Nu obisnuiesc sa scriu aici despre cartile pe care le citesc. Nu am un motiv anume si niciodata n-am stat sa ma gandesc de ce...Ei bine, pur si simplu pentru ca.
Intre nebuneala numita scoala, chitara, muzica, The Thing That Has No Title - mi-am facut loc si pentru ceva de citit. Cartea pe care o vedeti in poza de mai sus mi-a luat doua saptamani sa o termin. Nu stiu daca este cea mai buna carte pe care am citit-o vreodata, dar categoric intra in top cinci. Nu, de fapt -buna- este prea abstract. E cea mai profunda si miscatoare carte pe care mi-am pus vreodata ochii.
Am terminat-o azi de dimineata, cu 5-10 minute inainte sa plec la scoala. Am terminat-o cu lacrimi in ochi. Nu mi se intampla prea des si nu e ceva de mandrie, recunosc. Dar ar fi stupid sa nu o spun. Da, am avut lacrimi in ochi. Ultima (si prima data, daca tin bine minte) data cand mi s-a mai intamplat asa ceva a fost la Winnetou. Cand am terminat volumele lui Karl May, m-am suparat ca indianul murise. Noroc ca mai existau carti de genul "Comoara din Lacul de Argint" sau "Old Surehand".
In cazul cartii asteia nu exista continuari sau abordari alternative. Cartea asta ilustreaza viata. Viata pe care o stim cu totii. Aceasi mare greu de navigat. Acum e senin, soare si caldura pentru ca in secunda urmatoare totul sa se transforme in furtuna! Sunt oameni care suporta mai mult aceasta furtuna, altii care o intampina mai putin.
Familia Fitzgerald (din carte) face parte din primul caz. Fiica lor cea mare este diagnosticata la 2 ani cu o forma rara si complicata de leucemie. Nu i se dau mai mult de 2 ani de trait. Parintii ei insa strang din dinti si fac tot posibilul sa lupte pentru ea, desi fiecare secunda este o mica batalie pierduta. Cand are nevoie de un donator de maduva, sange, leucocite s.a.m.d. Fetita primeste o sora. Parintii ei dau nastere unui copil care (prin diferite tehnologii medicale) este 100% compatibil din punct de vedere medical cu sora ei. Asa apare pe lume Anna. Scopul ei de la nastere a fost mai mult sa-si ajute sora decat sa se bucure de viata. Sau cel putin...asa se pare la prima vedere.
Cartea o surprinde pe Anna la 13 ani, aflata in fata unui obstacol greu de trecut. Trebuie sa doneze un rinichi pentru sora ei. Initial suntem facuti sa credem ca ea este revoltata ca nu este folosita decat pentru "piese de schimb". Cu timpul aflam adevaratele ei ganduri, adevaratele ei temeri. Pe scurt, Anna isi da in judecata parintii, cerand dreptul de a-si lua singura deciziile in ceea ce priveste pe ea, ca ajutor pentru pe sora ei mai mare. In timpul procesului aflam care au fost adevaratele ei motive pentru care a facut asa ceva. Ideea este ca i se da castig pentru emancipare medicala. Ne face sa credem ca totul se va termina cu bine, chiar daca sora ei este pe moarte. Incurajata de noul ei drept, Anna poate ca ar alege sa faca transplantul. Doar ca se intampla ceva ingrozitor. Anna moare intr-un accident de masina dar reuseste astfel sa-i salveze viata surorii ei - Kate care se va vindeca complet de leucemie.
Finalul este dureros, pentru pierderea personajului, caci Anna da dovada de un mare caracter si de o mare inteligenta. Este sensibila, emotionala pe de-o parte, dar plina de atitutine, sarm si vioiciune pe de alta. Iti este aproape imposibil sa crezi ca moare, din simplul motiv pentru ca mie ca cititor mi-a devenit extrem de draga (se nareaza la persoana I si textul are tendinta sa devina foarte profund). Doar ca ea moare asa cum si-ar fi dorit...pentru sora ei.
Ce m-a facut cartea asta sa descopar a fost ca nu putem sti/ planui/ preveni tragediile ce ni se intampla. Kate dadea mereu impresia ca este cea firava si pe moarte pe cand Anna era cea puternica si decisa. Uite insa ca autoarea a vrut ca totul sa fie invers.
Cred acum ca avem tendinta sa ne aruncam inainte, fara sa privim. Timpul trece prea repede si ajungem sa regretam ca nu am gustat mai mult din fericire. Notiunea de viata trebuie sa fie draga orisicui. Nu e niciodata usor sa te lupti cu moartea, mai ales cand trebuie sa-ti salvezi fiicele, ca in cazul de fata.
