirat pe tot albumul. Nu exprimă nici agresivitate nici sensibilitate. E doar plat. Solo-urile lui Padge sunt de multe ori scoase din context ca şi cum omul ar fi lucrat separat de trupă şi apoi au luat cu copy-paste. Pe Jason Jay îl auzim doar prin câteva tentative anemice de ţipete, de multe ori pierdute într-un mixaj ok care urlă la noi - comercial.<br />
<br />
Din fericire pentru ei, Temper Temper se termină mai dulce pentru că este inclus şi un cover de la AC/DC după piesa Whole Lotta Rosie. Care sună al naibii de mişto. Înregistrat în studioul BBC, cover-ul este fantastic dacă mă întrebaţi pe mine. Matt cântă doar la voce, lăsând părţile de chitară asistentului său. Asta îl face să se concentreze şi să sune bine, cu mai multă personalitate decât întreg Temper Temper-ul.<br />
<br />
<iframe allowfullscreen="" frameborder="0" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/Em86UB3Q-ZI" width="560"></iframe><br />
<br />
Concluzia. N-am crezut şi n-am vrut niciodată ca trupa asta să fie extreme underground metal sau aşa ceva. M-am aşteptat de la ei doar la o maturizare muzicală care să se vadă după 4 albume. În schimb, tot ce văd este un pas uriaş înapoi. Probabil că hard-rockul este calea pe care ei simt că trebuie să o ia. Pot să respect asta. Probleme nu ar fi dacă muzica ar suna ok. Dar nu o face. Muzica e generică pentru că nu s-a schimbat stilul de scriere al cântecelor. Nu. Efectiv s-au ciopârţit părţile metal şi am rămas cu asta...pop-metal??!!...nu ştiu sincer. M-aş bucura pentru ei dacă ar câştiga mai mulţi fani. De asemenea mă voi duce cu drag să-i văd în vară la Rock the City. Doar că nu mă voi bucura prea tare de albumul ăsta care este indiscutabil cel mai prost material al lor.Stephen G.http://www.blogger.com/profile/05533139010689775386noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-4874264169072337899.post-84155849911884746112013-02-10T15:07:00.001+02:002013-02-10T15:07:09.926+02:00Încă o încercareWow...au trecut...5 luni! Simt că au trecut ani. S-a încheiat unul dintre cele mai epuizante capitole din viaţa mea, un capitol care m-a lipsit de un lucru foarte important care făcea parte din mine mai mult decât multe altele. Blogul.<br />
<br />
Ce s-a întâmplat? Viaţa, I guess. Ultima dată când am scris mai serios pe-aici vă povesteam că m-am angajat ca tester la Electronic Arts. Primul meu job full-time a fost evident o provocare nu atât pentru mine ca individ ci şi prin prisma timpului liber care a devenit foarte limitat. În timpul verii lucrurile au stat destul de ok pentru că era munca şi atât. Problemele au venit odată cu facultatea. A trebuit să mă mut pe tura de noapte la EA pentru a putea să merg şi la cursuri. Socoteala mea nu a fost însă perfectă pentru că nu am putut trece pe tura de noaptea decât după o lună ceea ce înseamnă că facultatea a fost ca şi inexistentă pentru mine în Octombrie.<br />
<br />
Iniţial nu am crezut că va fi o aşa mare filozofie. Am avut în trecut de multe ori momente când nu am ajuns pe la facultate şi nu a fost nicio problemă. Mă refer aici la anul II care a fost extrem de lejer, dovadă că Ştefan s-a culturalizat ca un prinţişor în perioada respectivă. Am crezut că cel puţin la început, anul III va fi la fel. Ţeapă. A început destul de brutal. Cursuri, seminarii, opţionale, practică pedagogică. La cea din urmă am renunţat dintr-o suflare. Nu mă gândisem deloc la ea când îmi făcusem planurile de a împăca facultatea cu munca şi pur şi simplu nu m-am dus. A rămas aşa. Un loose end de care nu cred că mă voi mai ocupa vreodată. Când am reuşit într-un final să ajung la cursuri...haos total. M-am găsit depăşit şi pierdut la toate capitolele de parcă lipsisem semestre întregi nu doar o lună amărâtă. Fiecare zi era o tortură pentru că oricât de mult sau puţin timp aş fi petrecut la facultate, întotdeauna ştiam că la ora 6 seara trebuie să fiu la muncă. Până la 1:30 noaptea. Simpla idee care-mi stătea pe creier şi care nu mă lăsa o clipă să mă relaxez m-a transformat într-un pesimist irascibil. Am fost de multe ori pe cale să cedez. Mi-am propus totuşi să continui cu munca până la sfârşitul contractului. În primul rând pentru că îmi plăcea în continuare ceea ce făceam şi-n al doilea rând pentru că banii (mulţi, puţini) nu erau de lepădat. Facultatea a trebuit cumva să stea pe plan secundar...până în luna decembrie.<br />
<br />
Mi s-a propus prelungirea contractului pentru o perioadă destul de lungă. Alţii n-au avut norocul meu. Şi totuşi a trebuit să refuz... o decizie asupra căreia mă mai înjur şi acum. O fac mai ales când realizez că fiecare leuţ pe care-l cheltui nu este făcut de mine ci de mama, lucru care mă frustrează. Pentru că-mi găsisem un ritm şi o stare de minimă satisfacţie câştigând nişte bănişori ai mei, pentru mine. Mi-am dat seama totuşi că am ajuns prea departe cu facultatea ca să renunţ pe ultima sută de metri aşa că am luat-o pe drumul ăsta în speranţa că la vară mă voi putea întoarce la muncă.<br />
<br />
Lucrurile la muncă au decurs încă de la început foarte ok. Am fost repartizat pe proiectul Need for Speed Most Wanted pe consola portabilă PS Vita. Jocul în sine era acelaşi care urma să apară pe toate celelalte platforme. Am învăţat multe pentru că am avut pe cine trebuie lângă mine şi la scurt timp am ajuns să mă simt foarte confortabil în postura de tester. Probabil cel mai triumfător moment a fost când lead-ul meu, într-un moment de mare încredere, mi-a permis accesul în grupul de mail cu cei din Anglia, cei care se aflau în legătură directă cu partea de producţie. N-aş spune că eram vreun tester minune doar că mi-am dat interesul şi le-am arătat superiorilor că am potenţial. Most Wanted a apărut în octombrie şi a obţinut recenzii pozitive. Meritat aş spune eu. Un joc frumuşel care nu s-a aflat şi nu se va afla niciodată în target-ul meu dar la care am ajuns să ţin...pentru că printre miile de nume de la credits...apar şi eu.<br />
<br />
După ce am terminat cu NFS am fost luat la un alt proiect. Un 3rd person shooter ce va apărea în martie exclusiv pe PS3 şi Xbox 360. Produsul în sine nu mi-a plăcut foarte mult dar mi-a dat senzaţia să strălucesc la capitolul bug-uri. Am băgat multe bug-uri. După o lună pe proiectul respectiv am trecut pe tura de seară. Am ales să rămân pe acelaşi joc, să-mi fie mai uşor. Şi mi-a fost. Experienţa cu shooter-ul ăsta a fost iarăşi foarte de ajutor pentru că am învăţat grămezi de alte chestii. Din păcate nu m-am implicat în echipă la fel de mult pe cât mi-aş fi dorit pentru că de multe ori eram epuizat din cauza facultăţii şi a somnului tulburat de care mă "bucuram" noapte de noapte.<br />
<br />
După ce am terminat munca m-am şi putut reîntoarce la Constanţa în vacanţa de Crăciun pentru prima dată după 6(!!!) luni. A fost fun ca pentru două săptămâni să nu-mi port eu de grijă. Eh...şi a început sesiunea...Oficial eu am terminat-o alaltăieri cu destul de mult succes, aş putea spune. Nu cred că mă paşte vreo restanţă şi îmi place să cred că am recuperat îndeajuns din materia pierdută în primele trei luni încât să simt că am rămas cu ceva folositor după acest prim semestru.<br />
<br />
Cam asta e pe scurt povestea. Ce urmează? Păi semestrul doi presupun. Şi licenţa :) Îmi voi scrie licenţa pe Shakespeare on Film cu tema războiului ca element central. Filmele/piesele pe care le-am ales sunt Coriolanus, Macbeth şi Henry V. E un subiect fun pentru mine şi sper să am spor să iasă ceva frumos. Mă aşteaptă un număr de concerte mişto...am bilet la Rock the City unde-i voi vedea pe Bullet for my Valentine şi Trivium (şi Rammstein...dar nu mă dau ei pe spate). Înaintea lor o să mă duc totuşi să-l ascult pe zeul chitarii - Joe Satriani şi sper eu, pe Trooper, care-i vor avea în deschidere pe Iris (aşa cum merită fiecare). Cărţile, muzica şi jocurile stau la rang de cinste şi abia aştept să împărtăşesc pe-aici cu ce mă mai delectez.<br />
Nu ştiu dacă ritmul la scris va fi acelaşi. Nici eu nu mai sunt acelaşi aşa că de multe ori voi lăsa blogul pe plan secundar. Dar nu-l voi abandona complet. Nu încă, cel puţin :)<br />
<br />
În speranţa că până la următorul post nu vor mai dura alte cinci luni,<br />
Mă înclin.<br />
<br />
ŞGStephen G.http://www.blogger.com/profile/05533139010689775386noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-4874264169072337899.post-46270855004115765632012-10-24T21:24:00.002+03:002012-10-24T21:24:38.836+03:00AxeWound - Vultures<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://www.hitthefloor.co.uk/wp-content/uploads/2012/10/253100_310589079048796_1336834100_n.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" src="http://www.hitthefloor.co.uk/wp-content/uploads/2012/10/253100_310589079048796_1336834100_n.jpg" width="320" /></a></div>
<br />
Probabil plictisit puţin de Bullet for My Valentine, Matt Tuck s-a decis să mai animeze un pic lucrurile. A format astfel un super-grup împreună cu alţi membrii al unor trupe...să zicem consacrate. Chiar dacă toţi membrii AxeWound sunt nişte muzicieni competenţi, ar fi o minciună sa spunem că atenţia acordată nu i se datorează strict lui Matt.<br />
<br />
Pe lângă nişte idei muzicale destul de roditoare de-a lungul timpului, Matt Tuck a adus de ceva timp şi o prezenţă charismatică pe scena metal - atât ca showman cât şi ca playboy. Da, Matt ştie că e un mare gigolo şi profită enorm din asta...să vedeţi doar videoclipurile AW şi BFMV. Din fericire pentru el, ştie bine cu chitara şi cu vocea unde nu conteneşte să mă uimească cu nişte linii vocale foarte melodice şi catchy. Pe albumul ăsta însă, Tuck face ce a tot visat de o vreme, conform interviurilor sale. E mai mult chitarist şi mai puţin solist. Cu excepţia câtorva refrene şi growl-uri scurte, postul de lead singer este a altcuiva...<br />
<br />
Axewound înseamnă aşadar Matt Tuck la chitară şi backing, Liam Cormier (Cancer Bats) la voce, Mike Kingswood (Glamour of the Kill) chitară din nou, Joe Copcutt (ex-Rise to Remain) la bass şi la tobe Jason Bowld (Pitchshifter). Dacă ceilalţi nu vă spun nimic, e ok. Toţi fac parte din trupe de metalcore. Astfel că să ne aşteptăm la alt gen din partea acestui super-grup ar fi de aşteptat...sau nu!<br />
<br />
Nu m-am interesat foarte mult de ce cântă ceilalţi în trupele lor, dar AxeWound sună de foarte multe ori a Bullet For My Valentine, oricât ar nega asta Matt Tuck în interviuri. Care este totuşi diferenţa? După câteva ascultări, lucrurile devin evidente. Faţă de Bullet, AxeWound oferă un sunet fără prea multe compromisuri, temeri sau ezitări. Este o muzică mult mai agresivă, mai ritmată, mai plină de groove, mai directă...ceva care într-adevăr se simte diferit de orice alt metalcore ascultat de mine până acum dar care păstrează nişte elemente familiare.<br />
<br />
Albumul debutează cu title-trackul <b>Vultures</b> şi dă tonul unei structuri respectate cu sfinţenie până la final - piese scurte, agresive, riff-uri dirty, tobe zguduite în toate modurile posibile şi multe, multe growl-uri.<br />
Trebuie să recunosc că ţipetele lui Liam Cormier sună mai plăcut decât ce am auzit vreodată la capitolul ăsta de la Bullet.<br />
<b>Post Apocalyptic Party</b> este următoarea şi a fost şi prima mostră oferită de trupă înainte de lansarea albumului. Deşi nu m-a impresionat la prima audiţie, piesa are un riff care mi-aduce aminte de Pantera. Celelalte elemente încep să devină mai plăcute odată cu mai multe ascultări. Un alt lucru mai devine evident după acest cântec - fiecare instrument încearcă să strălucească puţin, fără să se sufoce între ele. Şi totul sună legat, plăcut, nu se observă o eventuală lipsă de coeziune.<br />
<br />
<b>Victim of the System</b> mi s-a părut cam banală, cu excepţia ultimului minut în care avem un duel sacadat de riff-uri care seamănă al naibii de mult cu Domination de la aceeaşi Pantera. Na, nu poţi să reproşezi multe totuşi. Pantera au fost o trupă cu care foarte mulţi ar vrea acum să semene.<br />
Primul single de pe Vultures a fost însă<b> Cold</b>. Videoclipul îl aveţi mai jos. Destul de melodioasă, cu un groove antrenant şi un refren catchy de la d-l Tuck. Despre clip ce să spun? Trei sferturi este cu Matt...cu ochii săi albaştrii, muşchii şi tatuajele...booooring!<br />
<br />
După deja 4 trackuri ascultate simt totuşi lipsa a ceva foarte important - solo-urile de chitară care lipsesc aproape cu desăvârşire, şi nu înţeleg de ce...clar nu tehnica le lipseşte celor doi chitarişti.
