Planuri

Nu neg in vreun fel ca a fi in clasa a 12-a nu e un eveniment important, un pas decisiv in viata s.a.m.d. Totusi am impresia ca foarte multa lume din jurul meu exagereaza cu chestia asta. Ok, discuti o data, de doua ori. Dar nu reiei acelasi subiect de cateva ori pe zi! O sa ajunga un fel de obsesie.

Exista doua categorii de persoane (eu sunt rarisimul de categoria a 3-a, va zic imediat si de aia). Fie alea care stiu ce si cum vor sa faca, astfel incat au totul gandit dupa un plan aproape matematic. Sunt destul de mandrii cand raspund in fata celor care-i intreaba ce au de gand pe viitor. Ba mai mult, de regula odata porniti...se opresc greu - astfel incat te uiti la ceas si constati uluit ca tocmai au trecut...5 minute!

A doua categorie sunt cei foarte indecisi. Nu stiu exact care le sunt cu adevarat optiunile si au tendinta de a oscila in cel mai ciudat mod... Hm...poate ma fac avocat, sau poate astronaut sau de ce nu biolog marin? E ciudat totusi sa nu stii macar orientativ unde te-ai potrivi ca abilitati si personalitate.

A treia categorie (dar sa nu mai ziceti la nimeni de ea, e secreta) sunt cei ca mine. E posibil sa nu mai fie nimeni ca mine...dar daca sunt, cu atat mai bine. Eu incerc sa privesc totul cat mai relaxat. Stiu cam in ce zona de interes m-as aseza, exista momentan in jur de 3 optiuni realiste pentru mine. Asta nu inseamna ca sunt decis 100% si gata, acum astept sa vina Bac-ul. Mi se pare cam bizar mai ales ca eu ma schimb ca om de la luna la luna, in sensul ca invat permanent lucruri noi, imi formez noi pareri - inca separ noutatile pe masura ce le intalnesc in -bun- si -rau-. Stefan-ul de acum nu seamana deloc cu cel din luna Mai si categoric nu va semana cu cel din luna (sa zicem) ianuarie. Ce sa fac? Asta-s eu.
Iau fiecare zi in parte, calm - fara precipitatii si neuroni mancati aiurea pe niste lucruri care nu pot fi controlate chiar in momentul asta.

Parerea mea e ca pentru a trece cu cat mai multa gratie printr-un an terminal, ai nevoie de mult echilibru. Nu te calugaresti dar nici nu mergi dupa principiul "it will work out somehow" (desi eu in general ador motto-ul ala, Shaman King ftw!). Calm, calculat si cu o pregatire medie...bacul n-ar trebui sa fie o problema.
Mi-aduc aminte cat am muncit eu pentru capacitate(sau cum naiba-i zicea, teste nationale) si cat m-am dat cu capul de pereti dupa pentru ca ma consumasem prea mult, atat fizic cat si psihic si ratasem o gramada de timp care ar fi putut fi valorificat si altfel. Nu zice nimeni ca nu e bine sa inveti...dar s-ar putea sa uiti ca soarele inca straluceste pe cer si ca totusi nu vine niciun bau-bau. Singura noastra limita este propria persoana.

P.S. Cica luni nu se fac ore. Greva. How cool is that?

Bla bla bla

E chiar naspa sa nu ai net doua zile. Si eu care intr-un timp ma gandeam ca RDS-ul din Constanta are niste servicii aproape ireprosabile. Ha!
Pana una alta va las sa-i ascultati pe baietii astia...amandoi sunt chitaristi (duh!) intr-o formatie numita Children of Bodom. Preety cool stuff. Chestii mai mult sau mai putin interesante...de maine!

Just another star

They were both staring at the sky. It was rather weird for them to sit like that without speaking. it was also getting late. A bit too late... They both knew that but they were too tensed to try and break the silence.
Finally, Ryan spole:
"Well I guess it can't be helped !"
She threw a fierce and angry look at him.
"C'mon Jess, he cried, it's not like we can control this thing."
"This is all your fault" she almost yelled at him.
"It's not like you would make a compromise for this to be over. And I totally understand that - I wouldn't either.
Another moment of total silence. Then came Jess' turn to speak:
"But I don't want us to go to different colleges, to different states. It would be a sudden end to everything."
"I don't like it either, but it's about our dreams - after they come true, we'll be seeing each other more often. Cross my heart and hope to die - you'll still be my best friend."
Suddenly she kissed him on the cheek.
"That was new!...and sweet!" said Ryan.
Jess smiled at him and they both watched a falling star.

The star looked senseless at them. Although she passed near them in less than five seconds, she heard the whole conversation.

Hundreds of miles farther, she saw another interesting scene. Miles was ready to blow into his 16-shaped candle. He looked around. Dozens of persons...they all hugged him, smiled at him, bought him presents but he couldn't tell which person he really knew that better...as a friend, a true one. Everybody was there because of his mother, not because of him. He felt nothing but sadness and lonelyness.

But there were so many guests...the star could not understand why Miles felt that way.
She moved on faster, feeling the head growing higher and higher.

