Durere nedureroasa

Am racit. Habar n-am cum e posibil si tot timpul spuneam ca e ridicol sa racesti in timpul verii, mai ales ca afara sunt 30 si ceva de grade. Eu sunt ridicol...fiindca am racit. Ceea ce e aiurea e ca nu e o raceala obisnuita. Am o durere de cap foarte ciudata, gatul imi este incins, ma simt foarte obosit si pur si simplu n-am chef de nimeni si nimic. Incep sa descopar ca scriind, incep sa ma simt un pic mai bine.

Mai stiti ce entuziast eram despre plaja si vremea frumoasa care se revarsa asupra Constantei? Ei bine, a trecut. Sa nu aud de plaja. Nu mai suport sa ajung acolo si sa aud muzica house si nici sa fac baie in apa aia jegoasa. Badea citea odata ca apa marii din Mamaia e de cacat...la propriu. Uneori am impresia ca asa e. In plus, nu sunt genul care sa stea tolanit cu orele si sa doarma sub soare. Atat de putina miscare ma face sa innebunesc. Nu geme energia in mine si nu sunt hyper-activ dar parca nici sa pierd 3-4 ore sub soare nu suport. De fapt caldura amestecata cu praful asta ma fac sa ma tolanesc in pat infasurat intr-un prosop si sa schimb canalele aleatoriu. E jalnic din partea mea dar sa nu uitam...sunt bolnav.

Vine scoala. Oana ma intreba daca nu cumva ma sperie gandul asta. Las-o sa vina! am spus eu. Mi-ar prinde bine putina nebuneala exercitata de scoala. Stiti la ce ma gandesc cand vine vorba de 15 septembrie? Nicidecum de scoala ci de "Death Magnetic". Da, am devenit obsedat. Urmarind zilnic site-ul Mission:Metallica poate duce la astfel de obsesii. Revenind la scoala, ma gandeam ca nu mi-ar prinde rau putina stimulare, putin stres. Cate putin din ce am urat timp de 9 luni.

Norvegia si Rusia joaca foarte frumos in finala olimpica de handbal. Habar n-am de ce mentionez asta aici...asta e un articol de pus in "Psycho". Presupun ca si ele imi mai alina durerea.

Va veti intreba (asta daca nu ati inchis blogul si ati schimbat pe OTV, unde pun pariu ca e mai interesant ca pe-aici) ce naiba ma doare. Chestia e ca nu ma doare nimic. Nici fizic si nici sufleteste. Am o durere venita din adancul meu. O durere total neobisnuita si care nu poate fi descrisa. Atunci de ce am mai scris asta ? Nu stiu. Sunt dominat de sentimentul ca sunt inutil si ca nimic din ce as putea sa fac nu ar avea vreun folos in lumea asta. Dar pana la urma eu fac totul - nu pentru lume ci pentru mine. Ah, asa se explica. Totusi acest articol nu inseamna nimic pentru mine asa ca nu-i gasesc rostul. Ah, ba da! Va aduceti aminte? Ma face sa ma simt mai bine atunci cand scriu. Totul are un rost.

Vara e ciudata...

Si nu uitati...eu sunt bolnav.