<br />
<br />
<b>Burn Alive</b> are un intro şi un riff ce aduce aminte a Slayer. O schimbare binevenită de atmosferă de la metalcore-ul "in your face" de la început. Refrenul este BFMV 100% însă şi parcă rupe un pic din senzaţia de trupă nouă, străină pentru mine. Şi avem într-un final şi un mini-solo drăguţ dar care putea mai mult.<br />
<b>Exorchrist</b>, una din piesele anti-religioase de pe acest album, este şi cel de-al doilea single, cu un videoclip cam naughty şi cu un groove al naibii de molipsitor. Liam şi Matt îşi împart versurile şi refrenul într-o bucată care-mi place foarte, foarte mult.<br />
<br />
<b><i>Collide</i></b> este din altă lume. Conceptual, este ca nuca-n perete pe albumul ăsta. Pe de altă parte, este cea mai reuşită piesă de pe întreg materialul. Începe cu un pasaj de pian misterios care ne conduce apoi într-un riff furios acompaniat de nişte clape care nu strică deloc...<br />
Matt îşi demonstrează puţin calităţile vocale cu nişte versuri ceva mai răsărite şi multe efecte atmosferice adăugate care fac din Collide o aşa de delicioasă audiţie. Antiteza de la refren dintre ţipetele agresive ale lui Liam şi cântatul afectat a lui Tuck sunt geniale. Deşi începe ca un power-ballad, cred că prin această progresivitate, Collide este de fapt cel mai heavy cântec de pe tot albumul.<br />
Nu e nimic rău în a fi heavy dar când ai un aranjament atât de inspirat poţi într-adevăr să spui că ştii să scrii o piesă metal.<br />
<br />
Din păcate pentru ele, mai sunt încă trei piese care urmează după Collide şi care nici măcar nu se apropie de calitatea ei. <b>Destroy</b> vine cu un nou maraton de riff-uri, cu un alt val de agresivitate şi aşa mai departe.<br />
<b>Blood Money and Lies</b> reinventează un intro marca Holy Wars de la Megadeth dar înainte de a face ceva deosebit revine la acelaşi traforaj pe care l-am tot avut de la început. O alegere interesantă totuşi ca Liam să nu facă growl pe refren. Sună chiar okay.<br />
Şi într-un final, Vultures se sfârşeşte cu <b>Church of Nothing</b> care dă startul unui mic solo de tobe, urmate de nişte efecte de bass şi într-un final nişte finger-tapping la chitară. Instrumentele se îmbină frumos dar când intră versurile brusc avem aceeaşi chestie, ca şi cum intro-ul ăla nu a existat. La refren, tapping-ul revine dar parcă nu mai are acelaşi impact ca la început. Păcat, exista mai mult potenţial în ea, dar s-a renunţat în ultima clipă la ceva mai melodic şi au dat-o iar direct pe nebunia metalcore supărată. Facem cunoştinţă şi cu primul solo adevărat de chitară. Târziu...<br />
<br />
Concluzia? Un album mai mult decât decent. De fapt este un album foarte bun, plin de idei bune din care au ieşit o mână de piese excelente şi câteva care mai trebuiau lucrate, explorate un pic.<br />
<br />
<iframe allowfullscreen="allowfullscreen" frameborder="0" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/9A3u2LOqYk0?rel=0" width="560"></iframe><br />
<br />
<iframe allowfullscreen="allowfullscreen" frameborder="0" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/f-Q9r6hIp-w?rel=0" width="560"></iframe>Stephen G.http://www.blogger.com/profile/05533139010689775386noreply@blogger.com15tag:blogger.com,1999:blog-4874264169072337899.post-74279392943848203732012-10-23T23:02:00.001+03:002012-10-23T23:02:06.370+03:00Dead Space 2<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://twscritic.files.wordpress.com/2011/11/dead-space-2-cover.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" src="http://twscritic.files.wordpress.com/2011/11/dead-space-2-cover.jpg" width="258" /></a></div>
<br />
Sar peste orice introducere având în vedere că am făcut o recenzie la <a href="http://stephen91blog.blogspot.ro/2012/09/dead-space.html" target="_blank">primul Dead Spac</a>e în care am acoperit cam tot ce aş fi avut de spus şi doar mai adaug acum că seria asta este una dintre cele mai bune, atât pentru genul 3rd person shooter cât şi pentru (şi mai ales pentru...) genul horror/thriller.<br />
<br />
Dead Space 2 nu cade în greşelile tipice unui sequel. Este la fel de intens, poate chiar şi mai şi, oferă o poveste un pic mai captivantă şi micile îmbunătăţiri nu fac decât bine produsului final.<br />
DS2 arată mai finisat, mai retuşat, mai user-friendly. Deşi primul joc nu avea nicio problemă la capitolul ăsta, grafica arată acum şi mai bine, păstrând acelaşi stil potrivit care mi-a ridicat părul din cap de groază de atâtea ori.<br />
<br />
Isaac Clarke a primit acum o voce şi o identitate ceva mai clară decât enigmaticul tăcut din prima parte. Acum jucătorul se poate apropia mai mult de erou, de povestea lui şi de ceea ce simte<br />
<br />
Gameplay-ul a rămas în mare acelaşi, nimic radical nou. S-a umblat puţin la capitolul viteză în ceea ce priveşte unele acţiuni (pentru a fi făcute mai uşor) fără a influenţa negativ ritmul apăsător care a făcut din seria asta un aşa succes. Rifle-ul rămâne cea mai ideală armă în joc, deşi noile adiţii sunt interesante şi oferă nişte morţi mai spectaculoase pentru inamicii lui Isaac. Care sunt, desigur, tot necromorphii. De ce ai schimba ceva ce a mers atât de bine până acum? Unii au rămas la fel. Alţii...noi forme mutante te fac să te îngrozeşti şi mai mult. Mai ales copiii...am privit cu îndoială copiii mici o vreme după jocul ăsta.<br />
<br />
Combinaţia fatală - elementul surpriză-sunetul-grafica elegantă şi iluminarea fac din Dead Space 2 mai mult decât un joc. Este o experienţă plină de adrenalină care poate fi traită doar în faţa monitorului.<br />
Un moment pe cât de memorabil pe-atât de înfiorător a fost când povestea ne trimite pentru scurt timp înapoi pe Ishimura, staţia unde s-a desfăşurat acţiunea în primul titlu. Şi mai mişto a fost că pentru prima parte a misiunii nu s-a întâmplat...eh...lasă că vedeţi voi.<br />
În rest, acţiunea este mai hardcore ca niciodată. Fanii unui shooter bun care mai au şi nervii tari vor fi mulţumiţi. Eu am fost.<br />
<br />
Pot să mă şi plâng puţin? Au băgat câteva quick-time events-uri care sunt un pic cam iritante. Sunt unele jocuri unde qts-urile merg şi altele în care nu. Ăsta este unul în care lucrurile nu stau aşa de bine. E drept, momentele în care apar sunt epice şi dacă reuşeşti să le faci, vei avea parte de o scenă demnă de filmele SF de la Hollywood, dar chiar şi-aşa...parcă mai bine un cinematic bun decât un quick-time event repetat a mia oară pentru că nu reuşeşti să apeşi cum trebuie un amărât de buton.<br />
Asta şi ultimul nivel care mi s-a părut un pic prea exagerat de greu - ar fi singurele lucruri pe care le-aş putea reproşa unui joc de altfel foarte reuşit.<br />
<br />
Mai bun ca Dead Space 1? Eu zic că da. Dacă ţinem cont că tot ce a fost bun la DS1 a fost păstrat, îmbunătăţit şi adus în cantităţi proaspete şi satisfăcătoare...<br />
Una, două mici elemente noi un pic îndoielnice? Mda, dar nimic care să strice experienţa totală.<br />
<br />
Dead Space 3 este plănuit pentru primăvara lui 2013. Dacă supravieţuim până atunci, îl aştept cu mare drag. Oficial, d-l Clarke face parte din seria mea preferată de jocuri.<br />
<br />
9.50 / 10Stephen G.http://www.blogger.com/profile/05533139010689775386noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-4874264169072337899.post-78435831176398040582012-10-22T21:20:00.000+03:002012-10-22T21:20:21.425+03:00Therion Live @ Arenele RomaneMai scriem şi noi ceva pe-aici?<br />
<br />
Okay, cea mai recentă chestie. Iniţial nu eram foarte entuziasmat de venirea celor de la Therion. În naivitatea mea, mă ataşasem foarte tare de formula din 2004 care apăruse pe dvd-ul Celebrators of Becoming şi aveam impresia ca alte variante Therion ar neîndreptăţii muzica. Din fericire, vineri seară Therion 2012 m-au contrazis total cu unul dintre cele mai complete concerte din câte mi-au fost date să asist vreodată.<br />
<br />
Therion, în cazul în care nu ştiaţi, se încadrează fără dubii la categoria symphonic metal, un gen muzical pe care zic eu că l-au dominat întotdeauna. Sigur că întotdeauna gândul ne va zbura la Nightwish, trupă pe care o admir şi pe care o ascult mereu dar Therion va fi mereu în altă ligă. Deşi nu la fel de catchy şi comercială ca ceea ce ar scoate Nightwish, Therion oferă mult mai multă versatilitate, mai multă progresivitate, instrumentale complexe, aranjate impresionant. Therion este uneori mai mult simfonic decât metal. Elementul modern nu lipseşte niciodată dar este îmbinat mult mai puternic cu cel clasic. Nu oferă ascultări la fel de lejere precum Nightwish, dar zic eu că sunt mult mai satisfăcătoare. Asta dacă nu vă deranjează nişte bucăţi muzicale kilometrice caracterizate de ce au mai bun ambele lumi ale muzicii metalului simfonic.<br />
<br />
Christofer Johnsson seamănă foarte mult cu Tuomas Holopainen. Therion este copilul lui. Este singurul membru al trupei care a apărut pe toate materialele discografice. A fost acolo de la început când se încerca abordarea death metal până la ceea ce a ajuns Therion acum. Impresionant la Johnsson este că în ciuda numeroaselor schimbări de componenţă care ar putea dăuna oricărei trupe prin lipsa de coeziune, el a reuşit totuşi de fiecare dată să scoată albume excelente, caracterizate de ingeniozitate şi momente memorabile.<br />
<br />
Am ajuns la Arene îndeajuns de devreme încât să prind trei sferturi din recitalul spaniolilor de la Antalgia, o trupă de alternative metal din ce am auzit eu. Mediocrii. Tipa avea voce, chitaristul era bun dar îmbinaţi, cei patru nu au reuşit să mă impresioneze cu nimic. Au urmat Elyose, din Franţa. Solista?! Foarte sexy. Vocea ei era interesantă, de operă. Elementele electro făceau o combinaţie interesantă dar parcă toate piesele semănau prea mult între ele şi niciuna nu era cu adevărat răsărită.<br />
<br />
În fine, pe la ora 9 şi jumătate, urcă pe scenă Therion, care aveau să fie vedetele serii din toate punctele de vedere. Vizual, muzical, show!<br />
Au început cu faimoasa bucată din O Fortuna, Carmina Burana a lui Carl Orff izbucnind apoi în prima piesa de pe Les Fleurs Du Mal - Poupee De Cire, Poupee de Son. Cele două soliste, însoţite de Thomas Viktstorm au fost pur şi simplu imperiali. Una e să cânţi rock şi alta e să cânţi...aşa!<br />
<br />
La chitară, Christian Vidal a fost ca un Steve Vai. Altă comparaţie nu găsesc. A avut atât de multe momente memorabile încât...wow!<br />
Therion au trecut prin toate albumele performând 21 de cântece într-un show ce s-a întins timp de două ore. Am ascultat momente epice în piese precum Via Nocturna, Land of Canaan, Siren of The Woods. Am ascultat piese-hit ale trupei - Son of the Sun, Gothic Kabbalah, Son of the Staves of Time, Blood of Kingu. Şi am mai ascultat şi nişte capodopere - Rise of Sodom and Gomorrah şi To Mega Therion. Da, au rupt!<br />
<br />
A fost un concert care m-a trecut printr-o grămadă de stări. De la adrenalina aia provocată de metal, senzaţie dădătoare de headbanging la momente în care am rămas ca la teatru impresionat de ce vedeam şi auzeam. Therion le-au avut pe toate. Pentru că sunt o trupă completă.<br />
