Assassin's Creed

Dupa ce a aparut in iarna pe consolele next-gen, Assassin's Creed a ajuns cu ceva intarziere si pe PC. De la inceput, jocul promitea mult. De ce? Pentru ca Ubisoft se gandise sa combine elementele atat de populare a doua jocuri diferite intr-unul singur. Inca de prima data cand au aparut stiri despre el, AC fusese poreclit "urmasul spiritual a lui Prince of Persia". In plus, el mai promitea si elemente stealth, si imediat ne gandeam la Splinter Cell. Ce impresii imi facusem eu pentru joc, inainte sa-mi cada in maini? Ca voi controla un Sam Fisher din timpul Cruciadelor care mai stie sa faca si cascadoriile Printului din Persia. Reteta parea ideala, jocul parea a fi un adevarat succes cu elementele pe care le promitea (mai ales ca vorbim aici de Ubisoft, poate cea mai buna companie de produs jocuri din ultimii ani). Pacat ca nu a fost asa...

Cadrul in care se desfasoara jocul este unul extraordinar de frumos desenat, cu un bun feeling. Ne aflam in anul 1191 in Taramul Sfant - deci, pe timpul Cruciadelor. Personajul principal, Altair - este un membru de elita al Fratiei Asasinilor. Fratia Asasinilor nu este o organizatie fictiva, stiindu-se ca ea exista pana in ziua de azi. De altfel, si Dan Brown mentioneaza aceasta ghilda in romanul sau, Ingeri si Demoni - ghilda Hassassinilor. Trecand peste detaliile inutile, Altair primeste ordin de la maestrul sau sa elimine mai multi oameni, lideri plini de influenta cu scopul de a obtine pacea. Astfel ca in pielea lui Altair, jucatorul se va plimba intre Damasc, Acra si Ierusalim, va efectua de fiecare data investigatii, pentru a afla cat mai multe despre tinta sa si va sfarsi prin a-l elimina pe cel care i s-a ordonat. Jocul in sine presupune asasinarea a 9 lideri din Orientul Mijlociu, a caror existenta este garantata de izvoarele istorice. Despre toti acestia se stie doar ca au murit in conditii misterioase. Cu fiecare crima comisa, Altair incepe sa-si puna intrebari in legatura cu ceea ce face si se intreaba ce planuri are de fapt maestrul sau.

Jocul asta are parti foarte bune dar si foarte proaste. Nu stiu cu care sa incep. Puteti citi cum doriti. Daca vreti sa ramaneti cu o parere relativ buna despre el, cititi intai paragraful cu partile rele si apoi cel cu partile proaste. Eu incep acum cu partile bune.

Deci...incepem cu grafica. Este absolut superba. Desi se poate vedea ca e construita pe motorul grafic a lui Prince of Persia, nu inceteaza sa uimeasca. Orasele sunt superbe. Lumea care umbla pe strazi este de un realism incredibil. Atmosfera este capturata aproape fara greseala. Jocul nu a facut decat sa-mi intareasca convingerile despre cum aratau cetatile in timpul Cruciadelor. Altair si tintele sale sunt frumos modelati, chiar daca restul persoanelor arata un pic cam patratoase, se iarta...pana la urma jocul este imens.
Gameplay-ul este interesant. Bun pana la un moment-dat. Nu foloseste sistemul de combat din PoP si nici stealth-ul din Splinter Cell. Sistemul de lupta se bazeaza pe niste tehnici interesante de scrima. Este adeseori esentiala rabdarea, cu garda sus si cu ochii-n paispe. Desi nu faci masacrul din PoP, este spectaculos...cel putin la inceput. Stealth sistemul este excelent realizat. Daca in Splinter Cell personajul dispare in umbre, Altair dispare in multime, pe cladiri, in fan (fantastica realizare asta cu fanul). Nu este foarte greu sa scapi de adversari folosind fuga dar este solicitant.

Partile rele sunt dureros de multe pentru un joc care promitea atat de mult. O sa incep cu cat este el de repetitiv. Adica...fiecare misiune nu variaza foarte mult. Intri in oras, faci investigatiile (care sunt mereu aceleasi, un ascultat cu urechea, niste furtisaguri, niste asasinate mai mici, niste interogatii. Problema e ca toti arata la fel in cadrul mini-misiunilor astea) , te apropii de tinta ta, astepti momentul potrivit si lovesti. Apoi fugi, scapi si o iei de la capat in alt oras. Ok, e foarte misto la inceput, dar deja dupa ce faci 6-7 astfel de treburi, ti se acreste. Bine macar ca asasinatele sunt interesante si variaza.
A doua mare problema, si cea mai mare este ca jocul nu a furat ceea ce trebuie de la PoP sau SC. Pentru ca jocul nu are combat-ul din PoP si nici stealth-ul din SC. Am mai spus asta. Problema e ca Altair va fi pus in niste situatii in care nu va putea evita lupta, ceea ce este stupid, dat fiindca adversarii sunt in numar de 25-30 de templieri, garzi s.a.m.d Ajungem la o a doua problema. Cum naiba sa se bata un ins cu 30 de oameni. Si cum sa te mai astepti sa si castige? Ei bine, jocul se asteapta la asta. Iar sistemul de lupta nu te ajuta prea mult. E incredibil de greu. Fiecare clinch de sabie devine din ce in ce mai dificil. Am ramas fara multe fire de par din cap din pricina asta.
A treia problema este constituita de cersetori, retardati si betivi. Cele trei orase sunt pline de ei. Rolul lor este sa te distraga, sa atraga atentia asupra ta. Ok, e buna ideea doar ca se abuzeaza prea mult de ei. Adica de ce o cersetoare ma urmareste vreme de trei cartiere prin Ierusalim, si apoi cand ma intorc dupa 10 secunde o ia de la capat? Si de ce sunt singurul chinuit? Din mii de locuitori doar eu sunt ala urmarit? La fel se intampla cu retardatii si betivii care te imping pe strada. Din nou, sunt singurul impins. Mai rau este cand astia te imping intr-un gardian care apoi se simte ofensat, scoate sabia si apoi sute de garzi sunt pe urmele tale.
Mai exista si oameni care cara tot felul de chestii, vase,cufere- foarte fragile. Nu stiu cum se face dar se baga expres in mine sa daram acele vase si sa fiu imediat urmarit.

Per total, jocul este bun , dar nu putem trece cu vederea ce lipsuri enervante si imbecile are. Parca e facut sa manance excesiv de multi neuroni la niste faze stupide. Se pare ca va exista si un AC2, pentru ca povestea a ramas neterminata, atat in trecut cat si in prezent (da, exista putina actiune si in prezent). Nu stiu cand va aparea dar nu-l astept cu sufletul la gura. Am ramas dezamagit pentru ca a avut si momente frumoase.

Nota 8/10.