Then she saw Chris. Chris was bursting into tears as he saw his father leave...probably forever. He had the painful sensation that it was all his fault, although it was not true.
The star was intrigued. How could money (as she knew that was the reason) be more important than his own child? She didn't understand the mixed feelings that she saw and how could something like that be so important to those people.

Then it ended. She bursted into fire leaving nothing but dust. Dust and a confussed perception on human feelings. There seemed to have all the time in the world, not rushing anywhere and still they suffered - they still weren't happy.
"How come?" - she asked just before nothingness came.

Epilog

10. Epilog

Ei bine, cam asta a fost! Sfarsitul (mai mult sau mai putin previzibil, depinde).
Multumesc inca odata tuturor celor care si-au facut timp sa citeasca si in special fanei nr.1 al acestei nuvele (tnx Sunet!)
In continuare pentru oricine altcineva care mai da peste aceasta nuvela...parerile sunt binevenite, fie ele rele sau bune.
E posibil sa fie mici diferente intre ultimile capitole si cele mai vechi (scrise cam acum un an). De-a lungul timpului mi-am facut timp sa mai corectez una alta, dar nu garantez ca am scapat peste tot de typo-uri, greseli de ortografie sau pur si simplu fraze ilogice sau fara sens.
In originalul meu din Word, am niste fonturi destul de misto pe care le-am folosit, dar din pacate Blogger nu le poate reproduce. Daca cineva doreste o copie mai aratoasa, mai corectata si mai usor de citit, lasati-ma sa stiu.

Daca e cineva curios, o sa las si titlurile cantecelor (da, sunt cantece) de unde am luat versuri/alte indicii pe care le-am folosit fie la inceputurile capitolelor fie in mijlocul actiunii. Acestea sunt urmatoarele:

1. Metallica - Master of Puppets (deschidere in Prolog, Epilog si capitolele 1 si 6)
2. Agalloch - Dead Winter Days (deschidere in capitolul 2)
3. Judas Priest - The Ripper (aluzie in capitolul 2)
4. Godsmack - Serenity (deschidere in capitolul 3)
5. Iron Maiden - The Number of the Beast (indiciu in capitolul 3)
6. Iron Maiden - The Wickerman (deschidere in capitolul 4)
7. Led Zeppelin - Stairway to Heaven (indiciu in capitolul 4)
8. Helloween - Victim of Fate (deschidere in capitolul 5)
9. Metallica - Sad But True (indiciu in capitolul 5)
10. Cargo - Baga-ti mintile-n cap (aluzie in capitolul 5)
11. Pantera - Walk (indiciu in capitolul 6)
12. Katatonia - Ghost of the Sun (deschidere in capitolul 7)
13. Bullet For My Valentine - Cries in Vain (deschidere in capitolul 8)
14. Moonspell - Nocturna (deschidere in capitolul 9)
15. Nightwish - Slaying the Dreamer (indiciu in capitolul 9)
16. Vama Veche - Hotel Cismigiu (indiciu in capitolul 9)

Puteti sa luati lista ca pe un soundtrack.
In rest a mai existat o mica aluzie la romanul Shining de Stephen King (n-as putea spune exact pe unde) si una la adresa lui Richard Ramirez - tipul care m-a inspirat de la bun inceput sa scriu chestia asta.
Cam asta e... :D

Megadeth - Endgame

Ma enerveaza la culme comparatia dintre Megadeth si Metallica. Este de multe ori inutila si argumentele aduse sunt dintre cele mai idioate. Mustaine a facut parte din Metallica...da, pentru cateva luni! Luni, nu ani, nu decenii. Cateva luni. Nu a inregistrat nimic niciodata cu trupa dar a lasat intr-adevar cateva cantece foarte bune in urma inainte sa fie dat afara.
Dave Mustaine este un chitarist extrem de talentat, asta n-are cum sa o conteste cineva. Are o viziune buna asupra muzicii, un stil propriu destul de interesant. Dar sa spui ca Metallica nu a mai fost buna odata ce Dave a fost dat afara sau ca odata ce nu au mai avut ramasite din inspiratia lui Mustaine au inceput sa scrie muzica proasta - asta este de-a dreptul aberatie.

E de altfel foarte aiurea ca aproape mereu cand se vorbeste de Megadeth, se aduce in discutie si Metallica. Lumea le compara ca si cum intr-adevar ar exista o concurenta intre ele (probabil si Mustaine inca crede asta). Culmea ca atunci cand cineva vorbeste in schimb de Metallica, rareori se aduce vorba de Megadeth. Intelegeti unde bat? Culmea, cad si eu in pacatul asta. Daca lumea le tot compara, eu de ce sa nu o fac?
Metallica este trupa mea preferata. Megadeth ascult doar baza - clasicele lor. Oricat de subiectiv as putea fi, oricine cu putina viziune ar vedea ca per total Metallica este o trupa mai buna. Ca sa fii bun nu trebuie neaparat sa canti 100 de note pe secunda intr-un solo la chitara si sa abordezi doar teme lirice fie foarte naive, fie foarte pesimiste.