<br />
Am plecat de la concert zâmbind, împăcat şi împlinit. Şi cred cu tărie că aşa trebuie să te simţi mereu când pleci de la un concert. În ultimul timp am norocul să păţesc asta destul de des.Stephen G.http://www.blogger.com/profile/05533139010689775386noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4874264169072337899.post-36783217665190551762012-10-01T23:18:00.000+03:002012-10-01T23:18:18.770+03:00Anette Olzon părăseşte NightwishÎncepem luna octombrie cu o veste destul de tristă din punctul meu de vedere. Ştiu că a existat mult haterism în ceea ce o priveşte pe Anette. Presupun că aşa se întâmplă cu trupele mari. Orice membru e greu de înlocuit. Şi eu în calitate de fan al trupei chiar îmi pare rău de ea. Chiar dacă nu m-a convins pe Dark Passion Play, Imaginaerum mi-a demonstrat că tipa este o forţă şi că îşi câştigase meritat locul în trupă. Nu este un secret că ultimul album a fost unul din preferatele mele de anul trecut.<br />
<br />
Din păcate unele chestii n-au mers. Asta e...<br />
<br />
Tare mă întreb dacă va veni o nouă solistă sau o vor păstra pe cea care o va suplini pe Anette la următoarele concerte. Sincer, dacă nu va reveni Tarja...ceea ce pare de vis dar greu de crezut...cred că o nouă schimbare va fi greu de suportat pentru toată lumea şi asta va diminua mult şi din suportul primit de trupă.<br />
<br />
Pity...<br />
<br />
<strong>Nightwish - Ghost River</strong><br /> <iframe allowfullscreen="allowfullscreen" frameborder="0" height="80" src="http://embed.trilulilu.ro/muzica-rock/nightwish-ghost-river" width="448"></iframe> <br /><a href="http://www.trilulilu.ro/audio/rock" title="rock"> Asculta mai multe audio rock </a>Stephen G.http://www.blogger.com/profile/05533139010689775386noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-4874264169072337899.post-27133794319762735902012-09-29T13:27:00.000+03:002012-09-29T13:27:11.475+03:00Dead Space<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://lazyassgamer.com/wp-content/uploads/2011/09/Dead-Space-Cover.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" src="http://lazyassgamer.com/wp-content/uploads/2011/09/Dead-Space-Cover.jpg" width="257" /></a></div>
<br />
Ce credeaţi, că am terminat cu jucatul? :)<br />
<br />
Eu în general sunt fan al genului thriller/horror dacă este vorba de un produs reuşit. Din păcate, doar o mână de filme din categoria asta reuşesc într-adevăr să-mi producă fiori. Mă lasă rece mizeriile Holywoodiene care apar în ultimii ani (dacă mai îmi spune cineva că Saw este altceva decât o penibilitate de serie, explodez) şi uneori sunt sceptic şi cu privire la adevărate clasice. Spre exemplu, The Shining a lui Stanley Kubrick mie mi se pare un film slab.<br />
<br />
De ce? Pentru că am citit cartea. De fapt, este romanul Stephen King pe care-l ador cel mai mult. Şi tocmai pentru că filmul şi-a permis o grămadă de libertăţi, de-asta nu-mi place. Cărţile într-adevăr sunt mai de efect. King, Lovecraft, Poe. Am citit. Mi-a plăcut.<br />
<br />
Mai avem un mediu numai bun pentru sperieturi - jocurile. Şi fără îndoială că la capitolul reclamă, critici pozitive şi experienţă fulminată...intră seria Dead Space. Dead Space este foarte popular şi la noi la muncă pentru că...ştiţi voi...Electronic Arts?! Duh!<br />
<br />
Aşa că l-am luat şi eu, cu inima deschisă. Dead Space ne situează într-un univers ceva mai îndepărtat, unde omul deja a cucerit frontiera spaţiului. O echipă de ingineri în frunte cu eroul Isaac Clarke sunt trimişi pe nava USG Ishimura să investigheze de ce s-a pierdut contactul radio. Ce vor găsi acolo? Mai pe scurt...un coşmar. Premisa este simplă şi nu neapărat povestea face din Dead Space un joc grozav, ci atmosfera şi meticulozitatea cu care este realizat.<br />
Dead Space mi-aduce aminte de jocurile vechi făcute de studiourile mici. Arată ca un produs făcut cu extrem de multă pasiune, atenţie şi sentiment.<br />
<br />
Şi este hardcore. M-am speriat în nenumărate rânduri. Inamicii din joc, numiţi necromorphi, sunt scriptaţi în cel mai mic detaliu pentru a creea o experienţă horror veritabilă. Sunet, grafică, atmosferă apăsătoare, gameplay...toate contribuie în mod direct la ascuţirea simţurilor jucătorului. După fiecare sesiune de jucat mă ridicam de pe scaun uşor transpirat, uşurat şi în acelaşi timp încântat. Dead Space este un joc nemaipomenit de bun!<br />
<br />
Povestea, cum v-am spus este destul de banală, cu câteva întorsături interesante dar nimic care să devieze de la un plot clasic de film horror SF. Dacă aţi văzut Alien, le-aţi văzut pe toate, nu?<br />
<br />
Dar asta nu ia cu nimic din calitatea jocului. Gameplay-ul se manifestă ca un third person shooter, cu camera situată peste umărul drept al personajului (asemănător cu Mass Effect). Nu există sistem de cover, mai ales că luptele vor fi orice numai convenţionale nu. Avem şi o verietate mulţumitoare de arme. Eu nu m-am simţit împăcat însă fără arma militară automată. Drept să spun, de fiecare dată mi se părea sinucidere să încerc cu altceva. Jocul nu te face să uiţi că personajul tău nu e un soldat antrenat ci un simplu inginer. Practic, majoritatea armelor sunt de fapt scule inginereşti modificate pentru distrugerea...chestiilor ălora.<br />
<br />
Pe lângă asta mai există nişte abilităţi telekinetice care-l vor ajuta pe erou în o grămadă de situaţii Isaac este făcut să aibă un pas relativ lent, greoi care contribuie din plin la atmosfera apăsătoare din joc. Sigur, poţi grăbi pasul, dar nu-ţi garantează nimeni că nu vei sfârşi sfârtecat în bucăţi pentru că n-ai fost atent la ce se întâmplă în jurul tău.<br />
<br />
Şi ar fi păcat să joci Dead Space la un ritm mai alert. Pentru că în permanenţă se joacă el cu tine, cu nervii tăi. Nu ştii ce o să apară şi de unde. În momentul în care ai impresia că te-ai prins de cum stau lucrurile şi că nimic nu te mai poate lua prin surprindere...bam! surpriză.<br />
Astfel că deşi scurt şi pe alocuri repetitiv, Dead Space nu devine obositor, găsind permanent noi metode de a te băga în sperieţi. Isaac nu are voce în această primă parte a seriei, lucru care te face să te gândeşti mereu ce trece oare prin minte acestui om aflat singur pe o navă spaţială bântuită de cei mai scârboşi monştrii de la Alien încoace.<br />
<br />
Grafica este excelentă pentru anul 2008 când a fost lansată această bijuterie iar sistemul de dezmembrare a necromorphilor este ingenios, scârbos...reuşit!<br />
La partea audio poate că jocul excelează cel mai mult. Încercaţi-l noaptea. Cu căşti. Vorbim după :)<br />
<br />
Un alt lucru care mi-a plăcut foarte mult este stilul clasic, aproape oldie în care este abordat jocul. Avem nişte nivele clasice, cu delimitări ale diferitelor zone explorate de Isaac precum şi nişte boss fights old school cum n-am mai văzut demult. Nu vreau să dau spoiler prea mare pentru ultimul capitol dar...e mare!<br />
<br />
Concluzia? Acum mă joc Dead Space 2. Şi asta ar trebui să fie de ajuns.<br />
<br />
Nota 9.50 / 10 . Clar un joc de păstrat în topul celor mai bune.Stephen G.http://www.blogger.com/profile/05533139010689775386noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4874264169072337899.post-3019449077733650872012-09-22T08:56:00.001+03:002012-09-22T08:56:31.653+03:00Rezident Ex Live @ Arenele RomaneA plouat ieri toată ziua. Şi tare mă temeam că fie concertul va fi anost sau nu se va mai ţine de loc. Norocul a făcut ca să nu mai picure deloc deja când eu plecam de la muncă spre Arenele Romane.<br />
A doua sperietură am tras-o în momentul în care am văzut cât de puţini oameni se strânseseră. Situaţia avea să se rectifice curând.<br />
<br />
Nu mi-a plăcut că nu s-a specificat în planul biletelor pentru concert de faptul că VIP-ul va avea acces mai în faţă. Era efectiv un ţarc în purul stil românesc. Doar că nu-i mai spunea Golden sau Fire Circle, îi spunea acces VIP. Nasol. Efectiv nicăieri nu era menţionat asta ca diferenţă între biletele obişnuite. Erau menţionate poze cu trupa, meet and greet şi un afiş...bestial, ce să zic...<br />
<br />
În fine, m-am "aşezat" comod cu o vedere bună la limita dintre cele două "cercuri" şi am aşteptat. Programul de pe Metalhead iarăşi nu a fost corect, totul fiind împins cu o jumătate de oră mai în faţă. Nimic grav, dar na, îmi făcusem speranţe să mai prind transportul în comun pe la ora aia.<br />
<br />
După ce s-a întunecat binişor, au urcat pe scenă cei de la Desant, cu care eu v-am mai făcut cunoştinţă pe blog. O trupă formată de ex-basistul Cargo Alin Achim care cântă un hard-rock românesc curat, fără prea multe pretenţii tehnice şi care încearcă să-şi construiască piesele pe refrene catchy şi ritmuri săltăreţe dar nu foarte săltăreţe. Toţi par a fi muzicieni capabili dar instrumental vorbind, niciunul nu a transpirat excesiv pe piesele prezentate aseară. M-am bucurat să aud Zbor şi Joc de Noroc, pe care le am în iPod de foarte mult timp şi pe care încă le ascult cu plăcere. Restul pieselor mi-au lăsat aceeaşi senzaţie - uşurele, sună bine şi probabil după alte câteva ascultări vor deveni chiar şi mai ok pentru mine. Dacă n-ar fi avut clape...<br />
<br />
La ora 9 Arenele Romane se umpluseră destul de mult. Din experienţă, părea să fie mai full decât la Apocalyptica, dar nu ştiu dacă la fel de plin ca la Slayer. Dar dacă nu a fost la fel, destul de aproape totuşi...Am fost chiar impresionat să văd că au existat atâţia oameni care au plătit un bilet destul de scump pentru un artist român. Presupun că asta se întâmplă când lumea chiar te iubeşte, tu eşti un super-artist şi noul tău proiect naşte entuziasm.<br />
<br />
Rezident Ex înseamnă Florin Cvasa tobe, Christian Podratzky bass, Adrian Popescu, Matthias Lange şi Tavi Iepan chitară şi...Ovidiu Ioncu...Kempes pentru cunoscători...voce. Şi nu orice voce. Cea mai bună voce care a existat vreodată în rockul românesc. Voce care nu a îmbătrânit cu o zi de când a putut fi auzită ultima oară. Voce care nu ar putea fi egalată nici de Minculescu, Bittman sau orice alţi pseudo-rockeri mai avem pe-aici.<br />
<br />
Publicul a fremătat şi a devenit extrem de zgomotos în momentul în care trupa s-a urcat pe scenă, explodând în urale când Kempes, cu pletele sale în vânt s-a alăturat pentru un concert pe care nu-l pot caracteriza ca fiind decât epic!<br />
<br />
Au început frumos cu o piesă Cargo scrisă de Tavi Iepan - Buletin de Ştiri. Lumea s-a încălzit rapid. La început tot publicul privea înmărmurit la omul ăsta care nu mai cântase de 9 ani şi care plecase din România după un concert emoţionant la Sala Palatului în 2003. O înregistrare mizeră de la Tvr este urcată pe Youtube şi cu toată calitatea proastă tot e imposibil să nu te mişte publicul care-l adoră efectiv pe Kempes.<br />
Aseară a avut parte de aceeaşi adorare doar că de data asta nu era înconjurat de tristeţe ci de fericire, fericire pentru o întoarcere triumfală. Vocea aia...Dumnezeule ce voce!<br />
<br />
