Metallica : Death Magnetic - The Review

Asezati-va confortabil. Ar putea dura ceva...sau sariti peste articol. Desi o sa pierdeti...

Am ascultat pentru prima data o melodie de la Metallica prin...1998. Eram un ciutanel care doar ce intrase in clasa I si care habar n-avea ce e ala rock. Eram insa mare fan 3SE si L.A. Primul cantec ascultat...One de pe ...And Justice For All - dragoste la prima auditie. Superba la prima ascultare, melodie preferata pana in ziua de azi. In clasa a 7-a am inceput sa ascult rock ca lumea. Adica am variat stilul si am redus din vechiurile playlist-uri (cea mai mare parte fiind ceva rap-hip-hop). Metallica a devenit in scurt timp trupa mea preferata si inca este. Concertul din 23 iulie nu a facut decat sa intareasca acest lucru.
Imi place tot ce a scos Metallica de-a lungul a 27 de ani de muzica. Pe primele locuri in preferintele mele se numara albumele ...And Justice For All si Ride the Lightining urmate indeaproape de Master of Puppets si The Black Album. Restul se aseaza aleatoriu in spate : Kill 'Em All, ReLoad, St.Anger, Load, Garage Inc.
Ei bine, din 2003 de cand a iesit ultimul album - St.Anger - au trecut 5 ani si James Hetfield (voce, chitara ritmica), Lars Ulrich (tobe), Kirk Hammet (chitara solo) si Robert Trujillo (bass) s-au intors in studio undeva prin 2006 pentru a scoate pe 12 septembrie (piratat cu cateva zile mai devreme) cel de-al noulea lor album. Death Magnetic.

*

Precum stiti, DM a fost promovat masiv de Metallica incepand cu luna mai cand au inaugurat site-ul Mission:Metallica prin care au oferit fel si fel de asa-zise bunatati. Evident ca miscarea a tintit sa puna bine trupa cu internautii mai ales dupa scandalul cu Napster din 2001 cand trupa a dat in judecata un site pentru ca le pirata intreaga discografie. In fine, materialele de pe Mission Metallica au fost mai mult sau mai putin interesante. Erau anumite poze si filmulete haioase sau interesante prin continut dar si foarte multe clipuri plictisitoare care nu incalzeau pe nimeni. Eu am incetat sa le urmaresc imediat ce a aparut primul single. Pur si simplu devenea o pierdere de timp. Albumul se anunta bun, ce rost mai avea sa vad preview-uri cu nimic?
Este primul album la care trupa lucreaza cu noul bassist - Rob Trujillo dupa plecare lui Jason Newsted in 2001. N-as putea spune cat a contribuit el la acest album. Hetfield spunea ca mai mult decat Newsted in 14 ani. E o declaratie destul de urata...mai ales pentru ca Newsted era un mare artist, mai ales live. Rob e un bun bassist dar nu se va putea compara niciodata cu spectacolul pe care-l facea Jason la concerte. Trecand peste asta, Death Magnetic este un album neaspteptat de bun. Vine dupa un album mai putin apreciat - St.Anger - si vine plin de solo-uri la chitara si versuri ceva mai bune.

*

Analiza pas cu pas...

That Was Just Your Life - este piesa de deschidere a albumului si e foarte puternica, asa cum trebuie sa fie orice piesa numarul 1. Poate aduce aminte de Blackened de pe ...And Justice for All, avand pana la un moment dat cam aceeasi structura. Riff-ul e foarte suparat si rapid. Primul solo o ia la goana cu tot cu cel care aude, semn ca Hammet inca poate...si poate bine. Urmeaza apoi un duel intre chitari unde James si Kirk se iau la intrecere. N-as putea spune cine castiga. Poate doar melodia are de castigat pentru ca este excelenta. Tobele lui Lars suna bine aici, momentele cand sunt foarte repetitive sunt bine alese si alterneaza ritmul intr-un mod echilibrat.

The End of the Line - este prima piesa de pe album care se ghideaza dupa principiul : intro - riff - versuri - refren - solo complex - outro. Riff-ul din intro a fost auzit prima data in 2006 intr-un concert din Seoul unde trupa a cantat un demo numit The New Song a.k.a Death is not the End. Cu exceptia acelei portiuni, piesa n-are nimic in comun cu acel experiment live. Exista si un fel de tentativa de backing-vocal de la Rob Trujillo. Versurile se preling rapid pe langa instrumente. Mesajul nu are cine-stie-ce profunzime dar intra bine in atmosfera. Exista un moment lent in ultimul sfert al piesei dupa care izbucneste din nou intr-o nebuneala heavy pana la sfarsit.
Broken, Beat & Scarred - Riff-ul face toti banii. Are o usoara tenta orientala si suna foarte, foarte cool. O parte din refren : We Die Hard e probabil pentru scepticii care tot zic ca Metallica nu mai exista de nu-stiu-cati-ani. Oh, dar stati ca exista...si astea trei piese sunt doar inceputul. B,B & S e structurata dupa acelasi principiu ca si mai sus.

The Day That Never Comes - am analizat-o destul aici. Mai tin sa adaug ca imi este inexplicabil de ce Metallica a ales piesa asta ca prim-single. E un cantec bun dar pe album exista altele mai bune care ar fi meritat promovate. Intre timp a aparut si videoclipul, pe care-l aveti mai jos :



Tot nu inteleg ce are Metallica cu denumirile astea obscure de genul : The Thing That Should Not Be, The Unnamed Feeling, The Day That Never Comes. Repet : a nu se intelege ca nu-mi place.

