Cred ca titlul asta a devenit un cliseu, atunci cand te pregatesti sa spui ceva de Iron Maiden si de concertul lor de la Bucuresti de pe 4 august. Dar pe cuvant de cercetas ca eu am spus-o cu luni in urma. Pe bune! Uite-aci! Ideea e ca s-a facut 3 august, eu am luat trenul (incredibil de aglomerat) catre Bucuresti si m-am pregatit psihic pentru concertul trupei mele favorite de dupa Metallica. Mai stie cineva de cand asteptam concertul asta? Cred ca istoricul blogului ne duce undeva inapoi pe la 13 decembrie 2007. Pfiuuu. Ce-a mai trecut timpul.
In fine, 4 august - ajung la stadionul Cotroceni - afara e cald de crapi. Am ajuns sa cunosc ambele extreme in Bucurestiul asta obositor si foarte aglomerat. Intru pe stadion, imi iau tricou (Eddie looks fuckin' evil on my chest...hope that doesn't sound gay) si apa. Multa apa. Si as mai fi baut apa dar vazand cozile de la WC-uri, am lasat-o mai moale. Spre deosebire de Metallica, nu m-am plictisit prea tare in tribuna ca a intrat repejor in prim-plan Lauren Harris. Tipa nu a excelat, dar a sunat mai bine ca The Sword. Nu prea am auzit ce voce are dar muzicienii de langa ea erau destul de buni. Bassistul avea stil. Ah si de-abia a doua zi am descoperit ca Lauren este fiica lui Steve Harris, bassistul si fondatorul celor de la Maiden. Termina tipa de cantat (in picioarele goale pe scena care a fost ulterior maturata pentru intrarea Iron-silor) si intra Trooper, o formatie denumita dupa melodia britanicilor de pe albumul Piece of Mind si intemeiata undeva in preajma vizitei din '95 a "masinii de tortura". Eu ii vazusem la TVR2 in primavara si mi-au placut, nu suna deloc rau. Auzindu-i live, m-au impresionat. Desigur, era sansa lor unica in viata sa deschida pentru Iron Maiden, si unde altundeva daca nu in Romania? Solistul e foarte, foarte tare. O combinatie de Bruce Dickinson si Rob Halford (la scara redusa, desigur). A reusit niste tipete foarte cool acolo pe scena.
Buun. Ajungem la punctul culminant al serii. Theeeeee Iron Maideeeen sunt pregatiti sa intre pe scena. Pe ecranele imense de langa scena ne sunt aratati ei cum au aterizat la Bucuresti, pe fundal ruland Transylvania care ma gandesc ca suna mai bine in Romania. Apoi are loc "Churchill's Speech" pentru ca sa erupa in Aces High in cateva clipe. Prima senzatie...nebunie! Bruce Dickinson - solist , Steve Harris - bass, Nicko McBrain - tobe , Dave Murray, Janick Gers, Adrian Smith - chitara. Yaaaaaaaay!!!!! Sar nebuneste, urlu. Doar e Maiden. Dupa cateva momente descopar ca exista o problema...se aude foarte, foarte prost. Aproximativ la fel ca la trupele din deschidere. Ceea ce nu era bine, evident. Bass-ul, tobele si chitara ritmica sunt date mult prea tare incat mi-e greu sa deosebesc vreun solo. Doar vocea lui Bruce e destul de puternica sa rasune foarte misto. Imi zic ca se vor regla lucrurile dar si la (de altfel excelenta) Two Minutes to Midnight exista aceeasi problema. Intro-ul cantat de Gers era aproape nedescifrabil. Da! Am cantat din toate puterile refrenul, alaturi de intregul stadion dar restul melodiei era greu de distins. A urmat Revelations, la care publicul si-a aratat pentru prima data cheful de a face spectacol ; The Trooper (Bruce costumat in..."trooper" presupun, fluturand steagul GB-ului) - o bijuterie de piesa, de la care n-am reusit sa aud riff-ul absolut deloc. Bruce a luat apoi o pauza pentru a se adresa publicului. Ca un adevarat showman, Dickinson a trezit tot stadionul la viata, facandu-ne pe toti sa exclamam Maiden! si sa aplaudam pret de cateva minute bune. Urmeaza Wasted Years. Aceeasi problema, se aude in continuare foarte prost. Asta nu ma impiedica insa sa cant refrenul. A continuat cu The Number of the Beast - cui dracu' (ha, ha, ca sa vezi taman la cantecul asta il mentionam si pe el) ii mai pasa de sonorizare? 666, artificii si Michiduta pe scena. Spectacolul este senzational !!! Au urmat Can I Play With Madness, Rime of the Ancient Mariner(draguta povestioara cu experienta lui Bruce de la Constanta, dar cantecul mi se pare si acum exagerat de lung si plictisitor pe alocuri), Powerslave(din nou n-am putut auzi o bunaciune de riff) si Heaven Can Wait(a existat un moment cand niste spectatori au fost adusi pe scena sa cante niste ooo-ooo-uri langa Steve Harris).