La piesa Iarna deja ştiam că vom avea parte de un super concert. Tavi Iepan a cerut publicului să zdrăngăne din chei...să se creeze o atmosferă de iarnă. În momentul în care Kempes a luat notele înalte pe versul "Ninge...de peste-un secol cu fulgi mari de nea" parcă au coborât îngeri din cer. Ascultaţi melodia, veţi înţelege de ce...<br />
A urmat şi Catedrala Sufletului...o piesă care şi acum în varianta de studio îmi sună un pic prea simplu dar care a avut parte de un răspuns grozav din partea publicului. Şi de la mine, desigur.<br />
<br />
Dacă este de prisos să mai spun că Ovidiu Ioncu Kempes a fost un adevărat showman toată seara şi că a cântat bestial şi a interacţionat superb cu publicul, trebuie să vă zic şi cum a stat treaba cu ceilalţi. În primul rând, un mare plus că trupa asta face hard n' heavy şi nu are clape. În al doilea rând, un alt mare plus este că au trei chitarişti, în genul Iron Maiden. Asta dă un sunet cu adevărat plin fiecărei piese. Sună heavy, sună puternic, sună complet.<br />
Mi-a plăcut de Florin Cvasa la tobe...a prestat nişte lucruri de bază, dar cu multă energie. Podratzky la bass a fost destul de liniştit dar omul categoric ştie meserie cu bass-ul. Au fost momente când chiar a ştiut să strălucească. Adi Popescu şi Tavi Iepan au fost mai reţinuţi, bucurându-se de muzică, de public într-un mod mai discret. Matthias Lange, acest neamţ masiv cu plete blonde care mi-a adus aminte de Zakk Wylde, a fost însă a doua bijuterie a serii după Kempes. Pe lângă prezenţa scenică puternică şi tehnica solidă la chitară, omul a ştiut să interacţioneze foarte bine cu publicul. A făcut chiar şi un joculeţ haios pe Brigadierii unde a împărţit publicul în două. Echipa lui şi cea a lui Kempes. Şi ne-a pus să cântăm pe rând refrenul. Era amuzant cum încerca neamţul să pronunţe corect refrenul "Noi suntem brigadierii ce trec fluierând".<br />
<br />
Au fost trei piese care se pot găsi pe primul album Cargo - Buletin de Ştiri, Brigadierii (care a făcut senzaţie) şi Povestiri din Gară pe care s-a cântat refrenul minute în şir. O piesă cu adevărat bună! Toate sună mai bine decât au sunat vreodată pe albumul Cargo. Au o orchestraţie mult mai heavy şi în general un ritm mai vioi. În rest, au fost cântece nemaiauzite până acum dar care mi-au plăcut. Pe lângă Iarna şi Catedrala Sufletului pe care le ştiam, sunt câteva bijuterii pe care abia aştept să le aud într-o versiune de studio - Pompierul Atomic, Roy Black Sabbath şi Camera Viselor.<br />
<br />
Au avut un encore şi apoi încă unul. Evident le era greu să se despartă de un public care i-a adorat. La începutul show-ului s-a strigat Kempes! La sfârşit se striga Rezident! Frumos...foarte, foarte frumos.<br />
Azi vor concerta în Constanţa şi apoi vor lua o pauză până la anul. Între timp ar trebui să apară albumul (şi abia aştept!!!) care sper sa mă ţină ocupat. Aştept cu mare, mare interes următorul lor concert.<br />
<br />
Rock! \m/Stephen G.http://www.blogger.com/profile/05533139010689775386noreply@blogger.com4tag:blogger.com,1999:blog-4874264169072337899.post-23096711598581798962012-09-13T22:22:00.001+03:002012-09-13T22:22:43.862+03:00Ensiferum - Unsung Heroes<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://stereokiller.com/newsreviews/newsimage/original/Ensiferum_Unsung_heroes.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" src="http://stereokiller.com/newsreviews/newsimage/original/Ensiferum_Unsung_heroes.jpg" width="320" /></a></div>
<br />
Pentru unii dintre voi nu mai e un secret că sunt un adorator al Finlandei. Îi ador pentru ce reprezintă drept ei ca şi cultură în secolul 21. Îi ador pentru că deşi istoria îi contrazice, ei sunt foarte mândrii să fie urmaşi ai vikingilor...sau dacă nu, măcar un popor care locuieşte acum pe fostele teritorii ale vikingilor. Şi nu în ultimul rând, ador Finlanda pentru muzică. Este un popor care respiră şi trăieşte metal-ul din toţi porii. Există o adevărată şcoală de metal finlandez.<br />
Grămezi de trupe geniale vin din Finlanda...Children of Bodom, Nightwish, Korpiklaani, Apocalyptica, Fintroll şi deşi nu-mi plac...HIM, Lordi sau Sonata Arctică. Şi mai sunt şi cei de la Ensiferum.<br />
<br />
Acum mai bine de un an vedeam Ensiferum live la Arenele Romane într-un show genial al cărui singur defect a fost lungimea...mult prea scurt. Chiar dacă aş putea spune că Children of Bodom îmi plac mai mult, în seara aceea la Bucureşti, Ensiferum le-au dat clasă lui Alexi Laiho & co.<br />
<br />
Să asculţi Ensiferum este ca şi cum ai juca Skyrim. Momente instrumentale domoale şi plăcute, memorabile, precum şi răbufniri fulgerătoare de rapiditate, agresivitate şi multe astfel de momente epice...îmbinate într-un ansamblu unic denumit simplu - Viking Metal.<br />
<br />
<i>Unsung Heroes</i> debutează în purul stil clasic al trupei cu <b>Symbols</b>, un instrumental desprins parcă din copilul ascuns a lui Game of Thrones cu Lord of the Rings. Nimic nu prevesteşte parcă prima piesă adevărată a acestui material.<br />
<b>In My Sword I Trust</b> se numeşte melodia şi este de asemenea şi primul single extras de pe album. Riff-ul galopant, vocea lui Petri Lindroos pierdută printre armonii de coruri şi o linie de chitară melodică fină fac din In My Sword I Trust un început promiţător pentru un material pe care l-am aşteptat de mult timp cu interes.<br />
Un alt lucru care mie-mi place mult la Ensiferum sunt solo-urile de chitară care sună mai modern decât restul stilului piesei şi care deşi ar părea "out of place" iniţial, fac ceva inedit.<br />
Pe la minutul 4 intră în scenă un riff care se ia la întrecere cu clapele. Deşi o voi aprecia mereu pe Emmi pentru că reprezintă o parte plăcută privirii pe lângă ceilalţi <a href="http://www.metal-archives.com/images/3/3/2/332_photo.jpg?2528" target="_blank">4 patru burtoşi păroşi din trupă</a>, mărturisesc că riff-ul ăla ar fi sunat mai bine de unul singur decât în combinaţie cu clapele.<br />
<br />
Trecem mai departe...title-trackul <b>Unsung Heroe</b>s nu mi s-a părut din păcate prea nemaipomenit, deşi respectă ca la carte fiecare moment pe care-l găsim în alte cântece memorabile de la Ensiferum. Moment agresiv, moment lent epic, instrumental solid. Vocile în schimb parcă dezamăgesc. Petri nu poate suna decât într-un singur fel...răguşit. Dar ceilalţi...Markus, Sami şi vocile de cor adăugate...parcă nu dau destulă forţă. Şi veţi vedea mai încolo pe album că asta va lua mult din valoarea albumului.<br />
<br />
<b>Burning Leaves</b>...aceaşi reţetă. Dar de data asta merge. Riff-ul este mai bun, liniile melodice vocale sunt mult mai catchy. Lejer avem cea mai bună piesă de pe album. Mi se pare foarte mişto ideea de a avea un riff domol ca de cimpoi combinat cu growl-ul agresiv a lui Petri. Breakdown-ul de la sfârşit cu incantaţiile în finlandeză...genial! Apoi un solo superb. Asta da bucată de Ensiferum!!!<br />
Se ia o pauză cu <b>Celestial Bond</b> care este o baladă cap-coadă cu un guest-voice feminin. Mi-a adus aminte de ultimul album Nightwish şi de Anette care reamintesc, este grozavă pe Imaginaerum.<br />
<br />
Ajunge cu odihna. <b>Retribution Shall Be Mine</b> este thrashy şi te scoate din visare înapoi în mijlocul bătăliilor din piesele lor. Ce lipseşte este o linie melodică mai reuşită la voce. De asemenea, pasajele de clean vocals sunt cele care trag piesa în joc cel mai mult aici. Ceea ce-i ciudat ţinând cont că vorbim de Ensiferum care au ştiut întotdeauna să gestioneze momentele astea. Ah...şi solo-ul la clape...yuuk. Not cool at all.<br />
<b>Star Queen (Celestial Bond II)</b> începe domol şi progresează tot mai mult de la ritmuri uşor heavy la câteva solo-uri drăguţe. O piesă care vrea să se apropie puţin de geniala Lai Lai Hei. Nici pe-aproape, dar nu sună chiar rău.<br />
<br />
<b>Phjola</b> este uşor de uitat din păcate, dar din nou revine problema cu vocile uşor cam plictisitoare şi riff-urile nu foarte remarcabile. Dacă ar fi un lucru pe care-l apreciez aici este finlandeza. Voi admira tot timpul trupe venite din ţări nevorbitoare de limbă engleză şi vor reuşi să se impună şi cu limba lor. Mai puţin Rammstein, că nu-mi plac de nicio culoare.<br />
<b>Last Breath</b> este încă o baladă, de data asta cu o voce masculină. Duios cântat.<br />
<br />
Albumul se pregăteşte de un final epopeic cu <b>Passion Proof Power</b>. 17!! minute are această piesă. Ceva momente de coloană sonoră, ceva mai mult metal. O ascultare interesantă, chiar dacă nu-şi justifică mereu lungimea.<br />
Ca bonus, Ensiferum au înregistrat un cover surpriză. Şi într-adevăr este o alegere neobişnuită care m-a dus instant cu gândul la Children of Bodom şi coverurile lor nebune (ultimele nebunii - Jessie's Girl de la Rick Springfield şi I'm Shipping Out To Boston de la Dropkick Murphys). Ensiferum au făcut cover după <b>Bamboleo</b> de la Gipsy Kings<br />
Şi este chiar reuşită. Tranziţia de la chitară clasică la riff death metal este grozavă. Petri mi se pare că exagerează cu vocea care trece de la obişnuitul death la ceva ce sună aproape black. E la limită să sune nasol dar are noroc că refrenul e genial, la fel şi riff-ul şi solo-ul.<br />
<br />
Şi aşa se termină Unsung Heroes. Un album modest, zic eu. Ensiferum puteau mai mult de-atât. Burning Leaves este singura piesă pe care aş aşeza-o fără teamă lângă clasice precum Token of Time, Iron, Ahti, Twilight Tavern sau Treacherous Gods.<br />
Problema este că poate au încercat prea mult. Uneori am uitat că ascult Enisferum şi chiar aveam senzaţia că am schimbat pe Therion. Prea multe coruri. Prea multe momente instrumental-simfonice, prea puţine momente viking. Nu e nimic rău în metalul simfonic. Dar sună slab pentru că genul ăsta nu este pentru Ensiferum. Este pentru Therion, Nightwish sau Blind Guardian<br />
Mixajul mi s-a părut şi el dubios. Vocile clean uneori se înneacă efectiv în mixaj iar Petri îmi dă senzaţia că prestează prea puţin.<br />
<br />
Chiar şi-aşa, m-aş duce imediat să-i văd live dacă vor reveni în România. Live sunt un deliciu.<br />
<br />
<iframe allowfullscreen="allowfullscreen" frameborder="0" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/FN5NpaSbVQU?rel=0" width="560"></iframe><br />
<br />
<br />Stephen G.http://www.blogger.com/profile/05533139010689775386noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4874264169072337899.post-62951848299887045842012-09-12T21:59:00.001+03:002012-09-12T21:59:40.614+03:00Brutala realitateIeri la metrou în Piaţa Unirii, doi melteni au început să se pocnească. Probabil se împinseseră din greşeală încercând să iasă din metrou. Habar n-am...îmi urla muzica în căşti şi mă simţeam mult prea relaxat ca să-mi pese. Nici măcar nu m-am oprit. Am aruncat o privire şi mi-am continuat drumul.<br />
<br />
Ceilalţi oameni nu s-au comportat însă la fel ca mine. Mulţi s-au oprit şi au început să se uite, fascinaţi. Alţii, care se aflau la mare distanţă de eveniment, s-au apropiat pentru a face acelaşi lucru. Cum spuneam, n-am zăbovit, dar fac pariu că s-au scos şi telefoane mobile să se filmeze puţin. Că ce dracu', doar suntem români.<br />
