Acum e bine...

Inainte sa incepeti sa cititi porniti melodia. E in ritm cu ce simt eu acum si poate o sa intelegeti mai bine acest articol.



E greu sa-ti exprimi sentimentele - mai ales acele sentimente care m-au bantuit (in sensul bun) saptamana asta. Va povesteam ca am fost desemnat, alaturi de alte 3 persoane, sa fiu translator pentru un grup de englezi (din Anglia :D) , astfel ca am lipsit intreaga saptamana de la scoala. Ne-am plimbat prin mai multe parti ale Constantei. Ei au avut ca tinta un orfelinat de stat din oras care nu era intr-o forma foarte buna si pe care il ajuta prin intermediul companiei lor de binefacere inca din 1990. Ce-am facut noi acolo e prea putin important ; noi baietii am facut pe electricienii, fetele s-au ocupat de cumparaturi (si nu stiu cum se face ca tot ele au muncit mai mult).

Nu m-a deranjat sa lipsesc de la scoala o saptamana. Compania pe care am avut-o a fost mai mult decat placuta. A fost deosebita! Cei patru englezi pe care i-am "calauzit" cum am stiut noi mai bine s-au aratat a fi niste persoane extraordinare - simt al umorului extraordinar, mereu fascinati de tarisoara asta care desi e varza are si lucruri frumoase in ea, foarte multa bunatate cu cei din jur, erau niste persoane calde, zambitoare, intelegatoare. Mai rar asa ceva. Nu mai vorbesc de cei care au fost alaturi de mine in mini-aventura asta, colegii\ele mei - fara de care nu m-as fi descurcat. Si nu, nu incerc sa fiu cumsecade, modest sau altruist. NU! Sunt sincer si spun ca ei/ele m-au ajutat enorm si sper ca si eu pe ei/ele...cat de cat.
Astfel ca m-am atasat de aceste persoane. Mi-au devenit foarte dragi si am descoperit la sfarsit de saptamana ca imi va lipsi perioada asta petrecuta de aceste persoane. In acelasi timp, intors la scoala - vineri - am descoperit ca mi-a fost dor de scoala, clasa si colegi. E ciudat sa bati cap in cap astea doua simtamante. M-am plans de atatea ori de anturajul clasei, de scoala si toate cele...si nu am realizat cat imi lipsesc decat in momentul in care nu am mai fost acolo. Imi pare rau ca saptamana asta a trecut, dar in acelasi timp ma bucur ca ma intorc la ore, stres si alte lucruri de rutina... dar atat de frumoase.

Am invatat saptamana asta ca exista bunatate pe aceasta lume. Voi da pe oaspetii englezi ca exemplu. Am mai invatat ca toti suntem diferiti si avem calitatile sau defectele noastre. Si ce daca suntem rai si ne mancam intre noi ca niste animale? Nu-i asa ca m-am pripit cand mi-am criticat aspru clasa? Ba da! Dar asta nu conteaza. A trecut... Important e prezentul. Am invatat ca trebuie sa existe respect intre toti, desi e greu sa renunti la micile rautati cateodata.Oh, the devil of me!

In fine, nu stiu cati vor citi acest articol. Nu stiu cati vor intelege articolul .Nu stiu cati vor crede ca am fost sincer si de fapt nu am batut campii. Dar ca sa citez din cantecul pe care il ascultati...

"I never opened myself this way,
Life is ours, we live it our way
All these words I don't just say
...and nothing else matters..."

Poate a fost cam stupid si pueril articolul dar asta e ceea ce simt eu acum. Important pentru mine e ca sunt fericit in momentul asta. Fara un motiv anume...asa am constatat. Persoanele care au fost cu mine saptamana asta sunt de vina.Toate!

Acum e bine...

Bineinteles ca melodia este Metallica - Nothing Else Matters. Am si bilete :P