Dar sa trecem peste asta, ideea e ca Endgame a fost indelung laudat de Mustaine si probabil ca orice fan Megadeth ar vedea albumul ca pe ceva excelent. Sunt si eu de acord ca suna bine - un album muncit - dar caruia ii lipseste ceva, o explozie - un ultim dram de inspiratie ca sa nu-l faca sa fie prea comun. Aici parerea mea ca nu prea le-a iesit. Sigur, e thrash! Thrash de buna calitate, de acord! Dar nu are nimic deosebit, nimic din ce nu am mai auzit pana acum.

Albumul se deschide cu Dialectic Chaos - un instrumental de doua minute - care din punctul meu de vedere este cam a doua piesa ca valoare de pe Endgame, desi ea se vrea mai mult a fi un intro pentru ceea ce urmeaza...adica This Day We Fight. Prima impresie pe care o am e legata de voce. Niciodata nu mi-a placut cum canta Mustaine. Nu are nimic catchy. A devenit solist probabil pentru ca Megadeth era copilul sau, creatia sa, si evident ca a vrut sa fie front-man-ul. Si acum ascultand piesele de pe Endgame, vocea lui (aproape neschimbata dupa atatia ani) ma lasa rece, e pur si simplu inexpresiva. Piesa nici ea nu-mi spune prea multe, in afara de faptul ca e foarte rapida.

44 minutes are un intro tipic metalului anilor '80, lucru care chiar mi-a placut. Dar apoi se intampla ceva cu piesa. Mai ales riff-urile - mi-aduc aminte de Bullet for my valentine, indeosebi ceva de pe Scream Aim Fire (un fel de mix) - solo-urile la fel. Daca n-ar fi vocea inconfundabila a lui Mustaine, chiar as crede ca ascult ceva de genul asta. Interesanta abordare...mai degraba cred ca Bullet s-au inspirat cate putin si din stilul Megadeth, asa cum au luat putin si de la Metallica si Maiden. Dar asta a fost prima mea senzatie.
Urmatoarele piese 1320, Bite the hand si Bodies nu au iarasi nimic deosebit. Sunt rapide, pline de solo-uri si nu depasesc 3-4 minute.
Per total veti observa ca Endgame este un album scurt, osciland undeva intre 40 si 50 de minute. Mustaine s-a multumit sa faca ceva simplu dupa reteta proprie.

Title-trackul Endgame mi s-a parut de-a dreptul dezamagitor. Chiar ma asteptam la ceva mai deosebit, ca doar na, poarta titlul albumului. Singura diferenta este ca are un ritm ceva mai scazut fata de restul pieselor.
Urmeaza singura balada de pe Endgame. Un nume tare complicat - The Hardest Part Of Letting Go...Sealed With A Kiss. Acum nu ca as vrea sa critic prea tare. Spre exemplu, imi place A Tout Le Monde - e o balada foarte reusita, la fel si In My Darkest Hour (daca poate fi considerata balada) dar asta cu nume lung de mai sus...nu stiu, poate ca Mustaine nu e facut sa scrie astfel de chestii. Instrumental suna ok, dar versurile sunt...ciudate. Cred ca sunt putin lipicioase, asa. Chiar un pic cam cheesy.

Head crusher este cea mai buna piesa de pe acest album. Punct! Din pacate versurile sunt destul de plictisitoare si videoclipul (pe care-l veti vedea mai jos) este de-a dreptul slab si cliseistic. Nu stiu de ce trebuie sa se asocieze wrestlingul cu metalul, mie nu mi-a suras niciodata combinatia.
Ultimele doua piese - How the story ends si The Right To Go Insane sunt mai mult ca niste fill-ere, ca sa iasa numarul de piese de pe album. Desigur, multe dueluri solo intre Mustaine si Chris Broderick - dar devin plictisitoare dupa o vreme - adica am inteles principiul inca din primele 2-3 piese.

Nu spun ca Endgame este un album rau, dar categoric nu este ceva inovator. Sirius spunea ca este foarte, foarte greu sa mai inovezi ceva in thrash si poate are dreptate. Poate din cauza asta Metallica a ales sa faca 2 albume hard-rock (albume pe care eu le ador de altfel) si unul de heavy-metal (poate mai putin reusit, dar deosebit in felul sau) . Poate de asta este Death Magnetic atat de bun - pentru ca a fost o noua eliberare creativa din partea trupei intr-un stil pe care-l abandonasera de ceva timp.

De altfel eu cred ca la fel ca in cazul lui Axl Rose, si Mustaine ar trebui sa-si redenumeasca trupa in Megadave (da, stiu - veche gluma). Mi se pare foarte bizar cum cel mai vechi membru pe langa Dave este bateristul (Shawn Drover) este din 2004! Fuge lumea de tine, Dave?

In concluzie, ascultati Endgame. O data de doua ori...alegeti 3 piese si mergeti mai departe. Eu asa am facut. Decat daca sunteti fani Megadeth, atunci vi se va parea un album excelent si nu o sa neg asta. Este o demonstratie de forcing din partea lui Mustaine. Inca poate sa faca muzica, asta e cert.