<br />
La un moment dat, o tipă s-a repezit către locul unde se afla unul dintre paznicii de metrou. I-a făcut semn să vină să-i oprească pe imbecili. Paznicii de metrou... îi ştiţi. Graşi, burta peste curea, ceafa lată. Respectivul care a fost solicitat s-a uitat strâmb la tipa care încerca să oprească tot haosul. De-abia, de-abia s-a ridicat de pe coate (stătea rezemat de o balustradă). I-a făcut semn unui coleg şi apoi au pornit amândoi agale către locul faptei.<br />
<br />
N-am stat să mă uit dar probabil că au continuat câteva momente penibile.<br />
<br />
Alte cuvinte ar fi de prisos. Aş putea umple cărţi cu prostia românească, nesimţirea şi meltenismul pe care le întâlnesc în fiecare zi în doar două medii - în autobuz şi la metrou.<br />
<br />
Unii nu se spală. Alţii sunt zgomotoşi. Sau nepoliticoşi. Majoritatea n-au auzit de conceptul de a merge pe partea dreaptă a drumului dacă eşti mai lent şi pe cea stângă dacă te grăbeşti şi vrei să mergi mai repede. Şi povestea poate continua...<br />
Dacă mai are cineva iluzia că în ţara asta mai există vreo speranţă de mai bine, nu mai fiţi naivi. Problema nu stă în comunism, în politicieni sau în mentalitate. Problema stă fix în oameni. Oamenii ăştia se înmulţesc. Fac copii. Şi copiii ăia sunt crescuţi să fie la fel. Şi pică bac-ul şi ajung şi ei nişte melteni ordinari la rândul lor. E un ciclu perpetuu.<br />
<br />
De azi mi-am ticluit în minte un plan prin care să plec din mizeria asta numită România. Poate va dura 2 ani. Poate 3. Dar se va întâmpla. Nimic nu mă mai poate ţine aici. Mi-e scârbă efectiv de tot ce reprezintă ţara asta. Şi oricine susţine contrariul e doar naiv şi crede în miracole pentru un popor care se zbate în propria lui prostie şi neputinţă de prea mult timp.Stephen G.http://www.blogger.com/profile/05533139010689775386noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-4874264169072337899.post-49476229461039942152012-09-08T09:14:00.003+03:002012-09-08T09:14:46.605+03:00Forever autumnAm avut o perioadă extrem de ocupată. Şi am senzaţia că urmează una şi mai şi...dar rezist. Sunt aici.<br />
Pentru că suntem în septembrie, vroiam neapărat să împart aceasta mică bucăţică de artă cu voi. Piesa se numeşte Forever Autumn, de la trupa care face (din punctul meu de vedere) cele mai superbe balade din muzica rock. Word.<br />
<br />
<strong>Lake of Tears - Forever Autumn</strong><br /> <iframe allowfullscreen="allowfullscreen" frameborder="0" height="80" src="http://embed.trilulilu.ro/muzica-diverse/lake-of-tears-forever-autumn-1" width="448"></iframe> <br /><a href="http://www.trilulilu.ro/audio/diverse" title="diverse"> Asculta mai multe audio diverse </a><br />
<br />
<span style="font-size: xx-small;"><i><span style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;">So, the season of the fall begins</span><br style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;" /><span style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;">Down the crossroads in a sleepy little inn</span><br style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;" /><span style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;">By the fire when the sun goes down</span><br style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;" /><br style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;" /><span style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;">But the night becomes you</span><br style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;" /><span style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;">And the secrets of the rain</span><br style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;" /><br style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;" /><span style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;">Forever autumn</span><br style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;" /><br style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;" /><span style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;">And the season of the fall begins</span><br style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;" /><span style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;">Out the nightlands when the thunderstorm sets in</span><br style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;" /><span style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;">The secrets clear in the cloudy night</span><br style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;" /><br style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;" /><span style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;">But the night becomes you</span><br style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;" /><span style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;">And the secrets of the rain, they will stay the same</span><br style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;" /><span style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;">And the time will come soon</span><br style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;" /><span style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;">With the secrets of the rain, and the storm again</span><br style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;" /><br style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;" /><span style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;">Coming closer every day, forever autumn</span><br style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;" /><br style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;" /><span style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;">And the season of the fall begins</span><br style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;" /><span style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;">Past the passingbell, past willow weeping</span><br style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;" /><span style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;">A ripple forms on the brinks of time</span><br style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;" /><br style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;" /><span style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;">But the night becomes you</span><br style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;" /><span style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;">And the secrets of the rain, they will stay the same</span><br style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;" /><span style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;">And the time will come soon</span><br style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;" /><span style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;">With the secrets of the rain, and the storm again</span><br style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;" /><br style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;" /><span style="background-color: #f8f9f9; color: #444444; font-family: Arial, Tahoma, Helvetica, sans-serif; line-height: 16px;">Coming closer every day, forever autumn</span></i></span>
Stephen G.http://www.blogger.com/profile/05533139010689775386noreply@blogger.com4tag:blogger.com,1999:blog-4874264169072337899.post-86264525106596588792012-08-29T23:20:00.001+03:002012-08-29T23:20:32.211+03:00A plecat Minculescu...Poate că dacă mutarea asta s-ar fi petrecut acum...10-15 ani, poate ar fi trebuit ca lumea să fie şocată. Că se întâmplă acum...nu ştiu pe cine mai impresionează.<br />
<br />
Să vă explic de ce pur şi simplu nu mai este relevant ce se întâmplă acum cu "trupa" asta.<br />
<br />
Din punct de vedere muzical, Iris nu mai reprezintă nimic de la Mătase Albă încoace. Cu excepţia a 2-3 piese decente, au scos numai mizerii melancolice care mi-aduc mai degrabă aminte de Holograf şi Direcţia 5 decât de trupa de care m-am îndrăgostit eu prin 2000.<br />
Adăugaţi la asta prostituţia muzicală cu limbricul ăla mic şi chel, best of-ul cu cele şapte piese obosite cântate excesiv de mult în detrimentul unor bucăţi mult mai bune şi o să înţelegeţi de ce lumea n-a dat bani să-i vadă la Arena Naţională.<br />
<br />
Nu poţi să te prostituezi la festivaluri de bere şi revelioane cu intrare gratuită prin toată ţara şi apoi să ai pretenţia să vinzi bilete exagerat de scumpe în Bucureşti, sperând să umpli ditai stadionul. Dacă ţi-ai asumat statutul de trupă de festival, nu te da cocoş şi naţională de rock că nu mai pune nimeni botul.<br />
<br />
Oricât l-aş iubi şi admira pe Minculescu pentru ce reprezintă el ca simbol în muzica românească, nu pot să nu admit că nu-l mai ajută vocea deloc. Concertul de vara trecută din Mamaia m-a convins că nu mai poate. Nu e o crimă, nu e o tragedie. E un trist adevăr. Restul trupei sună şi ea destul de rău. Tot trist este că deşi repetă aceleaşi 7 piese de ani de zile, şi alea sună parcă din ce în ce mai rău. Nu ştiu voi, dar eu nu mai pot asculta încă o dată 'Strada ta', 'Să nu crezi nimic', 'Baby' sau 'De vei pleca' fără să mi se facă rău.<br />
În schimb mă bucur că Minculescu este sănătos. Asta este cel mai important.<br />
<br />
Nu înseamnă ca neg într-un fel importanţa Iris-ului pentru rock-ul românesc. Love'em or hate'em, au fost printre cei mai buni şi au purtat stindardul ăsta ceva timp. Dar s-a terminat de ceva timp. Efectiv spectacolele lor nu mai sunt satisfăcătoare din punct de vedere calitativ. Ar fi trebuit să-şi încheie cariera cu ceva timp în urmă pentru binele propriului lor nume.<br />
<br />
Dacă Minculescu decide că va cânta undeva în continuare...asta e...e o risipă de timp şi energie...dar e treaba lui până la urmă. Că vine alt solist la Iris, oricât de grozav ar fi...iarăşi nu ştiu pe câţi o să entuziasmeze. Ceva e prea putred în trupa aia...nici Coverdale altoit cu Dickinson şi Steve Tyler dacă vin acum nu-i mai face să sune bine.<br />
<br />
Repet ce am zis într-un articol mai vechi. Nu trebuie să-i urâm pentru ce sunt acum ci mai degrabă să-i ignorăm şi să ni-i amintim cu plăcere (dacă am făcut-o vreodată) pentru lucrurile care ne-au atras la ei de la bun început.<br />
<br />
Iris rămâne...într-un fel sau altul.<br />
Aici rămâne prin vocea unora mai buni şi mai tineri:<br />
<br />
<strong>Trooper - IRIS</strong><br /> <iframe allowfullscreen="allowfullscreen" frameborder="0" height="80" src="http://embed.trilulilu.ro/muzica-rock/trooper-iris-1" width="448"></iframe> <br /><a href="http://www.trilulilu.ro/audio/rock" title="rock"> Asculta mai multe audio rock </a><br />
<br />Stephen G.http://www.blogger.com/profile/05533139010689775386noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-4874264169072337899.post-89113460382314166032012-08-23T22:59:00.000+03:002012-08-23T22:59:06.778+03:00MăştiCând se acumulează oboseală, frustrare, griji...la mine vine şi multă furie. Nu o neg. Sunt un om cu foarte multă furie de-abia stăvilită în mine. Mi-am dat seama că mai bine îmbrăţişez defectul ăsta decât să încerc să-l ascund. Astfel vine şi mult-aşteptatul control.<br />