Trupa da tonul la 3 piese care ma scot din amorteala. Run To The Hills (pe-aici mi-am pierdut vocea cam de tot), Fear of the Dark (piesa mea favorita de la Maiden-all time si excelent cantata in colaborare cu un public minunat) si Iron Maiden(o varianta "mumificata" a lui Eddie completeaza decorul de stil egiptean). Urmeaza asa zisul encore cu Moonchild, The Clairvoyant(intro-ul la bass mi-a spart timpanele dar il vedem o varianta robot a lui Eddie plimbandu-se pe scena...priceless) si Hallowed Be Thy Name( n-am inteles mai nimic din solo-uri). Apoi Bruce ne zice noapte buna si la doua minute dupa ce Nicko isi arunca betele in public, scena incepe sa fie stransa. Like wtf?!?! Le era chiar atat de greu sa revina pentru 5 minute sa se lase aplaudati de publicul ala minunat?
In concluzie, mi-a placut concertul dar sonorizarea a lasat de dorit. Nu stiu exact ce s-a intamplat dar de multe ori imi era greu sa realizez ce se canta. Doar Fear of the Dark as spune ca s-a auzit acceptabil. Cel putin asa am remarcat din pozitia in care ma aflam eu. Trupa a fost excelenta. Au fost destul de entuziasti iar Bruce a fost genial ca de obicei. A alergat, tipat, glumit, gesticulat. Nu mai vorbesc de modul in care a cantat. O super-voce care si la 50 de ani duce la fel de bine niste cantece destul de greu de executat pentru oricine. In schimb, au fost foarte mecanici. Dupa fix 2 ore ei au plecat...de tot. Nici 5 minute nu au putut sa mai stea pe scena, la chemarea aplauzelor asa cum a facut Metallica, de exemplu...
Daca mergeti la Raty pe blog o sa vedeti o cronica 360 de grade diferita fata de a mea, dar probabil pentru ca eu am comparat concertul cu cel al Metallicii, sunt un pic dezamagit. Am fost si inca sunt entuziasmat ca m-am aflat acolo dar...ceva a lipsit si principala dezamagire este sonorizarea, care a fost la limita dintre decent si prost.
Chiar si asa, nu voi uita niciodata momentele excelenta petrecute acolo. Spectacolul oferit a fost fabulos daca luam in calcul scena, decorurile, artificiile si pe Bruce. Up the Irons!
Sa vedem acum daca ajung la Apocalyptica.
2 comentarii:
Misto.
Eu am renuntat deja la Apocalyptica, la asta contribuind si faptul ca anul asta se asteapta mult mai putina rocarime la Stuf decat anul trecut. Deci, mai multa punkerime si manelime, deci naspa.
A, da, si nasol ca n-ai prea auzit chitarele, asta ar cam fi schimbat problema si pentru mine. La solo-urile lui H am bagat cel mai tare headbanging.
Trimiteți un comentariu