All Nightmare Long - parerea mea e ca e cel mai bun cantec de pe Death Magnetic. Intro energic, apoi intra chitara electrica peste, alaturi de niste baterii excelente marca Lars Ulrich. Iti vine un chef nebun de headbanging cand il auzi pe James numarand : one, two, three...urmat imediat de o explozie heavy . Refrenul este unul dintre cele mai catchy de pe intreg albumul : "Hunt you down without mercy/ Hunt you down all nightmare long/ Feel us breath upon you face/ Feel us shift every move we trace". In ultimul sfert exista un scurt moment de tacere dupa versul : "This is your confession" si bang! intra din nou refrenul. Pur si simplu genial! Este exact genul de cantec pe care-l asteptam de la 'Tallica dupa atatia ani.

Cyanide - Metallica au cantat in premiera Cyanide la Ozzfest anul acesta. Aici putem auzi o mica contributie marca Rob Trujillo cu o bucata de bass+baterie. Din nou mi-au placut foarte mult tobele lui Lars aici. Foarte energice si variate. Refrenul mi-a ramas destul de repede intiparit in minte : Suicide, I've already died/ You're just the funeral/ I've been waiting for/ Cyanide, /living dead inside/ Break this empty shell forevermore. Cantecul mai are si un bridge unde James canta foarte curat acompaniat de propria chitara. Acel moment detine versuri de cea mai buna calitate marca Hetfield.

The Unforgiven III - povestea poate fi interpretata ca fiind fortata. Am avut The Unforgiven pe The Black Album, o super balada atat heavy cat si melodioasa. Pe albumul ReLoad (6 ani mai tarziu) a aparut The Unforgiven II care a beneficiat de un videoclip asemanator ca o continuare. Sunt curios daca si III-ul va avea acelasi gen de ilustrare . Daca in prima piesa aveam So I dub thee Unforgiven iar in a doua Cause you're unforgiven too, aici avem multe Forgive me-uri.
Este piesa mea preferata dupa All Nightmare Long pentru ca este superba cap-coada si una din cele mai bune balade facute vreodata. Este structurata cu versuri heavy si refren slow. In intro avem o bucata la pian urmata de un moment orchestral dupa Ennio Morricone cu al sau "Ecstasy of Gold" . Versurile sunt pur si simplu ametitoare si indeamna la visare iar vocea lui James atinge cote inimaginabile. Solo-ul este incredibil . E ca si cum Kirk Hammet a introdus in solo-ul asta toata jalea, furia si frustrarea de pe St.Anger (unde n-au existat solo-uri la chitara). Chitara sa plange si plange minunat. Piesa se incheie pasnic cu aceleasi versuri deosebite : Set sail to sea but pulled off course /By the light of golden treasure/ How could he know this new dawn's light/ Would change his life forever ; How can I be lost/ If I've got nowhere to go?/ Search for seas of gold/ How come it's got so cold?/ How can I be lost/ In remembrance I relive/ So how can I blame you/ When it's me I can't forgive?

The Judas Kiss - intro - riff - versuri - refren super-misto - solo - outro. Acelasi principiu care nu da gres. Super-cantec! Bow down/ Sell your soul to me/ I will set you free/ Pacify your demons/ Bow down! /Surrender unto me/Submit infectiously /Sanctify your demons/ Into abyss/ You don’t exist/Cannot resist the Judas kiss. Dupa un solo rapid urmeaza un bridge si apoi inca un solo la fel de nebunesc. Nu-ti mai ramane decat sa ridici "coarnele diavolului" in aer, sa dai din cap si sa spui : Metallica baby! \m/ @____@ \m/

Suicide & Redemption - este piesa nr.9. Daca e ultima sau penultima, atunci e instrumentala dupa modelul Metallica anilor '80. E drept ca dupa niste cantece atat de misto precum All Nightmare Long, Unforgiven III sau Judas Kiss parca nu te mai impresioneaza asa tare instrumentalul asta. Dar S&R e muncita si complexa. Nu stiu de ce o tot vad pe coloana sonora a unui film.

My Apocalypse - cea mai thrash piesa de pe album. Cam aiurea ce bate Lars la tobe. Adica e rapid dar uneori parca-ar fi muzica house. Eh, nici chiar asa. James mentioneaza cuvintele "Death Magnetic" in versuri. Fraza "Death Magnetic / Pulling Closer Still" ar fi fost tare potrivita la un promo pentru album. In rest avem un James care le zice bine cu vocea - repede si ragusit si un Kirk ale carui degete n-au stare.

*

Si asa se incheie albumul.
Nu stiu cat de logic e titlul albumului. Death Magnetic. Moartea - ca un magnet ce ii atrage pe toti cei din jur. Metafora e reusita dar nu stiu cat se integreaza in piese si in mesajul pe care le transmit ele. Chiar daca nu fac parte din album merita mentionate si celelalte 2 creatii ale trupei cu Trujillo in componenta : instrumentalul Ecstasy of Gold cover facut ca omagiu la adresa lui Ennio Morricone oentru ca ei folosesc bucata ca intro de mai bine de 20 de ani. De altfel, 'Tallica a facut un cover Iron Maiden ca tribut pentru piesa Remember Tomorrow. Puse laolalta cu cele 10 piese magnetice aceste 2 creatii se integreaza bine in decor.

Concluzionez prin a spune ca e un album extraordinar de bun. Poate chiar cel mai bun material pe care l-au scos de la The Black Album incoace. Fanilor heavy-metal care nu le vor placea acest album...pai nu stiu ce sa le mai zic. Poate au un fix cum ca orice-ar scoate Metallica e naspa. Asta e...nu poti sa-i convingi pe toti. Daca St.Anger ar fi fost scos de o alta trupa, ar fi fost un album foarte apreciat de toata lumea, inclusiv de cei care injura acum acea parte discografica a Metalicii. Probabil ca si cu Death Magnetic ar fi la fel. Doar ca el e deja un album extraordinar!