<br />
Am învăţat pe pielea mea că majoritatea oamenilor nu sunt de încredere şi că să te bazezi pe ei, să investeşti sentimente în nişte străini - asta este cea mai mare greşeală pe care o poţi face. Deoarece apoi stai şi-ţi dai palme din cauza propriei tale prostii.<br />
Viaţa de student te forţează să ai de a face cu o grămadă de străini. Şi ţinând cont că eu locuiesc într-o vilă în care s-au perindat o grămadă de oameni, pot să mă declar mult mai înţelept în domeniul ăsta.<br />
<br />
De când a început vacanţa şi până acum...s-au schimbat aproape toţi locatarii. Şi într-un timp priveam lucrurile cu optimism. <i>"Poate ei vor fi mai ok"</i>. Nimic mai greşit. Bine că de data asta nu am făcut greşeala să cred cu adevărat că totul va fi ok. Am sperat. Şi asta nu costă nimic. Poţi spera şi că toţi politicienii şi cocalarii din ţara asta vor muri peste noapte. Nu se va întâmpla. Şi ar fi infantil să te afecteze asta. Aşa şi cei noi...nicio diferenţă.<br />
<br />
De ce? E simplu. 90% dintre cei care stau sau au stat în casa asta s-au dovedit a fi nişte scârbe. 10% este reprezentat de un prieten foarte bun al meu şi de iubita mea, plus câteva persoane cu care nu am avut ocazia să interacţionez aşa mult...Trist, aşa-i?<br />
<br />
Toţi se comportă frumos la început. Toţi îşi poartă măştile de oameni cumsecade, feţele prietenoase şi zâmbetele îngăduitoare. Şi stau aşa două săptămâni. Apoi descoperi că nimic nu s-a schimbat. Alţi oameni, aceleaşi comportamente cretine. Mai mult sau mai puţin. Dar dă-le timp.<br />
<br />
Oameni nesimţiţi, jegoşi, idioţi. Am mai scris despre asta. Ce rost are să mai dezbat?<br />
<br />
Am făcut totuşi un experiment şi eu la rândul meu mi-am luat o mască şi am pozat o vreme în cea mai prietenoasă şi sociabilă versiune a mea. Ceea ce este ceva, dacă ţinem cont că sunt până la urmă un mizantrop arogant care ţine doar la familie şi la prietenii lui foarte apropiaţi.<br />
<br />
Mi-am dat seama că mă lasă cu adevărat rece trivialităţile oamenilor ăsta. Mă plictisesc teribil discuţiile lor infantile şi banale. Am început deja să-i compătimesc pe oamenii care ascultă muzică proastă. Nu-i mai poţi urî. Ignoranţa lor e demnă de compătimit. Şi dacă nu-ţi înţeleg gusturile şi le declară ca fiind rele, atunci ştii sigur că prostia e infinită şi că n-are rost să încerci să te lupţi cu ea.<br />
Muzica rock nu este singurul gen adevărat de pe lumea asta. Dar când vezi oameni mai în vârstă decât tine a căror întreagă cultură muzicală se rezumă la kiss fm şi care până la vârsta asta n-au făcut rost de nişte preferinţe demne de o persoană adultă... Atunci ce mai poţi să ceri?<br />
<br />
Niciunul dintre ei nu are o pasiune adevărată, un interes real pentru ceva pe lumea asta. Un hobby, un crez, o ideologie în viaţă...nimic. Parcă ar fi orbi! Câte nopţi îţi poţi pierde jucând o banală partidă de cărţi şi făcând aceleaşi glume de copii de 12 ani?<br />
<br />
Am renunţat iute. Prefer compania unor melodii bune, ale unor filme reuşite, a unei cărţi captivante şi a propriei mele singurătăţi decât pe cea a unor oameni la fel de complecşi precum o foaie goală de hârtie.<br />
<br />
Exemplele pot continua. Ideea rămâne. Mi-am dat seama că realitatea are două posibilităţi. Fie am nimerit în centrul celor mai plicticoşi şi neinteresanţi (unii chiar iritanţi) oameni, fie sunt eu nebun...ei sunt nişte oameni perfect normali şi eu un tâmpit neînţeles care caută o adevărată utopie.<br />
<br />
Dar cum poate mediocritatea să fie normală?<br />
<br />Stephen G.http://www.blogger.com/profile/05533139010689775386noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-4874264169072337899.post-49951279413797056892012-08-14T23:39:00.001+03:002012-08-14T23:39:52.272+03:00Cum se face un film cu super-eroi?<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://www.photoshopstar.com/wp-content/uploads/2008/06/batman-logo.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="250" src="http://www.photoshopstar.com/wp-content/uploads/2008/06/batman-logo.jpg" width="400" /></a></div>
<br />
Dacă vreţi să aflaţi răspunsul la întrebarea asta, cel mai bine este să-l întrebaţi pe Cristopher Nolan. Pentru că eu cel puţin nu-mi pot explica cum a reuşit omul ăsta să facă din conceptul de Batman o trilogie atât de bună.<br />
Şi nu încerc să fiu drăguţ. Nu. Trilogia The Dark Knight a lui Nolan este indiscutabil cea mai bună serie cu un super-erou făcută vreodată. Mai bună decât Spiderman, care a dat chix cu a treia parte, mai palpitantă decât orice Superman şi mai serios realizat decât orice film Marvel. Ok, n-am văzut încă The Avengers dar sunt convins că nu mi se va mai schimba părerea.<br />
<br />
Sincer, până să apară Batman Begins în 2005, nici nu mă dădea prea tare pe spate Batman. Probabil că încă rămăsesem traumatizat după ce-l văzusem pe George Clooney cum îşi bătuse joc de erou în parodia aia mizerabilă de Batman şi Robin. Nici prestaţiile dubioase ale lui Jim Carrey, Danny De Vito sau Jack Nicholson nu mă dăduseră pe spate de-a lungul anilor.<br />
<br />
Dar a venit Nolan. Şi a venit cu un actor adevărat, în persoana lui Christian Bale şi...pentru fiecare parte, cu câte-un villain mai mult decât convingător. Liam Neeson, nu mai are nevoie de nicio prezentare sper. Heath Ledger...a luat Oscar-ul. Iar Tom Hardy este un actor extrem de sub-apreciat, care zic eu că merită mult mai multă atenţie.<br />
<br />
Dacă se întreabă cineva ce are seria Dark Knight de este aşa de specială, răspunsul este simplu. Pe lângă un casting fenomenal, o poveste inteligent trasată şi un regizor priceput...realismul. Plauzibilitatea evenimentelor din filme te cutremură. Nimic tras de păr, nimic absurd, nimic care să semene măcar a truc ieftin de Hollywood.<br />
<br />
Fiecare scenă de acţiune este realistă şi nu înceacă în vreun moment sa insulte inteligenţa audienţei. În rest, mitul lui Batman a fost dintotdeauna impresionant. Nolan doar l-a ghidat în direcţia potrivită.<br />
DC Comics şi WB au fost îndeajuns de inteligenţi ca în aceeaşi perioadă să scoată şi două jocuri. Mai mult decât atât, s-au gândit foarte bine să nu copieze în vreun fel filmul ci mai bine să situeze jocurile în universul din benzile desenate / serialele de animaţie. Din nou, genială idee, mai ales că au folosit actorii din seriale (Kevin Conroy şi Mark Hamill îndeosebi) la voci.<br />
<br />
Cu toate că jocurile nu au legătură cu filmele lui Nolan, pentru că ai de-a face cu unul dintre ele, automat vrei să vezi ce se întâmplă în celelalte...şi tot aşa. Şi uite aşa se face o franciză de succes. Rivalul nr.1 a lui Batman - Spidey din universul Marvel a avut potenţial cu primele două filme extrem de reuşite. A dat-o însă în bară cu ultima parte - total stupidă şi cu şiruri interminabile de jocuri mediocre care încercau permanent să reinveteze o roată defectă.<br />
<br />
Concluzia? Mergeţi şi vedeţi ultima parte din franciza lui Nolan. Dacă nu le-aţi văzut pe primele două, daţi fuguţa şi vedeţi-le. Apoi mergeţi la cinema. Două ore şi ceva nu o să vă dezlipiţi de scaun.<br />
<br />
Singurul defect al filmelor...vocea lui Bale când poartă costumul. Dar trecem cu vederea.Stephen G.http://www.blogger.com/profile/05533139010689775386noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4874264169072337899.post-34832278230791977572012-08-11T16:59:00.002+03:002012-08-11T17:03:10.899+03:00Trupele româneşti şi trupele lorIniţial vroiam să aştern un fel de recenzie pentru<a href="http://soundcloud.com/quantiq-brasov/sets/umbre-de-plumb-2012" target="_blank"> albumul ăsta</a>. Apoi mi-am dat seama că genul respectiv se găseşte departe de ce ascult eu în mod normal şi astfel aş vorbi în necunoştinţă de cauză. Dar subiectele se intersectează...<br />
<br />
Îl "ştiu" pe <a href="http://project667.blogspot.ro/" target="_blank">Mihai</a> de pe vremea când mai aveam o tangenţă cu Fifa şi implicit cu forumul<a href="http://forum.fifaromania.net/" target="_blank"> FifaRomânia</a>. Mihai cântă la chitară bass şi face parte dintr-o trupă - QuantiQ. Dacă n-aţi auzit de ei, eu cred că o să auziţi mai devreme sau mai târziu. Oricum, ar trebui să ştiţi că au cântat în deschidere la <strike>piticul blond</strike> Bon Jovi. Au reuşit încet-încet să adune destule recitaluri încât să fie băgaţi în seamă. Şi pe bună dreptate... În toamna asta, QuantiQ îşi lansează albumul de debut. Stilul abordat este Progressive Rock, o ramură cu care nu sunt foarte familiarizat. Mihai m-a rugat să-mi dau cu părerea în legătura cu Umbre de Plumb, lucru care m-a blocat un pic.<br />
<br />
Sigur, mai ascult un ocazional Dream Theater, Coheed and Cambria sau Pink Floyd dar sunt departe de a-mi da cu părerea aşa cum mi-aş da în legătură cu un Death sau Heavy Metal.<br />
Când am început prima dată să ascult genul ăsta muzical, aveam mai multă răbdare. Nu mă dădeam înapoi de la structuri muzicale ceva mai complexe. Acum, datorită stilului de viaţă alert impus de job şi toată rutina asta obositoare - caut foarte mult piese ritmice, alerte, heavy, simple şi agresive.<br />
<br />
Sunt momente foarte bune pe album, părţi de-aici şi de-acolo care-mi plac foarte mult. Altele care mă atrag mai puţin în rock. Sunt întotdeauna un pic reticent când vine vorba de clape. Şi sunt momente în care nu mi se pare că face ceva piesei. Şi-apoi există solo-ul din<i> Fantasme</i>. Holy fuckin' mother of all keyboards - that's just epic.<br />
<br />
<i>Vis Rătăcit</i> iarăşi mi-a atras atenţia în mod special. Din câte ţin eu minte, asta este printre primele lor piese scrise şi se vede...mi se pare că sună cel mai legat, fiind cea asupra căreia s-a lucrat probabil cel mai mult. Liniile melodice sunt chiar catchy.<br />
<br />
Aş putea continua aşa cu fiecare piesă, pentru că sunt momente foarte mişto pe toate cele 9 cântece de pe album, dar ţinta articolului este alta.<br />
Ascultând Umbre de Plumb devine destul de evident că există talent, există skill şi categoric există inspiraţie. Dacă ar fi să găsesc un cusur albumului, acesta ar fi producţia. Deşi nu sună deloc rău la capitolul ăsta, se poate mult, mult mai bine. De fapt, consider chiar nedrept că partea tehnică limitează muzica să sune aşa cum ar merita.<br />
<br />
Umbre de Plumb este doar unul dintre sutele de exemple din rockul românesc unde producţia nu face dreptate muzicii. Din fericire, la ei fiecare instrument şi fiecare voce se aude clar şi curat, lipseşte mai mult dinamism, mai multă putere...?! nu ştiu, nu mă pricep.<br />
Însă aş putea da multe alte exemple. Celelalte Cuvinte...trupă incredibil de talentată. Din păcate singurul lor album cu un sunet decent este Stem din 2008. Pe Armaghedon există adevărate bijuterii îngropate practic sub nămolul unei producţii groaznice.<br />
Vlad Ţepes - Poemele Valahiei de la Trooper mi s-a părut întotdeauna dezamăgitor de slab mixat de la o formaţie care a avut totuşi grijă întotdeauna de cum sună în studio. Voodoo este cel mai reuşit de până acum din punctul ăsta de vedere dar tot nu mi se pare perfect.<br />
Primele albume Cargo şi Iris sunt evident mai reuşite decât ce a urmat ani mai târziu. Dar le-aţi văzut cum sună? Noroc cu Rezident Ex că am putut asculta Povestiri din Gara produs aşa cum trebuie.<br />
<br />
Care să fie cauza? Instrumentele? Mă îndoiesc. Pentru că (aproape) toate trupele enumerate mai sus sună excelent live (în afară de Iris care au murit).<br />
<br />
Singura trupă românească care chiar beneficiează de o producţie demnă de calitatea muzicii sunt cei de la Bucovina. EP-ul Duh este un deliciu. Da, dar au înregistrat prin Germania cu un producător uber-cunoscut.<br />
<br />
Pentru că chiar nu mă pricep, închei cu întrebarea asta - unde şi cum se poate înregistra un album rock în România ca să sune la standardele impuse de orice trupă decentă din Europa?<br />
<br />
De ce nu pot suna şi trupe româneşti aşa?<a href="http://www.youtube.com/watch?v=0PakoE1eBps" target="_blank"> Link1</a> <a href="http://www.youtube.com/watch?v=VLhAZLezJvQ" target="_blank"> Link2 </a> <a href="http://www.youtube.com/watch?v=VZXkir7pTKY" target="_blank"> Link3</a><br />
<br />
În rest, Mihai, felicitări ţie şi trupei tale pentru album. Este o realizare importantă şi impresionantă. Abia aştept să găsesc discul pe piaţă :)Stephen G.http://www.blogger.com/profile/05533139010689775386noreply@blogger.com4tag:blogger.com,1999:blog-4874264169072337899.post-24169432739646337202012-08-10T22:33:00.001+03:002012-08-10T22:33:35.400+03:00Cugetare de OlimpiadăPentru o ţară în care fotbalul a depăşit meritatul statut mediocru şi a ajuns la un cult-cancan-circ teribil, cred cu tărie că România s-a prezentat onorabil la Olimpiada de la Londra. Sigur, au fost destul de puţine surprize plăcute, dar alea care au fost, ne-au făcut să ne simţim bine în pielea noastră de români.<br />
<br />
Olimpiada a fost pentru mine o gură grozavă de aer proaspăt, stând într-o casă unde tv-ul din bucătărie merge doar pe politică şi fotbal...<br />
<br />
Apogeul întregii competiţii (pentru noi) a fost fără doar şi poate medalia de aur a Sandrei Izbaşa. Pe lângă senzaţia triumfătoare pe care am simţit-o când am văzut că fata asta minunată a reuşit iarăşi să fie cea mai buna, m-a cuprins şi un sentiment de silă faţă de ipocrizia afişată de români în general.<br />
<br />
Să fim serioşi, cu excepţia acestui eveniment ce are loc o dată la 4 ani, câţi din ţara asta bagă în seamă pe vreunul din sportivii care ne-au reprezentat mai mult decât onorabil la Londra? De câte ori aţi mai văzut la ştiri noutăţi despre echipa de gimnastică, cea de scrimă sau polo? Acum gândiţi-vă de câte ori aţi văzut în patru ani ştiri despre cea mai de rahat echipă din lume - Steaua. V-aţi gândit? Şi nu v-a luat ameţeala?<br />
<br />
Sandra a luat medalie de aur şi toată lumea a titrat - (Noi) Am luat medalie de aur la gimnastică. Noi, poporul, împreună am fost la bine şi la greu alături de sportivi şi i-am susţinut. Mda...sigur. Dar dacă spre exemplu vorbim de lotul masculin de gimnastică, care a avut o evoluţie ceva mai slabă... - Lotul a pierdut. Nu noi. Noi n-am avut nicio vină... Ei sunt ăia. Cum vă spuneam, ipocrizie tipică unui popor infect.<br />
<br />
Mai mult, dacă eşti ProTv, Antena sau altă televiziune care obişnuieşte să mănânce mult rahat, te apuci să bagi şi ştiri critice în care explici tu populaţiei cum că Londra 2012 este cea mai slabă Olimpiadă pentru România din 1964 încoace... Oare merită să mai răspund la asta? Nu. Ştim cu toţii adevărul. Să-i ia dracu' pe ăia de la ştiri.<br />
<br />
Din punctul meu de vedere, ecuaţia e simplă. Delegaţia română a mers la Londra şi sportivii au evoluat atât cât le-au permis diferiţi factori - forma, condiţiile, pregătirea, norocul, mentalitatea. Că e bine, că e rău, asta nu mai suntem în măsură să judecăm în momentul în care o panaramă de meci amical cu Barcelona primeşte statut de Breaking News la ştiri.<br />
<br />
Noi n-am câştigat nimic. Ei, sportivii români, au câştigat un număr de medalii. Ei au făcut efortul, ei au făcut sacrificiile. Noi n-am făcut nimic. Noi am stat ca nişte vite în faţa tv-ului. Eu mă mulţumesc să-i felicit şi în sinea mea să mă simt un pic mândru de faptul că sunt de aceeaşi naţionalitate cu ei.<br />
<br />
Atât.<br />
<br />
<br />Stephen G.http://www.blogger.com/profile/05533139010689775386noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-4874264169072337899.post-53725461573924066932012-08-07T20:31:00.002+03:002012-08-07T20:31:35.624+03:00Vă e cald?Şi mie...rău de tot.<br />
Hai să ne răcorim cu cel mai bun solist rock avut de România vreodată împreună cu noul său proiect minunat - Rezident Ex.<br />
<br />
Oamenii au concert la Bucureşti pe 21 septembrie. Mi-am luat bilet şi sigur-sigur nu o să ratez asemenea show bestial. În deschidere, alţii foarte mişto - <a href="http://stephen91blog.blogspot.ro/search?q=desant" target="_blank">Desant</a>.<br />
<br />
Rock!<br />
<br />
<strong>Rezident Ex - Iarna</strong><br /> <iframe allowfullscreen="allowfullscreen" frameborder="0" height="80" src="http://embed.trilulilu.ro/muzica-rock/rezident-ex-iarna" width="448"></iframe> <br /><a href="http://www.trilulilu.ro/audio/rock" title="rock"> Asculta mai multe audio rock </a>Stephen G.http://www.blogger.com/profile/05533139010689775386noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4874264169072337899.post-41890224630470984462012-08-01T21:18:00.001+03:002012-08-01T21:18:09.626+03:00N-ai mers la vot?Băi, nu. N-am mers. În Constituţie zice că e un drept, nu o obligaţie. Nu înţeleg de ce trebuie să fie unii mai cocoşi decât alţii şi să privească cu superioritate doar pentru că ei s-au dus şi au votat să-l dea afară pe Băsescu.<br />
<br />
Ponta şi Antonescu îmi provoacă greaţă. V-am scris deja despre asta. Să fi votat împotriva lui Băsescu ar fi însemnat cumva să le îndeplinesc lor ambiţia. Să votez pentru Băsescu ar fi însemnat să-i ofer un fel de suport nemernicului, suport pe care n-aş vrea să-l vadă niciodată de la mine. Aşa că am ales să nu mă duc. Şi-aşa l-am ajutat pe jegos, în mod indirect. Pentru că aşa trebuie să fie România...la extreme. Nimic nu poate fi imparţial, nimic nu poate fi echilibrat. Dacă nu eşti cu cineva, automat eşti împotriva lui.<br />
<br />
Mă miră foarte mult că referendumul nu a trecut la câtă ură s-a aruncat în Băse în ultimii ani. Am început să vizualizez Antenele ca o maşină infernală asemănătoare cu o catapultă, a cărui singur scop în viaţă a rămas să-l înjure la fiecare pas pe preşedinte. Ce viaţă tristă pe ei...<br />
<br />
O viaţă tristă are şi Ciutacu împreună cu Badea. Bine, de Ciutacu ştiam că e jalnic. Jalnic de foarte mult timp. De fapt nu cred să fi fost un timp în care omul ăsta să-mi fi dat vreo reacţie pozitivă. Dar Mircea Badea...pe el chiar îl admiram şi nu o dată am arătat aici diferite momente mişto de la el din emisiune. Păcat. E păcat că mizeria asta de politică a transformat nişte persoane ok în nişte personaje oribile. Faza cu Alina Dumitru a pus capac. Nu-mi pasă că a zis ce a zis, reacţia de colţul străzii a celor doi antenişti a fost de tot rahatul. Cel mai demn lucru ar fi fost să tacă din gură. Dar nu, dacă nu spui ceva care să le convină lor şi intereselor lor personale, eşti un băsist ratat şi nenorocit. Yep, I get it.<br />
<br />
Deşi există multe guri ultragiate legate de prezenţa mică la vot, eu cred că ea vorbeşte de la sine. Oamenii sunt scârbiţi (ca şi mine) de politică şi de tot circul ăsta care a adus ţara în pragul disperării. Euro a crescut prin tavan tocmai din cauza situaţiei ăsteia desprinsă parcă din Caragiale. Lumea s-a săturat. Eu m-am săturat. Şi prezenţa la vot exact asta spune - nu ne pasă şi nu vă vrem pe niciunul dintre voi. Muriţi în chinuri.<br />
<br />
Bineînţeles că toată brambureala este departe de a se termina. Lung mai e drumul...până atunci înghiţim în sec şi numărăm minutele până când nu va mai trebui să-i vedem pe împuţiţii ăştia la tv.Stephen G.http://www.blogger.com/profile/05533139010689775386noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-4874264169072337899.post-55406321132239190872012-07-25T20:18:00.001+03:002012-07-25T20:18:08.375+03:00Challenge EverythingCum povesteam acum ceva timp, m-a lovit aşa deodată aerul schimbării şi mi-am dat seama că vreau să-mi schimb felul de viaţă şi să încetez treptat să mai fiu o povară aşa mare pentru mama. Long story short...mi-am găsit de lucru.<br />
<br />
Şi nu orice.<br />
<br />
Hai să ne întoarcem un pic în Ianuarie...<br />
Nu ştiu dacă am făcut-o intenţionat sau nu dar parcă mi-am făcut upgrade la computer pentru un scop ceva mai nobil decât simpla mea distracţie. Antrenament, cunoştinţe, gusturi...toate mi s-au modificat destul de mult odată cu upgrade-ul ăsta şi m-au ajutat în găsirea job-ului ăsta.<br />
<br />
Sunt angajat ca QA Tester la Electronic Arts România. Da, aţi auzit bine...Electronic Arts, cea mai mare firmă de jocuri din lume. Sunt şi eu acum o mică părticică din lumea asta fascinantă a gaming-ului.<br />
Foarte multe nu sunt de spus - EA sunt o firmă nu numai cu numele ci şi cu faptele şi condiţiile puse la dispoziţie. Chiar devine o plăcere să vii la muncă.<br />
<br />
În rest mai pot adăuga că testez ceva pe Playstation Vita...şi cam atât :)<br />
Probabil vă voi mai povesti şi alte lucruri interesante pe măsură ce voi aduna şi voi avea ocazia.Stephen G.http://www.blogger.com/profile/05533139010689775386noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-4874264169072337899.post-54718403697678469772012-07-24T00:00:00.000+03:002012-07-24T00:00:07.511+03:00It's time for...Who loves ya, babe?<br />
<br />
<strong>The Beatles - Birthday</strong><br /> <iframe allowfullscreen="" frameborder="0" height="80" src="http://embed.trilulilu.ro/muzica-diverse/the-beatles-birthday-3" width="448"></iframe> <br /><a href="http://www.trilulilu.ro/audio/diverse" title="diverse"> Asculta mai multe audio diverse </a><br />
<br />
<div style="text-align: left;">
<span style="color: #676767; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: xx-small;"><span style="line-height: 21px;"><i></i></span></span></div>
<span style="color: #676767; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: xx-small;"><i>You say it's your birthday</i></span><br />
<span style="color: #676767; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: xx-small;"><i>It's my birthday too, yeah</i></span><br />
<span style="color: #676767; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: xx-small;"><i>They say it's your birthday</i></span><br />
<span style="color: #676767; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: xx-small;"><i>We're gonna have a good time</i></span><br />
<span style="color: #676767; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: xx-small;"><i>I'm glad it's your birthday</i></span><br />
<span style="color: #676767; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: xx-small;"><i>Happy birthday to you.</i></span><br />
<span style="color: #676767; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: xx-small;"><i><br /></i></span><br />
<span style="color: #676767; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: xx-small;"><i>Yes we're going to a party party</i></span><br />
<span style="color: #676767; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: xx-small;"><i>Yes we're going to a party party</i></span><br />
<span style="color: #676767; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: xx-small;"><i>Yes we're going to a party party</i></span><br />
<span style="color: #676767; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: xx-small;"><i><br /></i></span><br />
<span style="color: #676767; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: xx-small;"><i>I would like you to dance (Birthday)</i></span><br />
<span style="color: #676767; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: xx-small;"><i>Take a cha-cha-cha-chance (Birthday)</i></span><br />
<span style="color: #676767; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: xx-small;"><i>I would like you to dance (Birthday)</i></span><br />
<span style="color: #676767; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: xx-small;"><i>Dance</i></span><br />
<span style="color: #676767; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: xx-small;"><i><br /></i></span><br />
<span style="color: #676767; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: xx-small;"><i>I would like you to dance (Birthday)</i></span><br />
<span style="color: #676767; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: xx-small;"><i>Take a cha-cha-cha-chance (Birthday)</i></span><br />
<span style="color: #676767; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: xx-small;"><i>I would like you to dance (Birthday)</i></span><br />
<span style="color: #676767; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: xx-small;"><i>Dance</i></span><br />
<span style="color: #676767; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: xx-small;"><i><br /></i></span><br />
<span style="color: #676767; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: xx-small;"><i>You say it's your birthday</i></span><br />
<span style="color: #676767; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: xx-small;"><i>Well it's my birthday too, yeah</i></span><br />
<span style="color: #676767; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: xx-small;"><i>You say it's your birthday</i></span><br />
<span style="color: #676767; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: xx-small;"><i>We're gonna have a good time</i></span><br />
<span style="color: #676767; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: xx-small;"><i>I'm glad it's your birthday</i></span><br />
<span style="color: #676767; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: xx-small;"><i>Happy birthday to you!</i></span><br />Stephen G.http://www.blogger.com/profile/05533139010689775386noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4874264169072337899.post-826544355070332272012-07-21T13:40:00.000+03:002012-07-21T13:40:31.729+03:00Ponta e un birjarAseară s-a întâmplat să aterizez în faţa tv-ului şi să urmăresc o adunare ad-hoc în Craiova unde liderii USL îşi ţineau discursul megaloman împotriva lui Băsescu. Asta pentru că...ştiţi voi...l-au suspendat (iarăşi) pe micuţ.<br />
<br />
Dacă aţi mai citit pe-aici, ştiţi că Băsescu nu mi-e deloc simpatic, ba din contră. E o jigodie ordinară care probabil ar merita să înfunde veşnic puşcăria. Cu toate astea, acţiunile din ultimele săptămâni ale opoziţiei m-au lăsat mască.<br />
Evident că în România jocul politic este o glumă proastă, o harababură jucată numai de analfabeţi, cretini şi hoţi. Dar n-aş fi crezut vreodată că se vor da în aşa hal mănuşile jos şi vor începe toţi nenorociţii ăştia să se porcească între ei ca în curtea şcolii.<br />
<br />
În prostia şi ipocrizia lor (fără margini) mai au şi pretenţia ca noi, oamenii normali, să luăm partea cuiva în circul ăsta. Şi asta îmi jigneşte (mie cel puţin) foarte tare inteligenţa. Între Băsescu şi orice alt politician aflat de cealaltă parte a baricadei - nu este absolut nicio diferenţă. Hoţi? Da. Nenorociţi? Da. Mafioţi? Da. Ponta? Antonescu? Toţi.<br />
<br />
Aşa că să-l văd pe el, Victor Ponta, aruncând cu rahat în Băsescu, asta mă scârbeşte. Da, probabil că ăla merită toate acuzaţiile şi injuriile din lume. Dar nu vreau ca ele să vină de la unul care este de aceeaşi teapă cu el şi care la rândul lui ar merita acelaşi lucru. Pur şi simplu m-a dezgustat ochelaristul plagiator.<br />
<br />
Discursul de ieri a lui Ponta a sunat ca o îndoctrinare ţintită către toată prostimea României, prostime care îngroaşă serios rândurile populaţiei. E trist şi frustrant că toţi acei gură-cască vor avea drept de vot şi vor decide un lucru aflat cu mult peste puterea lor de înţelegere. Stăteau toţi ca nişte vaci fără creier ascultând la jegul ăla comunist cum repetă mereu cuvinte cheie care să le intre în cap fără prea mare efort precum unor neanderthalieni.<br />
<br />
Antena3 îmi provoacă zilele astea mai multă silă ca niciodată. Toate pipiţele de la ştiri zâmbeau triumfător şi se arătau foarte încântate de discursul Pontist (plagiat probabil de undeva), privindu-l ca pe ceva ok. Sunt dezamăgit de Mircea Badea pentru că s-a transformat dintr-un prezentator amuzant şi carismatic într-o armă care trage într-o singură direcţie.<br />
<br />
Eu nu văd luminiţa de la capătul tunelului. Ţara asta n-are cum să se facă bine. Chiar dacă prostimea din perioada comunistă începe încet-încet să se rarefieze, vin alte generaţii la fel de rele. Generaţiile Facebook, generaţiile celor care nu iau bac-ul, generaţiile ălora din articolul precedent. Tot ce văd e o beznă şi mă întreb încă o dată dacă ar trebui să continui să sper sau să încerc deja să sparg tunelul ăsta mizerabil şi să ies eu singur la lumină.Stephen G.http://www.blogger.com/profile/05533139010689775386noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4874264169072337899.post-11024408546623851642012-07-15T19:43:00.003+03:002012-07-15T19:43:59.708+03:00La mare...2012<iframe frameborder="0" src="http://www.stirileprotv.ro/lbin/video_embed.php?media_id=60593435&section=3&video_section_id=" style="height: 350px; scrolling: no; width: 400px;"></iframe><br />
<br />
Când îi văd pe cercopitecii ăştia scăpaţi la mare, mă bucur nespus că am revenit în Bucureşti. Nu că aici n-ar exista cocalarime...dar măcar se amestecă printre alţi mii de oameni perfect normali. Normal că ProTv-ul i-a căutat expres pe ăştia, dar chiar şi-aşa...<br />
<br />
Evident, când văd 40+ de grade pe widget-ul de pe desktop şi văd cum sfârâie asflatul de căldură, aş vrea să fiu totuşi în Constanţa şi să mă bucur de mare. Din fericire, există plaje şi pentru oameni ca mine. Sunt neamenajate, bine pitite, relativ virgine. Fără cretini, muzică, piţi şi alte asemenea.<br />
<br />
Da, număr zilele până când mă voi putea întoarce şi acolo.Stephen G.http://www.blogger.com/profile/05533139010689775386noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4874264169072337899.post-89727146444830738752012-07-13T23:21:00.001+03:002012-07-13T23:21:05.551+03:00ZbânţuialăHai că în seara asta mă simt chiar relaxat şi am chef de muzică veselă, lucru care nu s-a mai întâmplat de ceva timp.<br />
<br />
<iframe allowfullscreen="" frameborder="0" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/COvCPJGjaiE" width="560"></iframe><br />
<br />
Run! live to fly!<br />
Fly! to live!<br />
Do! or die!<br />
Won't you...run?!<br />
Live to Fly!<br />
Fly to live!<br />
Aces High!Stephen G.http://www.blogger.com/profile/05533139010689775386noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-4874264169072337899.post-89861310770499568922012-07-11T21:35:00.000+03:002012-07-11T21:35:14.905+03:00O săptămână alături de Europa FMÎn caz că nu ştiaţi, există un program numit Bursele Europa Fm. Cei de la postul de radio pun an de an la bătaie un stagiu de pregătire pentru cei selectaţi după nişte cv-uri+eseuri şi apoi după o rundă de interviuri. Din cei opt, patru cei mai buni vor lucra timp de trei luni în redacţie.<br />
<br />
Am fost foarte norocos să fiu şi eu printre cei opt. Micul meu CV, eseul încropit parcă din lipsă de inspiraţie şi scurtul interviu chiar au părut să convingă. Şi sunt recunoscător pentru asta. Din nefericire, nişte întâmplări neprevăzute au făcut ca să nu-mi pot termina cea de-a doua săptămână şi să trebuiască să părăsesc programul. Vă mărturisesc că a fost una dintre cele mai nasoale decizii pe care le-am luat vreodată. Nu intru acum în detalii legat de ce a trebuit să renunţ...o să vă zic altă dată.<br />
<br />
Dar chiar şi-aşa, am avut ocazia timp de o săptămână să stau câteva ore bune în redacţie şi să văd de aproape cum se lucrează la cel mai bun post din România. Munca la radio este foarte grea şi nu pot să am decât cea mai mare admiraţie pentru toţi oamenii de-acolo care lucrează necontenit pentru a oferi ştiri de actualitate de cea mai bună calitate. Pe lângă asta, ei ca oameni sunt grozavi. Extrem de prietenoşi, săritori şi ajutători. Chiar merită apreciaţi pentru efortul pe care-l fac întotdeauna pentru bursieri. Am putut să încerc să fac şi eu o frântură din ceea ce înseamnă munca în redacţia de ştiri. O scurtă ştire de maxim 30 de secunde este neaşteptat de greu de realizat pornind chiar şi de la un simplu comunicat de presă. Şi asta vine de la mine, care reuşesc să scriu la liber pagini întregi într-un timp foarte scurt.<br />
<br />
Credeam că am o voce destul de sigură dar a trebuit să lucrez foarte mult până când să fie decentă pentru înregistrat nişte teste. Ce încerc să spun este că deşi scurtă, experienţa asta a fost extrem de palpitantă, de edificatoare pentru mine ca om. Parcă reuşesc încet, încet să scot capul în lume. De parcă lovitura asta a maturităţii pe care am simţit-o acum ceva timp se hrăneşte în sfârşit din ceva. Nu mai pierd timpul aiurea, nu mă mai plictisesc acasă făcând nimic.<br />
<br />
A fost o experienţă care m-a făcut să fiu chiar mai modest faţă de propria mea persoană şi să realizez că nimic nu este uşor pe lumea asta şi că pentru absolut totul trebuie muncit. Mintea şi sufletul trebuie să fie împreună 100% în ceea ce facem.<br />
Probabil că va exista mereu o urmă de regret că nu am putut continua pregătirea asta dar chiar şi aşa voi preţui mereu momentele în care am apucat să fiu acolo.<br />
Chiar dacă nu vor citi niciodată asta, le urez baftă mai departe celor 7 rămaşi. Sunt nişte oameni super şi merită toţi să se bucure mai departe de Europa Fm.<br />
<br />
P.S. Ca o cireaşă de pe tort, este extrem de palpitant să-ţi dai bună dimineaţa cu persoane precum Monica Anghel sau Moise Guran, oameni pe care i-am văzut la tv încă de mic copil.Stephen G.http://www.blogger.com/profile/05533139010689775386noreply@blogger.com0